Shane Collins

Capitolul 10. Familia

E dimineata. Stau in pat si mi-e greu sa ma ridic.A trecut foarte mult timp de cand nu am dormit asa de bine, nici macar nu stiu daca au ajuns ai mei acasa.

Ma dau jos din pat, imi fac igiena si ma duc sa o verific pe Eve. Inca doarme,o inveles putin sa nu ii fie frig, mereu ajunge sa fie dezvelita, si ma duc să ii pregatesc ceva de mâncare. Deschid frigiderul si vad ca singurele alimente sunt niste legume, asa ca le iau si ii fac 2 sandwich-uri si le las pe masa. Eu imi fac un smoothie deoarece inca nu mi-e foame si merg spre camera mea. Ma uit pe geamul întredeschis si vad ca ploua . Stropi de ploaie bat pamantul asemenea unor matanii. Se izbesc de pamant si fac prapad in jur fara milă,ca si cum nu le-ar pasa de nimic.

M-am așezat pe pat si imi iau cartea in brațe, vreau sa citesc. Dar privirea mi se îndreaptă spre geam,e rasaritul. In unele zile, rasaritul era movaliu si roz, in alte zile batea in portocaliu intens, de parca norii ar fi luat foc la orizont. Erau unele zile in care tatal meu isi facea timp si pentru familie si ne treazeam foarte devreme ca sa admiram rasaritul, exact ca in aceasta dimineața. In timpul unuia dintre acele răsărituri, tata a spus ca întregul, e mult mai mult decat suma părților. Asta ma face sa ma gândesc la Shane. M-am gandit ca poate imi doream sa fie mai mult decat suma părților sale. Dar uitându-ma in ochii lui, in acei ochi fulgerători, pentru prima data aveam convingerea ca Shane Collins era mai puțin de atat.

****

Au trecut câteva zile iar eu nu mai stiu nimic de Shane. Michael s-a reîntors acasa dar sta in pat toata ziua, inca este destul de slăbit. E duminica. Diminețile de duminica sunt linistite la noi. Tata doarme pana târziu. Mama isi permite sa nu gătească micul dejun, frații mei nu cred ca o sa iasa din camera pana la prânz. Dar in duminica asta, m-am trezit cu o senzație stranie. Trebuia sa fac ceva sa ma scutur de sentimentele confuze pentru Shane Collins ce începeau sa revina, de la ultimul moment petrecut impreuna.

Tata intra in camera.

Tata : - Buna scumpo, vrei sa mergem sa ne plimbam putin? Nu am mai stat impreuna de ceva timp.

Eu: - Sigur, așteaptă sa ma imbrac! (strig deoarece tatal meu deja s-a depărtat de camera). Ma imbrac cu cele mai lejere haine, merg sa ma încalț si ma întâlnesc cu el in fata casei.

Mergem o perioada mai lunga de timp dar niciunul nu indrazneste sa spuna ceva. Are o privire îngândurata. Imi place sa petrec timp cu tata, dar uneori tacerea ne leaga mai mult decat cuvintele.

Tata: - Stii, e posibil ca fratele tau sa nu se însănătoșească. Adica exista sute de tratamente, si promit sa le încercam pe toate, dar nu stim daca unul dintre ele va functiona. Dar o sa încercam toate variantele posibile ca el sa se însănătoșească.

Vad cum ii curg siroaie de lacrimi pe obraz.

Eu: -De aceea nu isi schimba deloc starea.... Nu mai plânge tată, gasim noi o soluție. Michael e puternic, mereu a fost.

Se oprește din mers si mă imbratiseaza cum nu a facut-o niciodata. A fost o imbratisare plina de căldură, una parinteasca. Simt cum lacrimile se așează pe materialul tricoului meu. Se indeparteaza si rostește cuvintele care imi patrund pana in inima:

Te iubesc si nu aș lasa niciodata sa vi se întâmple ceva! Va iubesc enorm!

Eu: - Stiu tată, stiu, si noi te iubim enorm!

****

Ne-am mai plimbat putin dar am plecat spre casa deoarece tata avea o ședință si era nevoit sa plece. Normal, nici macar o zi completa nu si-o poate petrece cu familia. Noi ne-am obișnuit cu situația. Oricum, exact cum a spus si el, ne iubește enorm pe toti, si face orice  pentru noi.