De-acum ești a mea

Capitolul 5️⃣

Trecutul... ne agatam de el de parca ar fi ceva palpabil.

Maya pov.
     Am ajuns la facultate si m-am oprit langa prietenii mei. Nu vreau sa fiu singura acum. Alaturi de ei este un coleg de-al lui Nick, care imi mai face ochi dulci:
     -Buna, frumoaso! spune, cuprinzandu-ma strans de talie si lipindu-ma de el.
     Ma mira acest comportament si incerc sa ies din bratele lui, batand in retragere, cat mai subtil posibil, pentru a nu face o scena, insa e in zadar. Nick ajunge langa noi si se uita cu dispret la mine, ignorandu-ma complet. Ma simt ca o proasta, simt ca isi bate joc de mine si eu nu mai pot suporta: fug de acolo in lacrimi in parcul de langa facultate, unde nimeni nu s-ar gandi sa ma caute si astept pana aud soneria. Simt o prezenta stranie si ma cutremur. Ma uit in stanga si in dreapta, dar nu e nimeni, asa ca aleg sa plec cat mai repede spre clasa.
***
     Cursurile s-au terminat, dar deja e intuneric afara, iar toata ziua am evitat orice chip cunoscut. Acel sentiment ciudat nu a disparut, dar poate niste muzica ii va da de cap. Merg rapid spre casa, insa ceva se intampla...
     Doua brate ma strang brutal de gat si de ambele maini si ma trag spre o alee intunecata care duce spre o parcare. Inima imi sparge pieptul si frica imi acapareaza fiecare celula. Ma impotrivesc si ma zbat, tragand de mine insami in directia opusa, insa stransoarea se intensifica si urlu cat ma tin plamanii, insa asta doar inrautateste lucrurile: individul ma izbeste de zidul rece si umed, scotand un icnet de durere de la mine, iar eu fug cat ma tin picioarele, profitand de momentul sau de neatentie, fug si tip si formez numarul politiei incercand sa ma salvez. Individul ma prinde de par si ma trage ca pe un animal, punandu-mi o mana la gura, iar pe cealalta asupra ambelor maini. Un alt barbat se apropie de noi si scancesc dupa ajutor, insa nu s-a dovedit a fi decat un alt nenorocit. Simt disperarea invadandu-mi fiinta, iar neputinta mea in fata celor 2 ma distruge si mai mult: incep sa traga de mine, rupandu-mi mai intai geaca, apoi camasa pe care o purtam. Simt frigul pe pielea mea si plang cu tot sufletul, insa nimic nu ii poate opri:
     -MAI FUGI ACUM, TARFA MICA?! MAI TIPI? CINE TE AUDE? Asta e asa de incalzire, te asteapta o noapte lunga oricum!
     Simt cum inghet, simt cum toata viata mea se ruineaza si dispare in intunericul acestei nopti sfasietoare.
     -Mark, nu e timp de asta acum si aici, masina e acolo. Haide! O leg eu.
     Tip. Tip pana nu mai pot respira si pana palma lui ma tranteste pe jos. Ma trage din nou spre acea parcare si sunetul unui pistol se aude din apropiere. Sunt terifiata. Sunetul se aude din nou, cei doi ma arunca pe jos si fug spre masina, din care se aude tare si clar sentinta mea:
     -Impuscati-o si scapati de ea, imbecililor! Stie prea multe acum!
     Fug din nou pentru a-mi salva viata, dar din nou, cineva ma trage brusc spre o alee atat de subtire dintre blocuri: m-a tras cu spatele la el, mi-a pus o mana la gura, iar cu cealalta mi-a blocat mainile, in care avea un pistol. La vederea lui m-am agitat si am incercat sa scap si sa scancesc in palma lui. Era de neclintit si nu stiam ce as putea sa fac sa supravietuiesc. Dintr-o data aud in urechea mea:
     -Shhhh...esti in siguranta.
     Visez...? Nu are cum... vocea lui Nick rasuna in mintea mea. Instant ma calmez si raman moale in bratele lui puternice, care ma sustin fara greutate. Nu inteleg ce se intampla, dar plang in tacere pana cand Nick se asigura ca toti au plecat. Ma strange in brate si imi sterge lacrimile, apoi ma ridica si fuge cu mine pana la o masina de politie:
     -Mergem la politie?? suspin.
     -Nu, asta e masina mea, te duc acasa sa putem vorbi, linisteste-te, esti in siguranta.
     Nick da cateva telefoane si raporteaza incidentul, numarul de invivizi, armele lor si numarul masinii. Eu tremur si plang si nu pot percepe ce tocmai s-a intamplat. Imi e atat de frica.. Ce s-ar fi putut intampla daca Nick nu era acolo? Dar.. Nick!! De unde stia, de unde a aparut, de ce are o arma, cum e posibil sa fie politist daca e anul 2 la facultate? Nu.. nu poate fi el, visez? Am murit? E doar un cosmar? O fantezie cu Nick? De ce face asta dupa ce a fost azi? Cred ca isi face doar datoria...
     Incerc sa ii spun ceva:
     -Nick.. eu..
     -Shhh, micuto, ajungem acasa acum.
     Nu imi pot explica nimic din tot ce simt si tot ce s-a intamplat. Simt ceva foarte intens pentru Nick, iar acum destinul parca mi-a dovedit acest lucru. In ciuda indiferentei lui de azi, se poarta atat de frumos cu mine acum...
     Imi zaresc vanataile si plang si scancesc si mai rau, gandindu-ma ca sunt norocoasa ca am fost salvata. Nu pot sa cred ca exista asemenea oameni pe lumea asta. Nick intinde o mana in spate si ma mangaie bland pe mana, in timp ce ma priveste intens in ochi prin oglinda.
     Dupa inca 5 minute, masina se opreste in fata unui bloc, iar el imi deschide usa si ma ridica in brate. Eu il opresc si il strang in brate cu toata forta mea si ii plang pe umar. Bratele lui ma inconjoara si ma ridica, urcand in apartamentul lui.
     Ezit, insa privirea lui impunatoare nu lasa loc de comentarii. De ce m-a adus aici?
     Ma pune usor in pat si fuge in baie dupa o trusa medicala. Eu ma privesc in oglinda si nu ma recunosc. Ce mi-au facut? De ce? De ce eu?
     -Hei, nu mai plange, sunt cu tine. E totul bine acum. Hai sa te ajut. O sa usture putin, ok? Dupa te las sa faci un dus si iti pregatesc ceva sa mananci, esti slabita. Ridica capul.
     -Nick..
     -Iti promit ca iti voi explica tot ce vrei, doar linisteste-te.
     Imi taie respiratia! Il privesc cum imi curata ranile si cum imi mangaie vanataile de pe maini si gat, dar il vad putin nervos atunci cand vede rana de pe sanul meu drept si ezit cand ma atinge. Simt fiori in tot corpul, iar pielea mi se face de gaina, iar el observa acest lucru imediat.
     -Nick..
     -Ai dreptate, imi cer scuze, oricum cred ca e gata. Ti-am pregatit totul in baie. Cand esti gata, ma gasesti in bucatarie. Daca ai nevoie de ceva sau te doare ceva, strigi dupa mine.
     Nu imi vine sa cred ca traiesc. Ca acum respir. A fost atat de aproape. Nick m-a salvat. Nick ma salveaza in continuare de disperarea si frica mea. Viata e atat de scurta, trebuie sa ii spun ce simt, dar sunt terifiata, sunt speriata, nu stiu ce sa fac sau sa spun. In aceste ganduri ma pierd sub apa fierbinte a dusului sau. Trebuie sa ma grabesc sa vorbim.