LYCAN

9. Secretele Regelui

De prea multe ori mi-am văzut propria moarte cum se apropie, gustul sângelui şi durerea despicării cărnii de pe oase. Însă... întotdeauna am crezut că sunt aproape de moarte, atâtea zile m-am gândit că întotdeauna am scăpat, că am păcălit-o, aproape că mi-am dorit-o de multe ori, dar nu am crezut niciodată că m-a prins cu adevărat. Că ghearele morţii s-au înfăşurat atât de strâns în jurul meu, încât nu le-am mai putut învinge şi m-au tras spre sfârşit.

Ştiu exact momentul în care s-a întâmplat.

După ce mi-au dat sânge de vrăjitoare şi durerile din corpul meu au început să se retragă spre inimă, când mi-a explodat în piept şi totul a părut parcă o fracţiune de secundă. Atât a durat, dar în acea fracţiune de secundă, totul s-a oprit, corpul mi-a cedat, ca o maşină veche rămasă fără combustibil.

Am fost moartă.

M-am bucurat de moarte doar pentru o fracţiune de secundă, înainte să primesc o infuzie demonică de energie, care mi-a repornit trupul ca pe un dispozitiv. În ultimele zile am încercat să îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, cu mintea mea şi vindecările atât de rapide, cu puterea neomenească şi viteza... răspunsul e simplu: nu mai sunt eu. 

Acum, când ştiu exact despre ce e vorba, sunt capabilă să îl simt atât de clar, atât de aproape, în fiecare firicel de sânge care îmi curge prin corp, în fiecare respiraţie pe care o trag plămânii mei... Amun, conectat la trupul meu, vindecându-mă şi oferindu-mi putere... ţinându-mă în viaţă. 

Şocul de moment şi avalanşa de gânduri mi-au fost brutal întrerupte atunci când Akima îşi înfipse ghearele blestemate în coapsa mea şi despică fără milă. Urletul mi-a spart gâtul, nu m-am putut controla, iar durerea îngrozitoare mi-a întunecat privirea. Mi-am pierdut echilibrul şi m-am prăbuşit la picioarele lui.

— Aşa, transmite-i cât de tare suferi. I-am auzit şoapta de şarpe când se aplecă spre mine, satisfacţia îi radiază pe chip în momentul ăsta, plăcerea diavolească de a mă chinui doar pentru ai transmite lui Amun o fărâmă din ce simt eu acum. 

— Gândeşte-te la el, roagă-l să te ajute, vreau să văd cât de puternică e conexiunea dintre voi.Mi-am înghiţit amărăciunea din gât, ce îmi dau seama că e sânge, pentru că îmi muşcasem limbă de durere. Ştiu că vrea să afle dacă Amun îmi aude gândurile, dar nu vreau să îi mai dau satisfacţia asta. Mi-a dovedit mai devreme că Amun mă aude când îi cer ajutorul, dar prefer să îmi reteze corpul de la jumătate decât să îi mai dau acestui diavol vreo satisfacţie. Akima îmi înţelese încăpăţânarea, mi-o citi în privirea furioasă şi îşi înfipse mâna în părul meu, forţându-mă să mă ridic în picioare. 

Am suspinat şi m-am forţat să nu plâng, atât îmi doresc în momentul ăsta, dar nu m-a ajutat să îmi privesc coapsa dreaptă şi să îmi văd carnea atârnând ca o haină aruncată într-un cuier. Balta de sânge se întinde repede şi poate, cu puţin noroc, o să îmi pierd cunoştinţa în scurt timp. Durerea din braţ a paralizat deja.

— Ştiam că Amun e un idiot milos ca un om, dar nu mă gândeam că e atât de prost. Am respirat uşurată când plecă de lângă mine, plimbându-se prin încăpere şi cugetând. Simt toate privirile pe mine, cu toţii sunt stupefiaţi, însă privirea mea e doar pe Lin, căruia îi pot simţi durerea şi frica, mai ales văzându-mă într-o asemenea situaţie.

— De ce nu începi prin a-mi spune cum ai ajuns la el, Kalis. Se aşeză înapoi pe tronul lui, tot ce am reuşit a fost să îmi ridic bărbia şi să mă menţin dreaptă într-un singur picior. Încăpăţânarea mea nu i-a plăcut deloc, a făcut un simplu semn din mână, ca apoi să îmi simt coastele bubuind. O lovitură puternică m-a propulsat în faţă ca pe o minge şi mi-a golit tot aerul din plămânii.