bubble gum problems

/epilog/

se înserase iar ea era deja supărată pe el. în scurt timp trebuia să ajungă acasă dar era încă lipită de scottie. nu avea cum să îl ia și pe el cu ea. ce ar fi putut face? ce ar fi putut zice?

- hey...ești supărată pe mine? spuse scottie punându-și o mână în jurul ei.

- da. ce o să mai facem acum? cum mai scăpăm din chestia asta? trebuie să mă duc acasă. oh frate, nu mai mănânc gumă după asta!

- știu...nici eu.

- ce facem acum?

- ma iei cu tine acasă? o sa ne facem manichiura și pedichiura, o să facem o petrecere în pijamale, yaay, râse scottie complet degajat.

- tu vorbești serios?!

- nu, nu chiar.

- ai fost vreodată serios pe ziua de azi? îl întrebă ea exasperată.

- nu chiar. eram cam...emoționat.

- de ce?

- pentru că vroiam să nu fi supărată pe mine.

- înafara de eliminarea tuturor metodelor de a scăpa, pe care le-ai stricat foarte rapid, nu aveam de ce să fiu supărată pe tine. wow, chestia asta ar trebui folosită pe post de cătușe pentru infractori super periculoși.

- majoritatea sunt chei.

- dar au par pe mâini.

- și pe picioare.

- revenind...de ce aș fi supărată pe tine?

- pentru că...gumaaiaîmiaparținemie! euammestecat-o, euamlipit-oacolo! spuse scottie repede ferindu-se de o eventuală bătaie.

- CE?!

*traducere la ceea ce a spus scottie: guma aia îmi aparține mie! eu am mestecat-o, eu am lipit-o acolo!*

după acea zi, scottie probabil a rămas chel.

(de asemenea m-au prins când povesteam)