O Poveste Pe Zi

Ziua Întâi

          Treisprezece siluete stăteau aplecate asupra mesei. Fiecare ținea în mâini șase cărți. Nimeni nu îndrăznea nici măcar să arunce o privire la persoanele din jurul său. Pe fundal se făcea auzit un pian. Cu fiecare secundă ce trecea, iar jucătorul era așteptat să ia o decizie, muzica devenea mai profundă, mai apăsată, de parcă ar fi vrut să le pătrundă în suflete. Clinchetul clapelor tot mai rapid era hipnotizant. Femeia îndrăzni să arunce o privire spre tânărul din fața ei, dar nu întâmpină nimic altceva decât răceală. Înghiți în sec și își concentră atenția asupra cărților de joc.

           — Bisha Calaver, ia o decizie! Jocul trebuie să continue! tună o voce dură ce părea că venea de peste tot și de nicăieri în același timp.

         Tânărul cu păr argintiu îi oferi o privire demnă de milă care îi frânse inima. Dar nu putea să cedeze... nu putea...

           Coșmarul începuse în urmă cu o săptămână. Ea, împreună cu alți doisprezece ani primiseră o scrisoare prin care erau anunțați că fuseseră invitați la un bal regal. Balul era renumit pentru costumele participanților, dar ceea ce îi atrăsese vrăjitoarei atenția era faimoasă sală de jocuri de noroc din subsolul castelului. Se zvonea că anul acela avea să fie invitat Vulturul Auriu, iar ea ar fi dat orice pentru o șansă de a se duela cu el. Era o șansă pe care Iepurele Alb pur și simplu nu o putea rata.

        — Bisha...

         Bisha ridică capul surprinsă să observe că nu era Demonul Zăpezii cel care vorbise. În fața ei, Z sparse tăcerea. Expresia lui nu arăta niciun semn de îngrijorare, vrăjitoarea se îndoia că era măcar posibil ca el să arate vreo emoție. Dar nu era însuși faptul că vorbise o dovadă de emoție? Știa exact ce avea să i se întâmple pentru încălcarea celei mai importante reguli. Z nu avu nici măcar bunul simț să se prefacă uimit atunci când un bici invizibil îi sfâșie cămașa, deschizând un zâmbet negru în pielea de dedesubt. Bisha se înfioră atunci când brunetul rânji și își mută șuvița albastră din ochii, deloc deranjat de durerea imensă pe care trebuia să o simtă.

            Micul lui spectacol îi încurcă pe toți, dar mesajul lui era clar. Bisha trebuia să o facă. Până la urmă, doar unul dintre ei avea să trăiască ca să-l înfrunte pe vultur. Oricât de mult și-ar fi dorit să fie ea aceea, trebuia să recunoască că misteriosul Z era cea mai potrivită persoană. Iar pentru asta, jocul trebuia să continue. Vrăjitoarea își înghiți nodul din gât și așeză cartea deasupra tancului. Cartea care avea să-l condamne pe Demonul Zăpezii, cel mai nenorocos dintre jucători. Imediat ce gongul bubui, anunțând timpul Judecății, demonul sări în picioare.

          — Az... doar nu ai de gând să fugi? îl întrebă brunetul, tonul lui aducând puțin a surprindere.

         Demonul îi răspunse ducând un deget la buze apoi se forță să-i zâmbească.

          — Voi găsi o cale. Până atunci, asigură-te că ieși întreg de aici.

          Cu un pocnet din degete dispăru, lăsându-i pe ceilalți cu gura căscată. Unul dintre jucători chicoti, rânjetul său fiind singurul lucru vizibil în spatele bretonului gri. Degetele copilului din stânga lui se încleștară pe bastonul cu mâner din craniu în timp ce buzele acestuia for au o linie dreaptă. Părea să se afle sub un stres foarte mare. Bisha își aminti brusc care fusese cartea lui și realiză că dacă demonul nu ar fi fost atât de ghinionist încât să aibă cea mai slabă carte, micul vrăjitor cu părul albastru ar fi fost în locul lui. O întrebare îi veni în minte, oare ce ar fi ales el să facă: să fugă sau să-și înfrunte pedeapsa. Oare ea ce ar fi ales să facă?