FINNEAS

Capitolul 4

Bătăile în ușa de la intrare reușesc să mă trezească. Deschid cu greu ochii, lumina zilei este prea puternică. Afară este ceață, umezeală. Deschid ușa, un val de răcoare se strecoară provocându-mi un fior. Privirea lui Kai e tăioasă. Intră în casă lovindu-mă în umăr, pare nervos.

- Și mie îmi era dor de tine, spun ironic și închid ușa în urma lui.

- Am nevoie de ajutorul tău.

Kai este un vechi prieten. Nu ne-am văzut de mult timp, dar asta nu pare să-l preocupe acum. Nu-și găsește locul și se mișcă agitat prin jur.

- S-a lăsat cu sânge, Fin. Trebuie să mă ajuți.

- Kai, eu..

- Știu, e ultima oară când îți mai cer ajutorul. Dar am nevoie de tine, își freacă mâinile stresat.

- Omule, știi că am renunțat în a mai face asta, mă așez calm pe fotoliu și iau o înghițitură de apă. 

După moartea surorii mele am renunțat la toate afacerile necurate. Din cauza acestor lucruri nu am reușit să am grijă de ea, voi regreta până la bun sfârșit. Nu am fost suficient de protector, eram îngropat de partea întunecată a vieții. Tocmai de aceea am decis să plec pentru ceva timp din acest oraș. Sunt prea multe amintiri ce-mi tulbură gândurile, doar că nu pot să fug de asta la veșnicie. Trebuie să-mi asum anumite lucruri care s-au întâmplat din cauza prostiei mele.

- Finneas, am omorât pe cineva.

Se așterne liniștea. Asta nu poate fi adevărat. Corpul îmi este înțepenit, nu știu ce să zic, nu știu ce să fac. Nu credeam că se va ajunge aici vreodată. Kai nu ar putea face asta. În ochii lui înlăcrimați se citește teama. Mă privește fix, respirația îi tremură.

Are nevoie de mine.

- Ești, ești sigur că ai făcut asta? reușesc să scot bâlbâit câteva cuvinte.

- La dracu, Finneas! Am omorât un om! țipă, aruncă pe jos cu un scaun.

Mă ridic de pe fotoliu și o durere îngrozitoare de cap mă aruncă din nou jos. Încerc să mă ridic, câteva scene îmi trec prin fața ochilor. Îmi văd sora, era nemișcată, era moartă. Sângele era peste tot. Clipesc de multe ori și încerc să îmi revin. Nu e prima dată când se întâmpla asta, sunt obișnuit cu asemenea viziuni. Kai vrea să mă ajute, dar e totul în regulă.

- Calmează-te, o să te ajut. O să fie bine, îi spun.

Mă apropii încet de el pentru a-l liniști, îl iau în brațe și mă strânge cu putere.

- Haide, să scăpăm de asta, trebuie să ne grăbim, mă dezlipesc din strânsoarea lui și mă îmbrac rapid cu ce găsesc aruncat prin cameră.

Ne punem casca de protecție și urcăm fiecare pe motocicleta sa.

***

Sunt la cafenea, ceasul este trecut de 12. Muncesc din greu, astăzi iar este aglomerat. Sunt puțin obosită de seara trecută.

- Și, cum a fost aseară? mă întreabă Olive în timp ce curăță câteva pahare.

- Obositor, oftez.

- Hey, poți lua o pauză, dacă vrei. Mă descurc eu, îmi pune mâna pe umăr blând.

- Sunt bine. Ce mai face bunica ta?

- E.. bine, își ia privirea de la mine și se întristează deodată. În ochii ei se simte frica.

Olive trebuie să aibă grijă de bunica sa, a rămas în grija ei încă de mică, părinții au părăsit-o la naștere. Tocmai de asta nu este prezentă la toate petrecerile noastre.