Academia Militara

20

Damian p.o.v

Este ora 5:50. Ma duc sa o trezeac pe Astrid. Mereu imi place sa o trezesc pe ea.

Intru in cabana si ca de obicei o privesc putin inainte de a o trezii.

-Trezirea. Urlu ca de obicei.

-Sunt treaza. Raspunde ea somnoroasa.

Se da jos din pat si ma intreaba

-Trebuie sa port uniforma?

-Te poti schimba acolo, nu este tocmai aprope. Imbraca te comod

-Multumesc

Ies din cabana si ii trezesc si pe ceilalti. Dupa jumatate de ora sunt in masina cu 3 baieti si Astrid. Din pacate ea sta inghesuita cu inca 2 in spate.

--
Ajungem in 2 ore in care ea a dormit si dupa ce ne schimbam pornim spre proba.

Astrid p.o.v

-Nu apasa

-Cum ai reusit?

-M a impins, cum sa impingi pe cineva de l o inaltime de 2 metri?

-Din pacate ai piciorul rupt.

-Dar

-Nici un dar, vei pleca la academie inapoi.

-Multumesc dle. Doctor

Ies din cabinet cu niste carje si ma uit spetiata la Wood

-Uite, imi pare rau, nu am fost atenta si..

-Nu e vina ta Cooper

-Trebuia sa reusesc.

-Amicii tai vor reusii, vor duce academia mai departe.

-Voi suna un taxi, trebuie sa plec la academie

-Nu, te duc eu.

Ma uit confuza la el in timp ce el ma priveste zambind.

Damian p.o.v

-Ce zici sa poposim aici si sa continuam drumul dimineata?

-Dar nu e asa departe, in plus sigur voi adormii inainte de o discutie faina

-Nu e nimic, cred ca vreau doar sa ma gandesc

-In regula atunci.

-Mai tii minte ceva de ..aseara? Cum ai petrecut.

-Pai nu mai tin minte mare lucru

-Super, inseamna ca a te ai distrat

-Cu exceptia faptului ca ai venit dupa mine, ai spus ca imi faci un favor dar ai spus ca atunci cand voi fi treaza

-Deci..erai treaza?
-Da..

*****
Astrid p.o.v
Dupa o noapte de dormit in masina, ajungem in sfarsit in campus.

-Astrid!

-Da?

-am uitat sa iti dau asta, la multi ani. ! Spune si ma saruta pe frunte.
Noroc ca suntem singuri

Imi inmaneaza o cutiuta si pleaca.

Cand ajung la cabana o deschid si gasesc in ea in carnetel.

Inainte sa te cunosc

Dragut, incep sa citesc si gasesc citate si paragrafe, este cumva..un fel de jurnal, dar mai autentic. E "carte" lui

Si inca o zi in care nu imi dadeam seama cat de frumos e cerul sau cat de repede a apus soarele, trebuia sa te cunosc ca sa imi dau seama cat de simpu e totul.

Mi as fi dorit sa te cunosc si cand am vrut sa renunt, sau sa pic in bratele tale in loc sa ma ridice un strain.

Dar asta e viata, e minunat ce ne rezerva viitotul.

Citesc cateva pagini si decid s pornesc spre cabana lui, chiar vreau sa stie ce simt

Bat la usa dar nu imi raspunde nimeni, incerc sa deschid usa si vad ca e deschisa. Intru incet in cabana si raman fara respiratie cand vad mobila acoperita de cearsafuri albe.

A..plecat?

Dragilor, acesta e ultimul capitol, sper ca v a placut si ramaneti geana in cazul unei posibile continuari :)