Poveşti înlănţuite

@RoxCatC (II)

          „Asta nu o vom ști vreodată!"

         Așa îi răspunse băiatul când ea întrebă, aproape retoric, ce s-ar fi întâmplat dacă drumurile nu li s-ar fi intersectat în acea seară.

          Băiatul zăcea pe canapea. Ea trase peste canapea o pătură veche, îi dădu o pernă să-și rezeme capul și apoi îl puse să se descalțe pentru că deja îi murdărise covorul de noroi.

         — Unde nabii ai găsit noroiul ăsta? Afară e uscat.

          — De unde vin eu nu era uscat. Era cam umed și jilav. Crezi că au plecat? întreabă băiatul mai mult ca să-și mascheze nerăbdarea. Stătea ca pe ace și după expresia feței era clar că-l durea umărul rănit. Avea chipul palid, broboane de transpirație pe frunte. Strângea din ochi ca și cum, din când în când, ar fi fost străbatut de junghiuri ascuțite.

          Pata de sânge de pe umăr i se întinsese până la cot. Fata îi dădu un prosop curat să-și apese pe rană.

          — Sper că da, pentru că n-am nici un chef să sângerezi până mori la mine în casă.

          Încă de când intrase în apartament, Doc, cadoul primit de ziua ei în urmă cu un an, începu să se învârtă în jurul băiatului și să-l miroasă.

          — Cu ăsta vroiai să mă sperii? întrebă zâmbind cu ochii pe ghemotocul purtător de blană ce se încolăcise pe canapea la picioarele lui. Ești un scump, amice, zise, iar Doc începu să-i lingă recunoscător mâna. Mă place, zise băiatul mulțumit.

         — E prietenos cu copiii. Apropo, câți ani ai?

          — Șaișpe.

         — Ești și minor, asta-mi mai lipsea.

         — Stai fără grijă, n-am să te reclam, indiferent ce mi-ai face, zise băiatul cu o căutătură șmecheră. Îl privi mai atentă. Avea părul de un blond nisipiu, ciufulit, ce-i stătea în toate părțile, iar ochii verzi migdalați și nasul ușor cârn, îi evocau un personaj dintr-un anime.

          — Știi ce, eu sunt cam obosită că vin de la muncă, așa că spune repede ce preferi, sun la 112 sau te dau direct afară?

          — Eu zic să sunăm un prieten, Ok? răspunse el șugubăț.

         — Ok, zi-mi numărul!

          Jumătate de oră mai târziu era în casă cu doi necunoscuți, într-o seară cu împușcături, urmăriri și adăpostirea victimei, mai ceva ca într-un film prost la care ea, de regulă, închidea televizorul.

         — Și cine zici c-a tras? îl chestionă tipul cel nou pe băiat.

         — Nu știu precis, erau mai mulți, în schimb știu că erau acolo pentru mine.

         — Unde erai și cu cine?

          — Am fost la bunica, cu băieții din bandă.

         — Bunica-i moartă, tâmpitule, izbucni bărbatul. Ai luat ceva (droguri)? Credeam că ne-am înțeles.

          — N-am luat nimic. Și știu că-i moartă, tocmai de-aia eram în cimitir.

          Privea uluită de la unul la altul. Era în casă cu doi tipi ce discutau de parcă nici n-ar fi fost prezentă. Doi tipi, dintre care unul umbla cu o bandă, fusese împușcat într-un cimitir, sângera pe canapeaua ei și era bănuit de tipul nou venit că se droghează.

          — Hei, interveni ea, grozavă poveste, dar n-ai vrea totuși să-l duci pe băiat la un medic? Sângerează pe canapeaua mea.

          Atunci bărbatul o privi de parcă o vedea pentru prima dată, ușor surpins, ușor ironic. Era înalt, destul de voinic și avea chipul smead. Purta părul ușor netuns și își sufla în sus bretonul ce-i cădea peste ochii negri și lucioși. Un nas drept, o mustață fină ce-i umbrea buza de sus. Maxilarul pătrat i se ghicea sub o barbă de vreo trei zile.

         — Scuze domnișoară, îmi pare rău de toată încurcătura. Fratele meu e un idiot, asta pe lângă faptul că e un adolescent problemă. Intră în tot soiul de belele. Cât despre rană, nici o grijă, am văzut și mai rău... cu mult mai rău. Probabil că e doar o zgârietură, cu o rană adevărată ar fi fost leșinat până acum.

          — Totuși, ar trebui văzut de un medic. Sângerează de vreo două ceasuri.

         — Mulțumim pentru tot și mii de scuze, noi o să mergem acum, spuse bărbatul. Dacă ai vreodată nevoie de ceva, orice și când zic asta... e chiar orice, caută-mă, zise și-i luă telefonul de pe masă. Tastă ceva și în câteva secunde se auzi un bipăit din buzunarul său. Îi întinse telefonul spunând:

          — Ăsta e numărul meu, mă poți suna oricând, zi sau noapte. Să fii sigură că, indiferent ce-ar fi, voi găsi cum să te ajut.

          — Merci blonduțo, mi-ai salvat viața, spuse băiatul făcându-i cu ochiul. Știi frățioare, ghemotocul ăla haios de pe canapea e Doc și mă place. Salut bătrâne!

***

          Dimineața o găsi pe canapea cu privirea lipită de pereți. De pe palier se auzi zarvă mare, să-l ia naiba de bloc de babe și de cocalari, abia ațipise vreo trei ceasuri, avea o mare durere de cap, gâtul și-l simțea uscat, iar ochii ca plini de nisip.

          — Eu înnebunesc! se auzi urlând administratorul. Mie dacă mi se termină țigara pe holul blocului, mai bine mă sinucid decât să o arunc pe jos. Cum mama dracului pot fi unii așa niște animale!!!

          — Azi noapte au rupt ușa de la intrare, o haită de derbedei, niște infractori drogați și fără frică de Dumnezeu. Ce fel de scursură, de dejecție umană să fii ca să faci așa ceva? urla isteric, din toți plămânii, administratorul blocului.

          Fata sări ca un arc spre ușă și își lipi ochiul de vizor să vadă la cine țipa tâmpitul ăla. Gesticula ca scos din minți, asistat de o cohortă de pensionare.

          — Auziți domnul administrator, zise una dintre ele, să știți că bărbată-miu nu dormea și i-a văzut când forțau ușa. I-a și auzit. Înjurau întruna și spuneau că dacă-l prind pe ăla, îl achită. Și pe el și pe aia blondă care l-a ajutat să scape.

          — Care-s ăștia? Și ce blondă? De aici din bloc? întrebă repede administratorul. Cine află să-mi dea de știre. Îi dau eu pe mâna autorităților. Mai bine mor decât să tolerez huliganismul! se isteriză în continuare dementul blocului.

          Fusese văzută. Off, Doamne... În ce-a intrat???