„Triunghiul amoros este ca o barcă șubredă. Va există mereu o a treia persoană care să strice echilibrul și ne vom clătina departe în larg, așteptând ca unul dintre noi să pice în ape adânci." - Aleksei Volkov.
⚜️Moartea lui Armando Castillo nu pare...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Atenție! Dreptul moral al autorului a fost afirmat și toate drepturile sunt rezervate. Cartea este publicată pe site cu condiția că aceasta nu va fi reprodusă în totalitate sau în parte, în orice mod, fără acordul scris al titularului dreptului de autor, iar orice încălcare a acestei reguli este o încălcare a legii dreptului de autor. Utilizatorii nu pot distribui copii altora, nici în format electronic, nici pe suport de hârtie, fără acordul prealabil al titularului drepturilor de autor.
... 1 - Mia ...
Să fugi de bărbatul care te pune să alegi între el și familie.
🔸⚜️🔸
Vara asta urma să fie fantastică, mai ales că scăpasem de toate examenele. Eram cum nu se poate mai entuziasmantă referitor la zilele călduroase și relaxante ce aveau să vină, acum că mi se luase o piatră de pe inimă și mintea mea era doar la distracție și mult timp liber de petrecut cu iubitul meu Hugo, de care eram mândră că după doi ani de muncă asiduă reușise să își facă timp să se înroleze în armată. Aveam de gând să profit de fiecare zi, de fiecare oră și de fiecare moment alături de el. În următoarea perioadă în care va fi acasă, deoarece ei începeau devreme campania în vara asta, aveam să stăm împreună o grămadă de timp. Nu puteam să neg faptul că el în sfârșit evolua pe plan profesional, deoarece Lucrecia, mama mea vitregă, mereu a avut o alergie la săraci, așa cum îi numea ea pe oamenii care trăiau sub nivelul nostru și nu aveau case imense în care locuiau, total nefolositoare pentru o familie de doar cinci persoane.
Eram eu, tata, unchiul meu, mama și sora mea vitregă, total adorabile. Sau nu! Nici măcar câini și pisici nu aveam pentru că nu-i suporta Doña Lucrecia, dar nici nesuferita de Alma nu-i avea la inimă. Cel puțin nu câinii.
Moșia noastră era mare, aveam animale dar și o plantație de cafea imensă. Noroc cu tot personalul format din oameni simplii și de treabă cu care mă înțelegeam de minune, spre dezgustul mamei mele vitrege care de câte ori mă surprindea vorbind prietenește cu grădinarul sau cu oamenii ce ne lucrau câmpul, scuipa remarci pline de ură cum că aș fi la fel ca mama mea, o spălăcită insipidă, însă niciodată nu m-a jignit în față, dat fiind faptul că pentru tatăl meu, stâlpul familiei Castillo, eu eram la luz de su vida, și n-ar fi îndrăznit.
Însă îi simțeam ura cum îi ieșea prin toți porii și cum se risipea în aer de fiecare dată când ne aflam în aceeași încăpere.
Sufocant, știu.
Mă privesc în oglindă pentru ultima oară. Rochia vaporoasă, lungă până la genunchi, strânsă în talie cu un cordon lat din satin, de o culoare roz perlat mi se potrivea de minune. Pun pariu că papa va gândi că sunt o mică păpușică, așa cum îi plăcea lui să mă vadă de fiecare dată, iar mie îmi plăcea să mă îmbrac frumos pentru mine, pentru el și pentru iubitul meu, cel mai bun iubit din lume.
