Heart of the stone

Capitolul 5

                Perspectiva Sofiei

  Pur si simplu nu imi venea sa cred ce a facut acel profesor. Nu vroiam sa fac proiectul ala dar mai ales, aveam frisoane numai la gandul ca trebuia sa il fac cu MAX. Daca nu as fi data afara din facultate i-as aplica cateva suturi acelui profesor la care nu i-am retinut nici macar numele pentru ca suna urat. 

  Max imi spusese sa merg acolo la ora 14:00 insa vream sa il fac sa isi piarda mintile, asa ca am stat acasa. Era ora 14:30 iar eu doar atunci imi cautam hainele pentru a iesi din casa si a ma indrepta catre dragul si scumpul meu amic si coleg de banca, Max. Probabil in acest moment Max isi pierdea mintile, iar eu nu ma straduiam deloc pentru proiect. Poate a inceput sa il faca singur. De cand s-a intamplat accidentul cu Wess in clasa a 6a nu cred nici macar eu ca mai am o inima, asa ca nu stiu ce as putea eu sa scriu la un proiect despre ceva ce nu am mai auzit de mult. 

  Cand insfarsit am ajuns in fata blocului lui Max era ora 15:00. Speram ca Max turba, pentru ca asta mi-ar fi inveselit ziua.

  Am intrat foarte vesela in apartamentul 11. Max ma priveste in ochi cu o ura si nervozitate de nedescris.

  -Buna, Max, spun vesela.

  -Ti-am spus foarte clar sa fii aici la ora 14:00. A trecut o ora de atunci. Pe unde ai umblat.

  -Ah, scuze, nu m-am sinchisit sa vin.

  -Tu ai idee cat ne-ar putea costa intarzierea ta?

  -Pai, daca erai un baiat destept asa cum te crezi, ar fi trebuit sa incepi sa-l lucrezi!

  -Proiectul asta trebuie facut de 2 persoane, Sofia, nu de una singura.

  -Corect. Tu si.......tu!

  -Nu te mai prosti si hai sa facem odata proiectul asta.

  -Nu am chef acum.

  -OK, stii ceva, poti sa pleci, nu mai facem proiectul deloc si ii spunem domnului profesor ca cineva nu a avut chef sa il facem.

  -Corect, acel cineva fiind TU.

  Il vad cum isi pierde mintile! Ador sa vad asta. Desi vream un 10 pe proiect nu aveam de gand sa renunt la orgoliul meu de fier.

  -Uite ai de gand sa faci proiectul asta sau vei face crize toata ziua, ma intreaba

  -Dar ti se pare ca fac crize? Tu esti acela care aproape scoate fum pe nari!

  -Stii ceva, cu tine nu merge! Du-te acasa si maine ii voi spune profesorului sa ma puna cu alt cineva.

  -OK, hai sa facem proiectul!

       ***

  -Ce tot faci? ma intreaba Max

  -Incerc sa desenez o inima, tie ce ti se pare ca fac?

  -Aia numai inima nu e. Se vede ca nu stii ce e aceea o inima.

  -Pai da, doar toata lumea spune ca eu nu am asa ceva.

  -Si tu nu ii poti contrazice!

  -Nici nu ma intereseaza ce crede lumea despre mine.

  -Pai la cat de ingamfata esti, normal ca nu te intereseaza!

  Cuvintele lui au venit ca o sulita inspe mine. Dintr-o data aud inima mea pe care nu credeam ca o mai am, cum bate. Nu am mai auzit-o batand atat de tare de mult timp. Batea asa tare incat imi era frica sa nu cumva sa o auda Max, care imediat mi-ar fi dat peste nas cu o replica de-a lui care mi-ar fi facut inima sa bata si mai tare, chiar daca nu credeam ca e posibil sa bata mai tare. De ce aveam astfel de iesiri in preajma lui? Adica nu ma intereseaza parerea nimanui despre mine, insa cand mi-a spus-o el nu am mai crezut asta.

  Dintr-o data gura mea mare nu putea sa taca asa ca a scos o intrebare de ''toata frumusetea'' , calcandu-mi pe orgoliu.

  -De ce, spui ca sunt ingamfata?

  Se incrunta la mine.

  -De ce nu as spune asta? Nimic in jurul tau nu conteaza, nimeni din jurul tau nu conteaza, deci practic nimic nu este important pentru tine inafara de tine, bineinteles. Ai impresia ca esti mai deosebita cu ceva decat ceilalti sau de ce te comportia asa?

  Gura mea din nou a luat-o inainte, fara voia mea si a facut o gafa.

  -Poate nu m-as mai purta asa, daca voi, baietii v-ati purta grija voastra si nu v-ati bate atata joc de fete! Nici nu stiti cat doare sa te simti batjocorit!

  -Daca intradevar ai simti asta, nu te-ai mai comporta asa cu lumea! In prima zi cand te-am vazut batjocoreai o fata, dupa aceea ti-ai batut joc de Tom si acum spui ca tie nu iti place sa fi batjocorita? Mie sila de tine!

  Nu-mi placea sa o recunosc, dar asa era. Nici nu imi dadusem seama pana acum de ceea ce faceam. Asa cum mie nu imi placea sa fiu batjocorita, nici altora nu le placea.....Insa nu mi-am datseama de asta mai devreme....poate ar fi cazut sa las orgoliul la o parte....

  -Nu mi-am dat seama de ceea ce fac.....

  -A, nu? Ar trebui sa iti fie rusine de tine!

  -Stiu!

  Mie chiar nu-mi vine sa cred ca am spus asta! Ma urasc in momentul acela. Nu pot sa cred ca am recunoscut ca sunt rea si mai presus, am recunoscut in fata lui MAX. Ce se intampla cu mine? De ce ma comport asa? Comportamentul acesta imi aduce aminte de cineva insa nu stiu exact de cine. In minte imi apare o imagine cu mine si Erik de cand eram mici. Da, de acea Sofia din imagine imi aduceam aminte.