Lacrimi de cristal.

Capitolul 4

Mă trezesc ușor , într-un stil leneș tipic mie , eram încă oripilată de coșmarul pe care tocmai îl avusesem în această noapte.... Dar stai ... Asta nu e camera mea. În acel moment,am sărit ca arsă din patul mare și alb în care ma aflam și am privit în jur terifiată momente din seara trecuta care  îmi apăreau în fața ochilor ca scenele dintr-un film. Era o cameră luxoasă , totul în nuanțe de alb un geam foarte mare , două uși una dintre ele probabil duce la baie. O dar ce baie , cât tot apartamentul meu. Dumnezeule ce frumusețe , dar de ce ai aduce aici o fata pe care o răpești ? Am fost răpită ? Unde dracu mă aflu ?

Pictograma de la geam îmi arată că suntem în partea cealaltă a orașul la 2 ore distanță de unde locuiesc eu aici , iar ceasul de pe perete arată ora două după masă. Doamne ,Karina probabil e foarte îngrijorată trebuie sa plec cât mai rapid de aici fără ca cineva să mă observe.
Mă năpustesc repede de mânerul ușii dar ce să vezi ? E încuiată , la ce te-ai așteptat? Doar nu te răpește și te lasă să pleci nu ?
Mereu îmi pune ginduri negative înainte conștiința mea.
Am mai forțat de câteva ori mânerul ușii fără rezultat și atunci am început a țipă lovi ușă cu putere. Nimic .

Exact când am spus că e fără rost și m-am lăsat păgubașă în acel moment ușă să deschis și pe ea a intrat în băiat , destul de chipeș , brunet , înalt , bine făcut .

- Drăguța faci cam multă gălăgie , nu cred că Antonio ar fi foarte încântat dacă ar fi aici. Mi-a spus într-un mod foarte urât și superior.

-Crezi că mă poți lăsa să plec ? Prietena mea probabil e foarte îngrijorată , iar mama mea probabil ma sunat de multe ori. Știu , știu că e stupid dar îmi încerc și eu norocul.

- Nț nț păpușă nu pleci nicăieri. Sa poziționat în fața ușii ca nu cumva să plec.
Cum plec eu de aici oare ?

- De ce aș fi aici ? Eu nu te cunosc tu nu ma cunoști , deci pot să plec eu nu am de a face cu voi și viața voastră.

- Nu poți să pleci acesta este oridul șefului.

-Cine este acest șef îngâmfat și ce dracu vrea de la mine ? I-am spus foarte răstit , poate așa înțelege omul ca trebuie să plec.

Am rămas cu mâinile suspendate în aer și cuvintul neterminat deoarece în acel moment în cameră și-a făcut apariție un bărbat care îți taie respirația , înalt , foarte înalt , brunet, cu câteva tatuaje , îmbrăcat într-un costum care îi vine turnat pe el , iar prezența sa domină pe oricine aflat în acea cameră , iar pe mine ma face sa îmi mușc obrazul pînă la sânge.

-Eu sunt , eu sunt acel îngâmfat ai spus ? Am reținut bine?
A făcut un pas spre mine , în același timp eu am făcut unul înapoi. Cu mâinile în buzunarul pantalonilor , foarte relaxat iar eu eram gata să plâng sau să sar pe geam.

Mi-a prins o șuviță de par între degetele șale lungi iar eu mi-am dat capul pe spate pentru am putea privi în ochi. Culoarea ochilor săi , albaștri ca Oceanul , un albastru care te face sa îngheți instant iar pe spatele mai au apărut furnicături ușoare.

- Cine ești și ce vrei de la mine ? Am spus într-un mod care cu siguranță îmi trădează frică.

- Bella calmati , mușc doar dacă e cazul.

-Cine ești ? I-am repetat încă o dată poate are probleme cu auzul Domnul nostru.

-Antonio Castelano . De unde atâta încredere ,cineva e foarte mândru de numele pe care îl poarta. Numele său îmi insufla direct influența și frică iar postura sa îmi face genunchii să tremure , stă acum nemișcat cu miinile în buzunarul pantalonilor ,fața sa nu trădează nici o emoție .

- Iar tu ești ? Mă întreabă surprinzător de calm .

- Merall. Răspund mai mult pentru mine , cred că nici nu a auzit la cât de șoptit am spus. Abia acum înțeleg că nu e nici o glumă iar oamenii ăștia sunt chiar serioși.

-  Merall și atât ? Întreabă curios.

- Merall Huntington.

-Super , deja ne-am împrietenit . De ce îmi spionai colegii aseară ? Cine te-a trimis ? Îl aud pe spunând după un moment.

- Dar ,nu am spionat pe nimeni , eu plecam acasă în acel moment .
Cum sa dovedesc acest lucru . Cred că o să plâng.

- Si de ce ai fugit ? Omul ăsta mă ia la mișto?

- Păi , era noaptea, aproape miezul nopții și eu eram singură ... Aș fi vrut să nu-i răspund dar la cât de rău pare, nici nu vreau sa mă gândesc ce mai s-ar putea întâmpla.

-De la cine plecai la acea oră ? Întreabă curios .

-Asta deja e problema mea , cred că ți-am explicat deja destul. După ce am rostit aceste cuvinte mi-am dat seama de greșeala pe care am făcut-o , ochii lui au căpătat o latură întunecoasă iar maxilarul lui s-a încleștat , a micșorat distanță dintre noi și mi-a cuprins brutal brațul. Tot curajul meu a dispărut iar picături mici își făceau apariție pe obrajii mei îmbujorați.

- Să nu îndrăznești să ma sfidezi vre-o dată , astfel capul îți va sta unde îți sunt picioarele. Îmi țipă aceste cuvinte în fața apoi se dă puțin în spate .
- Du-te fă duș în jumătate de oră plecăm . Îl aud spunând apoi părăsește cameră.
Unde placăm ? Oare o să mă onoare ? O să mă ține într-o temniță pînă îmi dau ultima suflare ? Karina și Simon , probabil își fac griji pentru mine . Oare o să îi mai văd vre-o dată ?
Dumnezeule mama, trebuie să fie disperată. Nu am omis niciodată să o sun săi îi spun că sunt bine iar acum nu are nici o veste de la mine ! Oare poliția mă caută ? Degeaba , oamenii ăștia sunt mult mai puternici ca poliția . Sunt asigurați. Cum scap eu de aici?
Acuma plângeam în hohote fără ca să țin cont de nimeni și nimic. Nu-mi pasă , dacă are de gând să mă onoare să o facă acum fără să mai fiu părtașă a acțiunilor sale.

- Nu plânge , liniștește te .
Nici nu am observat când a intrat în camera acest băiat care s-a apropiat de mine , iar eu m-am ridicat brusc.

- Nu-ți fie frică , nu îți fac nimic , numele meu este Pablo . Tu ești Merall ,știu deja asta. Haide du-te la baie mai avem puțin timp iar Antonio te poate lua direct din cadă dacă nu te grăbești. Omul ăsta e în stare de orice.
M-am îndreptat spre baie . Am stat mai mult decât trebuia , iar timpul a zburată pe lângă mine. Apa calda mi-a prins bine. Mi-am uscat parul cu în prosop apoi am ieșit din camera unde am găsit o pungă pe pat. În acea pungă erau haine pentru mine. M-am schimbat repede și am început să-mi usuc parul. Nu m-am atins pe mâncarea de pe noptieră, nu am de gând să le dau satisfacție.

-Tu nu auzi ? Mișcate o dată , trebuie să plecăm.
Cine mai este și acest individ. Și ce se răstește la mine cînd nici nu mă cunoaște.
Am ieșit pe ușa din spate a hotelului , mașini inexplicabile de frumoase stăteau aliniate iar eu am fost împinsă în una dintre ele. Pe de o parte și de alta a mea stăteau câte o "gorilă" , nu am cum să scap acum. Oare nimeni nu mă observă?
Am ajuns la un avion privat iar eu am fost din nou împinsă fără să mi ce ceară părerea. În fața mea era aproape urcat Antonie și Pablo iar ceilalti așteptau sa mă vadă și pe mine urcată.

- Nu , nu pot să merg cu voi.
Toți mă priveau uimiți , unii cu milă chiar.

-Bella , urcă , nu-mi testa limitele. A fost singurul lucru auzit de la Antonio .

- Nu pot să merg , eu am familie aici. Înțelegi ? Nu cred că e aceasta o soluție dar merită încercată.

-Urcă sau îți zbor creierii copilo. Crezi că am tot timpul pentru tine ? Țipă la nici un metru de mine cu o armă țintită asupra capului meu.

-Nu o face.
Nu pot să cred cât de lasă sunt. M-am lăsat dominată de el în fața tuturor. Am arată cât de slabă sunt. Lacrimile mele îmi făceau deplasarea foarte grea , iar picioarele mele nici ca vroiau să se miște mai repede. Cu ochii plini de lacrimi , umerii căzuți și speranțe ruinate am pășit în interiorul avionului care mă va duce spre infernul meu.

P.S : la media e Antonio Castelano.
Sper că e la fel cum v-ați imaginat și voi. Așa arată în imaginația mea , puteți să vă creați propriile personaje în imaginația voastră. 😘