De-acum ești a mea

Capitolul 4️⃣

Frica... am zice ca ea ne detine pe noi, insa adevarul este ca noi o detinem pe ea, fiindca ea izvoraste din sufletele noastre si le ineaca in nesiguranta si disperare, omorandu-ne speranta si dorinta. O tinem in noi si o hranim cu vise.

Nicholas pov.
     Incepeam sa ma intreb daca nu cumva Maya era suparata. Suparata pe mine. Ma obseda gandul asta si nu intelegeam deloc de ce. Cateva zile programul nostru nu ni s-a intersectat si am apucat sa o vad doar in trecere, amandoi aruncandu-ne priviri cu subinteles. Era ceva la fata asta, ceva ce nu puteam sa inteleg si nici sa imi explic si ma simteam ciudat. Poate e mai bine sa pastram distanta. Dar parca destinul lucra taman invers. Intr-o seara am vrut sa ii scriu, sa lamuresc lucrurile cu ea: "Hei, sper ca nu te-am suparat cu gluma aia stupida =)"(Penibil, stiu). Insa, exact atunci imi scria si ea si ne-am oprit amandoi. Acum urma doar sa vedem care dintre noi isi aduna primul curajul si stapanirea de sine. Ce vorbesc eu aici, probabil ea nu trece prin ce trec eu acum. Si probabil am avut dreptate, caci mi-a scris prima: "Pot sa te intreb ceva?". Eram emotionat si nervos in acelasi timp, prima noastra conversatie. I-am raspuns instant: "Sigur". In acea noapte am uitat de ora, de loc, de mine. M-am pierdut in conversatia cu ea asa cum ma pierd in ochii ei. Dupa acea seara, eram ferm convins ca o vreau. Mi-am dat seama ca e o fata simpla, cuminte, open-minded, desteapta, talentata, cu nenumarate hobby-uri si calitati. Nu prea mai gasesti asa fete in zilele noastre. Si poate ca a fost acest gand, sau faptul ca ea era asa minunata, dar am simtit cum inima mea se dezgheta, ma simteam fericit si intreg. Am vorbit pana dimineata, despre absolut orice: carti, seriale, sentimente, iubire, viata, moarte si niciodata in toata viata mea nu am simtit ca cunosc pe cineva mai bine de atat, parca de o viata.
     Acum ce era de facut? Oare ea simte la fel?
Sunt, din nou, in Fable, singur. Incerc sa imi adun gandurile si il vad pe acel ospatar de acum cateva zile. Dintr-o data i se lumineaza chipul si ma intorc discret sa vad ce este. Maya. Desigur. Ma intorc la loc si astept sa vad ce se intampla. Ospatarul se duce la ea, o conduce spre o masa, ii impinge scaunul si se aseaza alaturi de ea. Vorbesc cateva minute, apoi el se ridica. Ma cumprinde o gelozie absurda si am noroc ca Maya e cu spatele si nu ma vede. Dar eu nu sunt prost. Si nu o sa o las sa imi scape printre degete, in favoarea lui. Ma ridic si ma indrept spre ea, dorind sa o surprind. Ma asez la masa, fara sa intreb daca sta cineva:
-Buna, Maya!
-Oh, buna, Nick! M-ai speriat, ai aparut asa din senin.
-Si Big Bang-ul a aparut din senin.
Radem amandoi, dar privirile noastre poarta o conversatie mult mai frumoasa. Apare si ospatarul si ii pica fata cand ma vede, din nou, langa ea. Are o ciocolata calda in mana, si fara rusine ii spun:
-Inca una si pentru mine!
-Desigur... Imi cer scuze, Maya, nu stiam ca ai.. un iubit.
-El.. (se uita la mine, iar eu ii fac semn sa taca).
-Acum stii =), spun plin de siguranta.
El pleaca vizibil nervos, iar Maya incepe cu o furtuna de intrebari, dar o opresc brusc:
-Shhhh...
Obrajii ei se inrosesc atat de rau si priveste in jos, rusinata. E chiar si mai frumoasa. Dar prefer sa tac, sa o admir inca putin. Ne privim in tacere, amandoi simtind acea conexiune dintre noi.
Ospatarul revine cu ciocolata mea calda, iar eu ii propun Mayei sa plecam, lasand banii si bacsisul pe masa.
-Nu iti bei ciocolata? intreaba mirata.
-Nu, sunt sigur ca a scuipat in ea.
Vazandu-ne asa, razand si zambind, simteam ca traiesc un vis, dar eu nu ma mai recunosteam. Cine sunt eu acum? Si cum in doar cateva zile m-am transformat radical? Nu intelegeam sentimentul care ardea in pieptul meu ca un foc mistuitot si ma speria. Ma speriau toate astea. Nu inteleg ce fac acum, ies din cafenea cu o fata superba si unde ma indrept? Am vorbit o noapte intreaga cu ea, dar oare e de ajuns? Ce am facut? Oare e ca de obicei? Oare fac si simt toate astea pentru ca o vreau in patul meu? Ea nu merita asta. Nu vreau sa o ranesc. Oare va crede ca e o gluma? Faza de la masa? Ne grabim?

Maya pov.
     Eram nervoasa si confuza. Il vedeam de fiecare data ca se uita la mine si nu intelegeam de ce din moment ce era clar ca nu ma voia in preajma lui. Intr-o noapte, mi-am luat inima in dinti si i-am scris, sa ma linistesc. Voiam sa stiu care e faza in legatura cu momentul din cafenea. Am fost sincera cu el si i-am marturisit ce am simtit in ziua aceea, iar eu mi-am dat seama cat de mult ii lipsea o persoana care sa fie sincera cu el. Am vorbit pana dimineata, dupa o lunga conversatie in care ne-am marturisit sentimente, ganduri, vise, planuri si in care am vorbit pur si simplu despre viata, o conversatie sincera, fara perdea, dupa care tanjeam amandoi. L-am cunoscut pe Nick cel adevarat in acea seara si am fost surprinsa sa aflu cine este el cu adevarat. Este un barbat amuzant, destept, talentat, sincer, sigur pe el, onest, cu un plan bine stabilit in viata, si chiar dragut si de incredere. Am simtit ceva ce nu am mai simtit niciodata pana atunci, a fost un sentiment unic, de siguranta, de "acasa". Nu stiam ce a fost si nu stiam ce va fi. Poate asta a fost tot. Doi oameni care si-au deschis sufletele cand aveau cea mai mare nevoie.
     Astazi merg la cafenea. Fara un motiv anume, asa pur si simplu, sa ma eliberez de atatea ganduri poate. Intru, si imediat sunt intampinata de ospatarul de data trecuta. Nu stiam ca personalul e asa prietenos. Si un gentleman. Dar deodata ma simt incomod, chiar stanjenita, atunci cand se aseaza la masa cu mine. Il rog sa imi aduca o ciocolata calda, sa evitam tacerea chinuitoare. Sunt placut surprinsa de prezenta lui Nick, care e chiar salvatorul meu. Dupa o asa noapte, sunt incantata ca amandoi am ales acest loc pentru a ne pune gandurile in ordine. Simt fata de el o atractie pe care nu o pot explica si abia acum il observ asa cum este el, in toata splendoarea lui: inalt, masiv, atat de bine facut, cu umerii aia lati; poarta o geaca de blugi neagra care ii scoate in evidenta umerii si bratele mari, un tricou alb care ii evidentiaza pieptul bine lucrat si blugi care se potrivesc cu geaca. E imbracat simplu, cu stil, iar asta ii da un aer sexy, periculos. Il admir in tacere si ii studiez toate trasaturile: parul lui e negru, usor carliontat si crescut atat cat trebuie pentru aerul lui de bad boy; ochii sai negri sunt intunecati, ca o bariera spre sufletul sau; buzele lui sunt pline, carnoase, superbe... oare cum saruta?; iar maxilarul sau e bine definit. Arata atat de bine si simt ca nu ii pot rezista.
     Ospatarul se intoarce si ma astept sa asist la o scena stanjenitoare, care, inevitabil, isi face aparitia:
     -Imi cer scuze, Maya, nu stiam ca ai.. un iubit.
     M-am panicat putin si imediat ma uit la Nick, care imi opreste tentativa de a explica ceva si i-o taie scurt:
     -Acum stii.
     Am ramas fara replica pe moment si m-am panicat si mai rau. De ce imi bate inima atat de tare?! Sigur glumeste, sau doar a vrut sa ma salveze. Incerc sa il intreb ceva dar mai rau ma balbai, iar el, din nou, mi-o taie scurt:
     -Shhhh...
     Poate a fost felul in care a spus-o, sau felul in care ma privea, dar tot corpul meu a reactionat la asta. Mi-am simtit toata fata arzand, inima batandu-mi nebuneste, iar feminitatea mea umezindu-se. Nu am mai simtit in viata mea asa ceva. Ce se intampla oare cu mine?? Nu avea cum, e prea devreme, abia daca am vorbit o noapte si acum ce fac? Trebuie sa lamurim lucrurile, dar imediat ce iesim din cafenea, fata lui se intuneca, isi cere scuze si pleaca, fara nicio explicatie, ca o furtuna. Oare am facut ceva gresit?