Marioneta cu nouă vieți << ÎN PAUZĂ >>

Capitolul I: Râul Soarelui Mort

       Se știa de la începutul timpului că Cei Patru Regi Dragoni conduceau Împărăția Celor Patru Sori.

       Ao Kuang, conducătorul dragon al Regatului Focului Alb.

       Ao Jun, conducătorul dragon al Regatului Lunii Negre.

       Ao Shun, conducător al Regatului Viscolului Sângeriu.

       Și Ao Chin, președintele Republicii Uchaylia.

       Toate cele patru ținuturi erau despărțite de un râu nenatural, ireal, cu apă neagră ca întunericul, în care pluteau rămășițe de cadavre. 'Ici-'colo se iveau și trupuri întregi, cele mai multe începeau deja să se descompună sau să fie mâncate de lighioane, iar altele se umflaseră și carnea putrezită crăpase sau se desprinsese.

       Râul Soarelui Mort străbătea și peticele de pământ, și mările, de parcă nu existau și nimic nu putea opri cursul lui. Părea că nu avea nici sfârșit și nici început – nu izvora de niciunde și nu se vărsa nicăieri. Nu se împărțea în prâuri și nici nu avea bifurcații, poate doar un loc de răscruce, formând patru brațe care plecau în fiecare punct cardinal. Semăna cu două râuri, unul care se întindea de la sud la nord și unul de la est la vest. Cel dintâi urca la vale, de parcă legile fizicii nu existau. Deși se întâlneau în același loc, formând o intersecție, ambele își urmau cursul ca și când nu erau afectate în vreun fel.

       Se credea că începea din est, de la răsărit, de la Regatul Focului Alb. Traversa aproape uniform toată întinderea de pământ și apă, despărțind regatul din nord de cel din sud. Părea că însăși marea se dădea la o parte din calea lui, lăsând moartea să mișune în voia ei.

       În același timp izvora și de la sud, curgând la deal, spre nord, unde cadavrele înghețau de la cât de frig era și de la viscolul cu sânge – o altă anomalie. Despărțea perfect regatul din est de cel din vest.

       Regii îl folosiseră dintotdeauna pentru a delimita granițele, iar localnicii pentru a arunca cadavrele sau cenușa rudelor în loc să le înmormânteze. Însă mereu se iveau corpuri noi, mâncate, jupuite sau sfârtecate de creaturi misterioase.

        Nimeni nu avea curajul să traverseze ca să ajungă pe cealaltă parte sau să vadă ce se ascundea pe fundul lui. Cei mai mulți nici nu se apropiau, dar acum cineva se încumetase, sau mai degrabă ceva...

       O creatură cu piele cenușie, cu coarne mici și drepte, ascuțite ca vârful săgeții, cu pieptul și bazinul acoperite de frunze amestecate cu noroi. Chipul era atât de ciudat... partea stângă aparținea unei bestii, cu simboluri și linii ciudate pe pomeții înalți, cu un ochi violet, strălucitor și cu un colț atât de lung, încât îi ieșea pe din afară și trecea de bărbie. Cealaltă parte era umană, cu pielea albă ca de alabastru, cu un ochi albastru, senin și cu părul blond murdar. Arată de parcă o fată frumoasă își rupsese pielea și lăsase la iveală monstrul care zăcea în interior.

       Era de fapt un oni¹, un schimbător de formă, un demon al distrugerii, al ghinionului și al bolii, al cărui popor fusese născut din ura străveche a Păsării de Cinabru și a Dragonului de Azur.

       Își șterse sudoarea de pe frunte și scutură din cap în stânga și în dreapta. Încercă să alunge gândurile despre râu și despre ce se ascundea în spatele vegetației bogate de pe fiecare mal. Își continuă anevoioasa treabă, râcâind cu migală carnea de pe niște oase mici, folosind ghearele.

       Pe jos erau două trupuri, unul mort, al unui bărbat în vârstă și unul al unei fetițe inconștiente, de vreo treisprezece sau paisprezece ani.