Joshua

Capitolul XI

Capitolul XI — Joshua, idiotule, unde mă-ta ești?!

Joshua

        Nu am putut adormi în patul ăla, privind creștetul capului lui Faye. Și nu mai puteam suporta să stau atât de aproape de ea, fiindcă nu eram obișnuit cu așa ceva. Era prea multă dulcegărie în gesturile astea cu care nu eram obișnuit și care-mi creau repulsie.

        Așadar, de cum am văzut că a adormit, m-am strecurat de lângă trupul ei și m-am oprit pentru câteva secunde pentru a o privi, cât timp îmi luam în picioare adidașii. Și m-am încruntat, căci nu înțelegeam de ce voiam să plec și în același timp să stau. 

        Dar natura mea m-a împins să plec, să părăsesc încăperea și să mă îndrept spre garaj. M-am mai relaxat de cum am urcat la volan și mi-am aprins o țigară, gândindu-mă ce voi face de îndată ce voi ajunge acasă.

        Nu mai aveam somn acum, nu după ce am petrecut atât de mult timp lângă Faye fără să înțeleg de ce am făcut-o. Adică, la început, credeam că am luat-o cu mine din dorința de a mă distra, dar apoi am ascultat ca un cățel de rugămintea ei și am realizat în liniștea care s-a lăsat peste cameră de cum a adormit că mă simt ca ultimul om. Nu-mi convine că am uitat de mine și de cum mi-am lăsat garda jos în preajma ei, dar nu știu la ce îmi era gândul. M-o fi lovit cofeina sau am stat prea multe ore lângă ea, încât am ajuns capabil să o suport. Și chiar să îi povestesc chestii căcăcioase de când eram mic, de parcă ar fi ceva normal să fac ceea ce-mi cere. Nu e. Eu nu fac așa ceva. Nu spun nimănui tâmpenii din trecutul meu.

        Habar n-am dacă vreau să merg acasă și să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat. Știu că Ryan și Alexei probabil dorm și nu mă vor auzi când voi ajunge. Dar nu voi putea adormi. Pentru că de când am plecat de la conac ceva mă face să regret că am făcut-o.

        Dar probabil sunt doar hormonii. Și senzația asta de căcat va dispărea odată ce voi ajunge în anturajul meu de zi cu zi.

        Așa că asta fac.

        Rotesc volanul și îmi aleg drept destinație frăția baschetbaliștilor, fiindcă știu prea bine că e rândul lor să găzduiască o petrecere. Așa mă simt bine. Înecat în băutură și înconjurat de tipe sumar îmbrăcate. E metoda cea mai simplă de a mă întoarce la rutina mea. Și în momentul de față e tot ceea ce-mi doresc.

        Al dracului masculinitate, că te părăsește fix când nu te aștepți.

       Încerc să nu mă mai gândesc la căcaturi și mă concentrez pe lucruri banale cum ar fi nara pe care chiar vreau s-o scarpin, însă de care nu mă pot atinge din cauza piercing-ului.

        Și conduc. Conduc până ce ajung în fața frăției, vizavi de care îmi parchez mașina. De cum mă dau jos, muzica îmi dezmiardă urechile și mă trezesc că mai scap din tensiunea provocată de amalgamul de gânduri.

        Imediat ce reușesc să traversez strada, mă trezesc că-l am în fața mea pe Drew. Prezența lui nu mă surprinde, petrecerile fiind cele mai potrivite locații pentru el să-și vândă marfa. Omul face bani cinstiți până la urmă și oamenilor chiar le convine să-l aibă prin zonă.

— Josh, prietene, ai cam întârziat la distracție!

        Îmi întinde mâna, pe care i-o strâng de îndată.

— Am fost reținut, îi răspund surâzând.

— Eh, nu-ți stă în fire să dai cu piciorul unei petreceri.