Uitare

              Motto: "Viata nu este posibila decat prin uitare." (Emil M. Cioran)

...Oamenii mari spun ca intotdeauna amintirile unui copil sunt doar un amestec de adevar si fantezie. In realitate, tocmai oamenii mari sunt cei care se insala atunci cand vine vorba despre lucrurile astea. Adultii sunt cei care fac mai greu distinctie intre perceptie si imaginatie, ei retinand o gramada de trivialitati, asemenea unui burete. Memoria unui copil nu este alterata de miile de interpretari posibile ale unui simplu fapt evident, deci e logic ca numai o tabara poate sa vada lucrurile asa cum sunt ele de fapt. Cu alte cuvinte, o amintire este cu atat mai inselatoare, cu cat este mai estompata de un bagaj mare de informatii  din cotidian, susceptibile a inlocui realitatea...

                                                                       * * *

- Indubitabil!  Logica pe care te bazezi  este una fara niciun dubiu, draga Luca. Insa ceea ce spui tu aici, te defineste doar ca un diletant, nimic mai mult.

 Profesorul Zaharia Hanu isi incheie astfel pledoaria pentru calificativul mediocru pe care avea sa-l dea elevului sau si se ridica apoi cu greu de pe scaunul care-i sustinea, scartaind de la incheieturi, statura impozanta. Era un monument de intelectualitate. Profesorul Hanu era un reputat specialist, care se remarcase prin contributiile sale in ceea ce priveste psihologia experimentala. In urma sa, de-a lungul anilor, ramasesera numeroase studii si cercetari, care ulterior au fost adoptate ca standard de profesionistii din domeniu. Una dintre lucrarile lui, "In Search of Memory – House of Mind", la care colaborase indeaproape cu americanii Kindel si Horowitz, il propulsase chiar in cursa pentru un prestigios premiu international. Pe cat de mare era insa alura lui stiintifica, in viata de zi cu zi profesorul Hanu era o prezenta discreta. Nu-i placea deloc sa se stie in centrul atentiei. Prefera mai degraba lumea monotona, cenusie si inchisa a bibliotecilor ori sobrietatea si austeritatea propriului birou, decat valvataia si vacarmul vietii sociale. Era la urma urmei, un paradox in felul sau. Asta ma facuse sa-l si aleg ca mentor in anii aceia in care trebuia sa ma hotarasc asupra a ceea ce voiam sa fac in viata.

O dadusem in bara de data asta. Ideea era ca aveam o memorie de elefant. De fapt, adesea elefantii ma consultau pe mine cand aveau ei insisi probleme de memorie. Tot ceea ce era legat de studiul memoriei ma fascina. Insa, de aceasta data ma aventurasem, cu aplombul specific varstei, pe un teren care putea sa se dovedeasca la un moment dat foarte fragil. Ar fi fost posibil chiar sa am nesansa sa  vad cum pamantul incepe sa se surpe chiar sub propriile mele picioare. Ma lansasem intr-o polemica cu profesorul Hanu, iar finalitatea discutiei intarzia sa apara. Probabil ca alesesem gresit sa incep sa ma comport ca un premiant, cand aveam in fata mea un colos al eruditiei. Ma simteam ca in fata unui mecanism urias, iar rotitele acelui angrenaj incepeau deja sa se invarta amenintator.

-------

Trebuie sa-mi cer scuze, pentru ca am facut o gafa de proportii. In timpul editarii celui de-al doilea capitol, am sters accidental prima parte. Totul s-a dus, inclusiv comentariile voastre. Imi cer scuze din nou. In fine, that's life, ne ridicam si mergem mai departe! ....Iar eu trebuie sa invat sa scriu o poveste care are mai multe capitole.