Va veni o vreme când pluti-vom
Cu toții, noi și soarele, în larg,
Dați uitării vom fi, găsind adâncul,
Tăcerea-n care s-a născut pământul,
Citind numai umbrele-aievea, vântul,
Suflând într-un catarg.
Ca frunzele-n bătăi de vânt și ploi,
Ne unduim ușor, spre infinit,
Căci nicăieri acum ne e aproape,
Iar valurile ne dezmiardă-n șoapte
Cu-o spaimă și-un întuneric de moarte
Ce tocmai a venit.
Vântul nu-l mai simțim suflând puternic,
Certând zgomotos marea-nvolburată,
Căci ultimele-i mreje, de fantasme,
În larg ne-au tras, pe-un alt tărâm ca-n basme,
În cerul nopții, crud, printre sarcasme,
Sub bolta-i înstelată.
Iar îngerii lupta-se-vor în ceruri
Și elementele se vor pătrunde
Pentru-a ne lua-n străfund, în altă lume,
Acolo unde viața e-o minune,
Noi forței naturii ce putem spune?
Doar fluxul ne răspunde!
Ironic, valsul spre pierzanie-al vieții
Va dăinui meschin în suferință,
Căci imaginea noastr-acum se curmă
Și la lumină ies alții din urmă,
Sub răsăritul soarelui e-apusul...
Trecerea-n neființă.
CITEȘTI
În larg
Poetry... "Și-o să fie o zi în care n-o să mai fiu pe pământ, Dar, vă rog, nu mă uitați, fiindcă eu nu pot să vă uit! Și-o să fie o zi în care-o să vă scap din strânsoare, Dar nu-mi dați drumul, sub orice-apus e-un nou răsărit de soare!" ...
