ABSENȚA

Capitolul 2

Doamna Brown se află în sufragerie cu o cană de ceai de mușețel în mână. De la dispariția fetei lor, doctorul îi prescrise și o îndemnă să renunțe la cafea și să consume ceaiul "calmării". Ajută la un somn mai bun și la digestie. Sorbea încet din acesta în timp ce privea spre o ramă unde se află o poză de familie. Frumoasa lor fată zâmbitoare, energică și mereu dispusă să ajute pe toată lumea nu mai era lângă ei. Acest gând îi lăsă mamei dâre de lacrimi sărate pe obrajii parcă prinși de riduri. O bătaie în ușa o face pe femeie să își șteargă obrajii și să strige după soț. Domnul Brown se face apărut după colțul ce ducea spre bucătărie cu o oarecare frică în ochi. Această frică nu va dispărea până ce fata lor nu va reveni în brațele lor.

- Bate cineva la ușă, spune soția cu voce slabă arătând cu o mișcare scurtă a capului spre intrare. Cu pași mari bărbatul se uită pe vizor, ca apoi să deschidă ușa larg. Îi lăsă loc să intre ofițerului Callen.

- Bună ziua, spuse ofițerul când luă loc pe fotoliul din fața doamnei. Aveți câteva clipe?

- Desigur, răspunde curajoasă doamna Daniela și șoptește printre buzele crăpate de la lacrimile sărate.

- Are dușmani domnișoara Aysa?

Părinții făcuse o grimansă la întrebare.

- Doamne! Nu. Replică doamna Brown parcă stupefiată la acest gând. Soțul acesteia stătea în dreapta ei pe canapea ținându-i mâna între palmele sale.

- Ați observat ceva în ultimele săptămâni sau zile? Adresă noua întrebare ofițerul.

- Nu, nimic dubios. Aysa avea aceași rutină de ani de zile. Este o fată obișnuită. Nu ar fi în stare să supere pe nimeni din jurul ei, sau de pe planetă. Este atât de inocentă uneori, încât îmi este frică să se nu facă bucățele de la câtă răutate este pe acest pământ. Termină de descris femeia. Ofițerul rămase ceva secunde pe gânduri. Inocența, în zilele noastre poate aduce mai multe probleme decât ar fi sperat. O persoană inocentă este mult mai ușor de țintit. Poate fi numită chiar "ținta perfectă". Ușor de ajuns la ea, ușor de uneltit și ușor de corupt.

- Vă rog, să îmi spuneți rutina, drumul pe care îl făcea în fiecare zi, micile opriri. Orice detaliu nesimnificativ pentru dumneavoastră poate fi de ajutor.

Acum era rândul celor doi să rămână pe gânduri. Analiză toate cuvintele pe care fiica lor i le spusese despre cel mai posibil traseu, opriri.

- După cum v-am spus. Avea o anumită rutină. Începu Daniela Brown. La ora cinci dimineața așteaptă taxiul în fața porții pentru a pleca la voluntariat. Termină în jurul orei zece, de unde pleacă la muncă. Lucrează ca vânzătoare la un boutique din Centru. Programul se încheie la optsprezece, de unde ia taxiul până în fața casei. Încheie femeia, dae imediat cum ofițerul deschide buzele ca să spună ceva, fu întrerupt.

- Era să uit. Înainte de muncă, de a merge la boutique, se oprește la cafeneaua din colțul străzii de unde își cumpără un pahar mare de Irish. Nu îi place cafeaua. Iar de la douăzeci și jumătate la nouăsprezece și jumătate aleargă. Termină de enumerat traseul fetei. Ofițerul îi analizează fiecare cuvânt  și gest prezent sau mai puțin prezent pe chipul acesteia. La un moment dat, privirea îi părăsi ținta principală, pentru a o aținti pe trupul tatălui. Era într-adevăr deranjat de lipsa copilei, dar își controla stările.