FINNEAS

Capitolul 1

Îmi las corpul, lipsit de orice putere, plutind în așternuturile umede ale patului și privesc tavanul, oftez adânc. Revin la viața mea lipsită de sens, din nou.

Din nou și din nou aceeași rutină. Aprind o țigară și o privesc cum se îmbracă. Blonda cu care mi-o trag în momente ca astea, în care viața mi se scurge printre degete și nu pot face altceva decât să aștept, mă ajută să uit pentru o clipă unde și cine sunt.

- Finneas, dacă dorești pot să-ți pregătesc micul dejun, nu m-ar deranja..

- Pleacă, Nancy, îi întrerup cuvintele cu un ton indiferent, trăgând fumul țigării în plămâni.

Simt cum mă arde cu privirea, își ia lucrurile și iese pe ușă nervoasă.

Scot fumul înapoi pe gură și scrumez. Nancy nu vrea să accepte faptul că doar sexul ne mai ține legați. Nu vreau alt atașament de persoane care, într-un final, pleacă și lasă în urmă goluri care niciodată nu vor fi umplute.

Mă ridic din pat, trag draperiile, iar razele soarelui îmi mângâie ușor pielea. Mă îndrept spre bucătărie și îmi pregătesc o cafea. Îmi sare în ochi privirea ei caldă care îmi stârnește un mic zâmbet în colțul gurii.

- M-ai lăsat singur, îi șoptesc cu regret în voce pozei pe care o țin în mână, apoi o așez cu fața pe masă pentru a nu-i mai putea zări chipul.

*

- Salut, Gary!

- Bună dimineața, Fin! mă întâmpină Gary cu buna sa dispoziție, ca de fiecare dată. Bătrânelul ăsta înseamnă mult pentru mine, alături de el și de toate aceste mașinării am crescut.

Gary are un garaj pentru reparat... orice. Eu lucrez la mașina mea de câteva luni bune, ceea ce înseamnă că va fi gata curând.

- Ai lipsit ceva, băiete, mă mustrează bătrânelul curățând un casetofon antic, după cum arată.

- Scuze, omule, nu m-am simțit în apele mele zilele astea. Dar acum iată-mă aici, gata să-mi readuc la viață bijuteria asta mică, dau cu piciorul în roata mașinii.

- A trecut Fred pe aici. Mi-a zis să te anunț că te așteaptă la Roseville după-amiază, vrea să vorbiți.

- Fred? Oh, ok.

***

Îmi împachetez hainele în grabă, mă asigur că nu am uitat ceva și cobor trăgând bagajul imens pe scări.

- Te ajut? tresare fratele meu de pe canapea.

- Sigur, mulțumesc, Jay! Ești sigur că nu vrei să vii și tu? mă uit cu părere de rău la el.

- Nu vin, Kristal. Oricum mătușa nu cred că ș-ar dori asta.

- Jay, mătușa te iubește enorm, sigur te-a iertat deja.

- Nu vin.

- Dar nici gândul că vei rămâne singur acasă nu-mi inspiră încredere.

- Eu sunt fratele mai mare, eu ar trebui să am grijă de tine, nu tu de mine.

- Tocmai de asta trebuie să vii cu mine, chicotesc.