O Poveste Pe Zi

Ziua A Treia

Un icnet răsună în întregul cort atunci când acrobatul se aruncă din cel mai înalt punct. Șuvițele lui violete fluturară în vânt și îi loviră fața atunci când se agăță cu trei degete de o șipcă fragilă apărută parcă din neant. Oferi publicului un zâmbet jucăuș ca și cum ar fi știut ceva secret, neștiut de nimeni. Arăta atât de vulnerabil, atârnând de bucățica aceea de lemn, cu degetele încordate la maxim și rochia albă fluturând în vânt. Câteva femei din primul rând închiseră ochii și își făcură cruce, iar doi bărbați din public săriră în picioare. Cineva murmură un „așa pățește dacă se crede pasăre”. Acrobatul îl fixă cu privirea și zâmbetul său se transformă într-un rânjet diavolesc. În acel moment părea că îl avea pe diavol în el. Apoi se aruncă.

           Întregul cort se scufundă în întuneric. Mai multe persoane țipară și se îngrămădiră spre ieșire ca mai apoi să înghețe când luminile reveniră. Băiatul cu ochi violeți stătea pe vârfuri în mijlocul scenei cu brațele alcătuind un cerc deasupra capul. Cu o mișcare grațioasă se răsuci și se aruncă de pe un picior pe celălalt, aterizând în celălalt capăt al scenei. Acolo se afla atât de aproape de public încât dacă ar fi pășit un pic în față l-ar fi putut atinge. Băiatul făcu o plecăciune, lanțul cercelului agățat în două locuri mișcându-se cu un zornăit și oferi publicului un zâmbet dulce, ca de copil. Nu aducea cu nimic din diavolul de mai devreme care se aruncase de la zece metri înălțime și supraviețuise. Mulțimea izbucni în aplauze, neînțelegând scena la care fuseseră martori. În zgomotul asurzitor al aplauzelor și chiuiturile tinerilor nimeni nu observă lipsa omului de mai devreme care râsese de tânărul acrobat.