Întunericul se năvălea lent peste cer și oraș. Între timp, Rhein stătea pe geam privind cum felinarele deveneau singura sursă de lumină a străzilor.
Ce plictisitor.
Se întoarce apucând o săgeată iar fără nici un moment de pregătire o aruncă spre țintă.
Hmph. 19... ce păcat. O fată destul de singuratică căruia îi câștigai atenția prin jocuri de darts în mare parte sau rare ori printr-o conversație, din punctul ei de vedere, utilă. Vizualizată ca o persoană închisă în sine, ciudată, care pe de altă parte nu vorbește cu alte persoane în afară de cele două. Nu ia plăcut niciodată să se dea în stambă sau să se facă remarcată, până la urmă tot vorbită pe la spate, batjocorită, jignită și trădată o sa ajungă indiferent de statul ei social.
Față de familia mea, nu am fost niciodată privită mai mut decât ca un membru în plus încă de când a plecat fratele meu. Era mândria familiei, iar acum ... a dispărut de ani buni. El mă învățase cum să fiu fericită, cu el nu mă simțeam niciodată singură. Cu plecarea lui, toate acestea au fost șterse cu buretele, singura persoană ce lumina casa acum o lăsase întunecată.
Dorul de a juca cu el darts mă face să delirez, de fiecare dată când arunc acea săgeată vocea lui se aude în surdină. Bullseye! Superb.
Nopțile sunt cele mai groaznice pe zi ce trece, iar diminețile din ce în ce mai obositoare.
- Neața! spun Kate și Cherry
- Neața. le urez înapoi pe un ton monoton
Kate: - E-ești ok? ...Hei, haide să mergem altundeva dacă nu te simți bine.
Cherry: -Putem bea o cafea. Nu are nimic dacă chiulim o oră.
Mă uit prin jur debusolată. Mă simt ca un zombi așa că aprob ideea unei cafele.
- Nu mă înțelegeți greșit, nu încerc să mă îndepărtez de voi. Doar că zilele acestea... parcă devin din ce în ce mai brutale.
Kate: - Trebuie să te liniștești, te agiți.
Cherry: - Suntem aici pentru tine, serios. De ce nu ne-ai sunat niciodată când aveai probleme?
- Pentru că nu am vrut niciodată să vă stresez cu problemele mele, aveți problemele voastre. Dar și așa, supraviețuiesc pentru că sunteți alături de mine.
Kate: -Pentru totdeauna.
- Nu știu ce aș face dacă v-aș pierde.
- R-Rhein ... rostesc panicate Kate și Cherry
- Da?
Se holbează speriate la mine după care Cherry se întinde rapid peste masă și îmi trece un deget sub nas. "Ce?„ Era plin de sânge, privesc masa cum se umplea din ce în ce mai mut de picături dense. În cele din urmă înșfac cutia de șervete de pe masă și mă aplec în față.
Cherry: -Tu chiar nu ai observat?!
Kate: - Rhein, cât ai dormit? e clar îngrijorată
- Nu am observat deloc heh ... doar trei ore s-ar putea să fie de asta. spun amuzată.
Cherry: - Crezi, haide. Băgă-ți cutia asta de șervetele în nas și să pornim.
În drumul nostru, în parcarea liceului se zărește cea mai antipatică ființă posibilă, cățeaua brunetă a liceului. Nimeni nu o place, dar stau pentru banii, mașină și casa ei. Și-a cumpărat prietenii mai pe scurt.
CITEȘTI
Broken - Cenușă și foc
Fanfic- volumul 1 - În curs de editare/rescriere Rhein este o fată singuratică din Vancouver, Canada ce trăiește alături de părinți ei într-un cartier liniștit. Aceștia duc dorul fratelui său, dispărut de 3 ani, ducând la neglijarea ei, iar, când dispariț...