Partners in crime/VOL.1 Prejudicii din beneficii

Capitolul 5 - Emotii

Alarma agasanta a ceasului de pe noptieră mă enerva la culme drept urmare m-am dat bătută din a încerca să o ignor și m-am indreptat cu pași somnorosi spre baie pentru a-mi face rutina de dimineata. Azi e vineri, am ore usoare, dar ceea ce ma indispune este ca azi e ziua mare. Dupa ore urmează sa ma duc la afurisitul ala de job. A fost destul de ușor sa-l obtin, nici nu au stat pe ganduri prea mult ca m-au si acceptat pentru inerviu. Ce pot sa spun? Mostenesc farmecul mamei. La scoala lucrurile au decurs lejer, inafara de toate batjocurele legate de Derek, caci oamenii nu pot sta o zi fara sa-si bage nasul in treaba altora.

Ajunsa in dreptul unei cladiri mari facută din sticla, am verificat inca o data adresa si numarul pentru a fi ferm convinsa ca am ajuns in locul potrivit. Am urcat cu o oarecare nesiguranta pe scarile ce erau acoperite de un covor rosu cu dungi galbene pe margine si am fost intampinata la intrare, unde se afla receptia, de o doamna cu un chip dulce si placut. M-a condus pana in fata liftului si mi-a oferit toate indicatiile necesare pentru a ajunge unde trebuie; camera 913, biroul directorului.

M-am urcat în lift și am apăsat pe butonul 7, iar pe la etajul 3 liftul s-a oprit. Ușile din metal s-au deschis și au lăsat la iveală chipul lui Derek. Puteam simții că și el e la fel de surprins ca mine să mă vadă aici.

— Eu ar trebui să fiu ăla care te întreabă ce faci la locul familiei mele de muncă, îmi spune Derek după ce l-am întrebat ce caută aici. I-am răspuns scurt, iar apoi mi-am indreptat privirea către priveliștea de afara încercând pe cât posibil să evit contactul vizual cu el.

Era frumoasă, se vedea parcul de lângă în nuanțe roșiatice și maronii; preferam să văd priveliștea asta vara, plină de verdeață și înflorită. Intrasem intr-o stare de gândire, iar apoi, nu după mult timp, liftul s-a oprit.

— La naiba, de câte ori trebuie să se mai blocheze liftul ăsta nenorocit ca să îl înlocuiască odata pentru bun sfârșit?! spune Derek scoțându-și telefonul din buzunar.

O frică m-a cuprins și am început să vizualizez temerile și scenariile pesimiste, care se întrepatrundeau și se nășteau unele din altele, scăpându-mi de sub control, iar apoi, uitând complet de frica mea îngrozitoare de înălțimi, m-am trezit la o înălțime enormă față de pământ. Simțeam cum mi se pune un nod în gât. Inima îmi bătea așa tare încât credeam că avea să-mi sară din piept. Deja transpiram. Mâinile începeau să-mi tremure. Mă simțeam amețită și dezorientată. Continuam doar să mă întreb "Ce este neînregulă cu mine? O să mor? De ce mă simt așa?". Într-o fracțiune de secundă am scăpat telefonul pe jos, iar picioarele mi s-au înmuiat. Lacrimile și-au făcut apariția pe obrajii mei palizi. Eram blocată și desprinsă complet de realitate.

— Alison! spune Derek pe un ton îngrijorător, dar îl auzeam ca printr-un vis pălit.

Auzul bătăilor regulate ale inimii m-au calmat. Căldura din jurul meu a oprit tremuratul, iar ușor, ușor am revenit cu picioarele pe pământ. Capul meu se odihnea pe pieptul lui Derek, iar mâna lui dreaptă îmi mângâia ușor părul. M-am desprins din îmbrățișare și am observat tricoul ușor umed de la lacrimile mele. Mi-am ridicat telefonul de pe jos și am privit îngrozită spre el. Nu după mult timp, ușile s-au deschis, iar eu am fugit ca arsa, Derek rămânând să vorbească cu instalatorul. Sfinte doamne, e ultima dată când mă urc într-un lift cu geamuri de sticlă. Am urcat câteva etaje pe scări până să ajung la director și am tras o gură mare de aer înainte să-mi curaj pentru a ciocăni.

Totul a decurs planului. Am fost acceptată și am reușit să negociez un preț decent, ba chiar mai bine decât mă așteptam. Am ajuns acasă obosită și m-am trântit în pat reflectând ziua de azi. Cu toate că am reușit să am ceea ce mi-am propus, întâmplarea cu Derek mă bântuie, dar cel mai mult, mă uimește. Mă surprinde faptul că a reușit să mă calmeze... mă suprind sentimele pe care le-am trăit atunci când m-a luat în brațe, calmitatea cu care a tratat situația, dar mai ales acel sentiment de protecție pe care mi-l oferea... făcea ca tot stresul să dispară. Cufundarea în brațele lui și palma lui care îmi mangâia domol capul au creat o legătură nevăzută între sufletele și corpurile noastre. Legătura de care aveam nevoie să mă liniștesc... singura legătură ce îmi oferea liniște.