Broken - Cenușă și foc

CAPITOLUL III. Ai grijă în întuneric

Verificam dezorientată programul pentru primul tren. 07:00 - Orașul Langley, 1h 22min. Verific ora: 06:40, iar fix după 20 minute primul tren ajunse, până atunci mă relaxasem pe unul din scaunele gării, era curat și liniște.

Destul de chinuită de greutatea bagajelor urc încet treptele vagonului și mă îndrept spre cușetă plasându-mi bagajele, rectific: încerc, sus. Destul de amuzant totuși peisajul unei fete de 15 ani, de 1,66 încercând să-și așeze bagajele sus, ce puțin băieții din cușeta alăturată râdeau.

- Te ajutăm? răstește unul din băieți, abținând vizibil acel râs isteric de acum câteva secunde.

- Ai fi un mare domn.

E drăguț.

- Feisty. șoptește altul ridicând sprâncenele.

Se ridică și mă ajută să le așez. Oh wow! ...e înalt. Hei! De ce gândești așa ceva? Nu ai timp.

- Mersi.

- Nu ai de ce. Ne mai auzim vecină.

Mă fac confortabilă, privind afară cu capul rezemat de geam, atât de multe păduri frumoase. Fac o poză, poate le desenez mai târziu. Fără să realizez adorm în acea poziție, dar nu pentru mult timp.

Peste 20 de minute cineva deschide ușa, iar eu buimacă, dor îl privesc.

- Oh ... scuze!

Confundase din grabă cabina. Însă acea trezire bruscă îmi aduse la fel aminte și de scopul plecării mele.

- E ok. Spun cu o voce tristă.

- Um, hei. Știu că nu ne cunoaștem dar s-a întâmplat ceva? Pari abătută.

- Nu. răspund sec.

Se apropie și se așeză ciuci în fața mea.

- De ce te uiți așa la mine?

- Ești supărată? ...Stai, îmi privi fața mai atent, apoi se încruntă. Tu ce cauți pe tren? Nu ar trebui să fi acasă sau la școală?

Nu răspund. Dar privirea din ochii mei îl izbește. Una lungă, fără emoție.

- Ce-ai făcut?

La fel de tăcută.

- Ai fugit de acasă?

- Nu mai pune atâtea întrebări.

- Nu face greșeala asta. Eu am făcut-o. Ști măcar unde mergi?

- Nu. ...Ai făcut-o?

- Lumea asta e mai puțin veselă decât pare, ai grijă. Super, acum o sa am o fătuță pe conștiință! își pune mâinile în cap în gest de frustrare, apoi revine. Și încă o fac. Nu mai știu nimic despre familia mea.

S-ar putea ca el, să fie? Fratele meu? Ar fi prea ușor.

- Hei, ai pierdut conexiunea?

- Scuze, da. Mersi, ai fost de treabă. așez un zâmbet larg pe față.

- Mă bucur că te-am făcut să zâmbești. Păi, sper să îți găsești un loc al tău. Pa.

- Pa, îi fac cu măna.

Ajunsă în Langley hoinăresc puțin împrejur. Trebuie să găsesc un hotel. Folosind telefonul găsesc un hostel nu la mare distanță de gară, cu cost redus, recenzii bune, pare curat și are strictul necesar. Perfect.

Ajunsă la destinație mă cazez și mă îndrept spre cameră. Las bagajele pe jos și îmi pregătesc doar niște haine noi după care mă îndrept spre duș.