Uitare

Primii pasi

            Motto: "Those who cannot change their minds cannot change anything." (George Bernard Shaw)

                                                                * * *

"Memoria este un proces psihic care consta in intiparirea, recunoasterea  si reproducerea senzatiilor, sentimentelor, miscarilor, cunostintelor acumulate in TRECUT. Memoria defineste dimensiunea temporala a organizarii noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.

Gratie memoriei, fiinta noastra psihica, eul, dobandeste continuitatea identitatii în timp. Fara dimensiunea mnezica, am trai numai PREZENTUL clipei, am fi in permanenta pusi in fata unor situatii noi, pentru care nu am dispune de niciun fel de experienta elaborata, de niciun procedeu de abordare si rezolvare, ne-am zbate permanent in jocul incercarilor si erorilor, ADAPTAREA devenind, practic, IMPOSIBILA".

In felul acesta incepuse sa-si tina prelegerea profesorul Hanu, in acea zi ploioasa de octombrie. Folosise majusculele ca sa evidentieze 4 cuvinte, care lui i se pareau esentiale: trecut, prezent, adaptare si imposibil. De fapt, ultimele doua puteau fi citite ca un intreg. Voia sa scoata in evidenta fapul ca intre trecut si prezent exista nu numai o bariera temporala, dar si una fundamentala, care facea practic imposibila alaturarea celor doi termeni: trecutul si prezentul. In realitate, acesti doi termeni se excludeau unul pe celalalt, intre ei era o continua batalie pe viata si pe moarte. Il ascultam vorbind si incercam sa inteleg de ce se concentrase asupra ultimei propozitii, subliniind-o cu o linie alba, serpuita. Dupa mine, ar fi trebuit sa acorde mai multa atentie acelei zbateri permanente, pentru ca aia era adevarata problema acolo. Cand esti tinut in captivitate intre prezent si trecut, intreaga ta existenta se duce dracului si traiesti doar un cosmar prelungit. Dar acesta era jocul lui Hanu, el invartea pe degete notiunile care se cereau intiparite in memoria studentilor sai, jongland cu idei si teorii asemenea unui iluzionist.

 De multe ori, facea referire la prezent si trecut, punandu-ne sa ne imaginam doi cavaleri din epoca medievala, imbracati in armuri stralucitoare, purtandu-si cu trufie, fiecare,  intr-o mana steagul cu insemnele heraldice si in cealalta lancile necrutatoare. Amandoi cavalerii aveau o privire rece, ce se deslusea dincolo de viziera coifurilor impanosate si calareau acei cai masivi, fornaind, dresati sa mearga si in buiestru, dar sa se si intoarca repede, sa sprinteze sau sa se opreasca brusc atunci cand strategia luptei impunea asta. Ascultam zambind vorbele profesorului Hanu si ma imaginam deja, baronul Luc de Montfort,  in anul de gratie 1425, luptand contra ducelui Hubert Amedeo Charade, intr-un turnir pentru mana vreunei fete cu sange albastru. Hahaa! Ce imagine idilico-romantioasa. Dar cine as fi fost eu? Prezentul sau Trecutul? Cu siguranta, prin felul meu de a fi, cred ca as fi inclinat balanta in favoarea trecutului. Ma gandeam deja la trofeele castigatorului: daruri pretioase, pungi de galbeni, cai de calitate, armuri ruginite...

-Tu din care tabara faci parte? ma suprinse zambind, cu gura pana la urechi, o voce suava si calda, care ma facu sa tresar si sa revin in sala de curs.

-Huh? Poftim? Nu intelegeam de unde pana unde ma trezisem langa mine cu aparitia aceea fantomatica, filiforma cu esarfa rosie in varf. Bine, nu chiar in varf, ci in jurul gatului de lebada. De fapt, in jurul gatului, atat.

Sosisem in Bucuresti in urma cu putin timp, in acel ajun de toamna mohorat, convins ca voi termina acolo o facultate si apoi urma sa-mi gasesc un job bun pe undeva. Eram un provincial, cu statura de provincial, aere de provincial si asteptari mai mari de atat, un ciudat care nu se putea compara cu baietii de cartier pe care-i vedeam misunand pe acolo. In consecinta, nici nu apucasem inca sa cunosc bine locurile din jurul meu, iubeam singuratatea, darmite sa-mi fac vreun prieten.

-Mira. Mira Paduraru e numele meu. Te intrebam de care parte a timpului esti. Sau cine esti tu? Trecutul ori Prezentul?

- Cred ca Trecutul, am raspuns eu, privind-o in ochii aceia mari si migdalati, de un caprui solid, stralucitor. Ceva parca nu-mi dadea pace, in prezenta ei. M-am abtinut sa-i pun si ei aceeasi intrebare. Nu eram papagal, iar ea nu arata ca un cavaler in armura, asa ca am preferat mai degraba sa tac.

Mira era o aparitie fulminanta in peisajul acela, si poate datorita asocierii numelui si prenumelui,  in mintea mea o vedeam asemenea unei zeite a vanatorii. La fel, precum vechea zeita Artemis, imi parea o fecioara salbatica, singuratica, dar in acelasi timp firava si incapabila de a ucide vreo vietate, oricat de nevinovata ar fi fost ea. Indraznise sa se aseze la aceeasi masa cu mine si imparteam amandoi acelasi spatiu de lucru. Era neasteptat. Trebuia insa sa fiu cu mare bagare de seama, pentru ca mitologia ma invatase cum ca acea fecioara ii pedepsea pe toti cei care incercau sa se apropie de ea, iar daca la randul sau incerca sa se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece si stranie. Stranie? Oh, God, nu! O alta ciudata, asemenea mie.

"Functia memoriei devine, asadar, o conditie bazala indispensabila a existentei si adaptarii optime, a unitatii temporale a personalitatii noastre. Ea se datoreaza plasticitatii creierului – proprietatea de a-si modifica starea interna sub influenta stimulilor externi – si capacitatii lui de inregistrare, pastrare și reactualizare a urmelor acestor stimuli. "

Cuvintele profesorului Hanu, se auzeau turuind, placid si ritmic, asemenea motorului unui submersibil care-ti invada insidios subconstientul. Degeaba insa. Noi doi nu mai eram acolo. Gasiseram o portita de scapare si ne cataraseram deasupra acelui subconstient care devenise tern dintr-o data si neinteresant. Porniseram intr-o plimbare, alergam acum pe doua niveluri spirituale diferite, in cautarea unui extaz primordial. Dar nu incercati sa va inchipuiti altceva decat ceea ce spun. Afara, ploaia se oprise deja.