CIA - in proces de editare -

Capitolul 1 - Cifrele viitorului

- Mama,am plecat!

Nu am mai asteptat raspunsul mamei ci am marit pasul spre masina pe care am parcat-o in graba, cu cateva ore inainte, in fata casei cu speranta ca o sa apuc sa dorm putin inainte de a merge sa imi scot dosarul si sa imi aflu rezultatele.Speranta mea s-a facut nula in momentul in care alarma programata la ora 7 a inceput sa sune. Aveam 3 ore la dispizitie sa dorm dar le-am petrecut analizand peretii care mi-au ingradit adolescenta si gandindu-ma la toate locurile in care as putea fi repartizata si am ajuns la concluzia ca inchisorile de maxima securitate de la Polul Nord si din Ecuator ar fi cele mai rele. Dar indiferent cat de bune ar fi conditile noii mele locuinte imi va fi dor de parintii si sora mea. Nu cred ca voi putea uita vreodata idiotenile pentru care ma bateam cu sora mea sau ma certam cu mama. Nu o sa uit cum dupa fiecare misiune tata venea acasa si ne aducea cate o ciocolata si cate un mic suvenir. Colectia mea de suvenire e uriasa. Am peste 180.

Mi-am sters lacrima ce se prelinse pe obrajul care era plin de creme in incercarea de a acoperi cearcanele ce au pus stapanire pe fata mea.

M-am dat jos din masina blocand usile si pasind pe treptii de marmura. Ghenunchii imi tremurau ingrozitor de tare incat abia imi putea tine echilibrul pe pantofii stilleto de 10 cm. Am incercat din rasputeri sa ma imbrac intr-un stil office deoarece conteaza foarte mult prima impresie si speram ca fusta mulata din imitatie de piele, camasa alba, sacoul intr-un rosu ca cel al pantofilor sa fie de ajuns.Abia daca am reusit sa trec de prima treapta cand mi-am ridicat privirea spre varful cladirii. Era o constructie impunatoare si eleganta. Fiecare bucata era din sticla si puteai vedea cu usurinta cladirile din spatele tau in reflectia geamurilor. Mi-am lasat capul in jos privind din nou scarile din marmura alba in care iti puteai vedea reflectie fara batai de cap. Am tras puternic aer in piept si am urcat inca o treapta.

Daca nu am trecut vreun examen? Gandul acesta imi bantuia din nou capul si nu cred ca mai rezistam mult pana sa imi deschid gura si sa strig din toti rarunchii de disperare. Inca o gura de aer si inca o treapta urcata. Daca din cauza incompetentei mele tata sau familia mea va pati ceva? Mi-am inabusit un tipat cand acest gand mi-a strafulgerat gandirea. Nu puteam sa las asta sa se intample. Dar ca sa impiedic orice nenorocire s-ar putea abate asupra familiei mele trebuia sa calc aceste scari cu demnitate si sa ajung sa imi aflu rezultatele. Mi-am muscat puternic buza si am calcat hotarata pe urmatoarea treapta. Pot sa fac asta! Chiar pot! Am incercat sa ma incurajez si sa imi fac picioarele sa nu mai tremure in acelasi timp. Am luat inca o gura mare de aer si am apasat puternic pe urmatoarele opt scari. Usile s-au deschis instant si holul mare al cladirii mi-a aparut in fata ochilor. Am intrat inaintand spre biroul secretariatului cu o incredere in sine destul de naturala.

Sunetul scos de tocurile mele lovind marmura au facut-o pe micuta tanara de la acel birou sa isi ridice capul si sa isi lase privirea asupra mea. Se vedea de la o posta ca fata nu avea mai mult de 17 ani si pentru o secunda m-am imaginat pe mine acum 5 ani stand la un birou asemanator indrumand fiecare agent la anumite etaje. Ar trebui sa ma simt prost pentru ca am lasat sa fiu tratata intr-un asemenea fel dar asa am fost si vom fi tratati cu totii inainte de 21 de ani. Fata cu parul negru ca noaptea si-a dres glasul intrebundu-ma cu ce ma poate ajuta.

- La ce etaj se afiseaza rezultatele examenelor de initiere, am intrebat afisand un zambet cat de natural puteam dar teama de esec se juca cu actiunile mele si cu greu o controlam.

- La etajul 24, tanara mi-a zambit in cel mai natural mod posibil si ma simteam mai incurajata.

Mi-am indreptat pasii stangaci spre lift si am apasat pe butonul cu numarul 24. Tremuram din toate incheieturile cu cat ma apropiam mai mult de adevar. Am multumit Cerului ca nimeni nu a oprit liftul. Probabil toti isi savurau cafeaua de dimineata. Un grup de tineri colorati se inghesuiau in fata unui afisier si m-am speriat atat de tare cand am vazut o tanara iesind din imbulzeala cu lacrimi disperate pe obraji alergand nebuneste spre usile liftului incat genunchi mi-au cedat total pentru o secunda si simteam ca am jeleuri in loc de maini. M-am rezemat de un perete la intamplare continuand sa imi indrept privirea spre acel afisier din nou si din nou.Tinerii care cel mai probabil erau de varsta mea plecau unul cate unul cu lacrimi de bucurie sau tristete. Mai era un singur baiat in fata acelui afisier si in acel monent mi-am facut curaj sa ma indrept spre purul adevar care imi ghida viitorul din acest moment.

Erau 7 tabele. Am inceput sa ma uit pe ultimul tabel chiar daca stiam ca printre cei care aveau numele de familie cu W nu am sa ma gasesc dar imi era prea frica. Cu o gura de aer fortata mi-am mutat privirea pe cea de a doua lista unde incepeau numele cu litera C. Carter,Carter,Carter...Am terminat lista de citit si nu imi gaseam numele. Degetul imi statea pe ultimul rand al celei de a doua fise. Mi-am simtit incheieturea prinsa de o strangere calma care mi-a mutat mana intr-un alt loc pe acel afisier. Mi-am intors privirea spre el. Ochii lui de caprui ciocolatiu m-au strafulgerat pentru o secunda facandu-mi pielea ca de gaina.

- O sa imi multumesti mai tarziu ,Carter,mi-a spus in timp ce s-a intors cu spatele la mine. Omoplatii lui ieseau in evidenta prin camasa alba in timp ce pasii lui il indreptau spre biroul secretarei apoi spre lift. Inainte sa intre in lift s-a intors spre mine si cu un zambet in coltul gurii mi-a facut cu ochiul ca mai apoi sa dispara dupa usile liftului. Mi-am intors din nou fata spre afisier si am realizat abia atunci ca eu inca tineam degetul in locul in care mi l-a pus Domnul Hazel Eyes. M-am uitat din curiozitate sa vad ce a vrut sa imi arate tipul si era acolo. Numele meu...Am inghitit in sec si mi-am lasat privirea in pamant doar ca sa o ridic o secunda mai tarziu tinta spre numele meu.Carter Aaliyah. Si acolo erau notele care o sa imi ghideze viitorul.

10,10,10 si 10.

Gura mea era la pamant. Nu imi venea sa cred cat de mult am evoluat. Exact acum un an de zile participam la probele initiale. Imi aduc aminte ca eram una dintre cele mai inteligente eleve dar la proba practica m-am descurcat atat de prost incat au ales sa nu ma puncteze. Lucrul acela nu a facut decat sa ma impinga mult mai mult spre visul de a fi cea mai buna. Si am reusit. Patru de 10.

Lacrimile au inceput din nou sa imi ingradeasca obrajii dar nu se mai merita. Am plans in ultimii 5 ani cat pentru o viata de om. Nu mai am motiv sa plang. Am devenit cea mai buna.