Joshua

Capitolul X

Capitolul X — Rămâi.

Faye

      Conacul e scufundat în liniște atunci când intrăm și luminile din interior sunt stinse în totalitate. Am ațipit pe drum înapoi, gândindu-mă cum le voi explica prietenilor mei de ce am dispărut împreună cu Joshua. Și sunt sigură că oricât de insistentă aș fi, va fi greu spre imposibil să le alung ideea pe care probabil și-au creat-o.

        Mi-e oarecum jenă să stau în fața lor, avându-le fețele amuzate în prim plan, încercând să-și ascundă râsul. Până și mie îmi vine să râd de mine, așa că nu îi condamn pentru reacțiile lor și pentru ceea ce au presupus. Mă relaxez realizând că voi scăpa de acest chin, cel puțin până în zorii zilei, chiar dacă după voi fi bombardată de întrebări.

— Ai de gând să urci?

        Tresar când aud glasul lui Joshua venind din spate, trezită din reverie. M-am oprit ca tembela în fața scărilor care duc la etaj, privindu-le ca pe cel mai imposibil impas în care am intrat vreodată.

— Nu cred că pot urca fără să cad, murmur eu, ca apoi să casc.

        Îmi duc mâna la gură și simt nevoia acută de a mă așeza în pat, sub o pătură călduroasă.

        Sunt surprinsă când simt brațele lui Joshua ridicându-mă, unul așezat sub genunchi și celălalt sub spate. Nu sunt capabilă să reacționez cum aș face-o în mod normal, dându-i peste mâini sau lovindu-l în moaca aia de nătărău.

— Ce faci? întreb somnoroasă cât timp îmi incolacesc brațele în jurul gâtului său pentru a mă sprijini.

        Surâd gândindu-mă la modul în care i-aș trage un pumn, fiind lovită de un val inexplicabil de euforie. Ceea ce idiotule face acum pentru mine contribuie la această stare, căci sunt copleșită de satisfacție. Și nu pot să nu-l apreciez acum. Pentru asta și pentru faptul că m-a adus înapoi așa cum a promis. Și pentru nenorocita aceea de mâncare plătită, chiar dacă nu o să îi recunosc asta niciodată.

— Nu mă enerva, că s-ar putea să te scap, spune, dar știu că glumește.

        Îmi las capul să cadă pe pieptul lui, lovită de un alt val de oboseală. Realizez că totul este real, însă pare că visez deja.

        Nu m-aș fi imaginat vreodată în brațele lui Joshua, nu conștientă cel puțin. Dar acum că o fac, mă simt atât de liniștită încât aș putea să dau naibii patul și să rămân aici, învăluită de căldura apropierii dintre noi.

— Dacă mă scapi, am de gând să-mi contactez avocatul, îl previn și îi scapă un hohot de râs.

— Faye, efectiv pot să-ți cumpăr avocatul.

— Mda, îți mulțumesc că mi-ai reamintit de averea alor tăi, Joshua. La fel de mare ca ego-ul tău.

        Atitudinea sa jucăușă e ceva la care nu mă așteptam, însă îmi place să schimb replici pline de ironie cu el mai mult decât să ne certăm.

        Lui Joshua nu îi ia mult să ajungă la etaj, fiind mult mai capabil decât mine să străbată coloana de trepte, ajutat cu siguranță de cofeina pe care a băut-o în urmă cu jumătate de oră. Nu se clatină și nici nu pare că ar avea nevoie de somn în următoarele ore, dar îmi reamintesc că are sutele de petreceri din ultimii trei ani în spate ca antrenament nocturn, care aparent l-au imunizat în totalitate, astfel că acum pare la fel de treaz ca oricând. Mi-aș dori să am capacitatea asta de a nu dormi, căci dintotdeauna am fost o persoană care nu poate trece peste noapte fără somn dacă vrea să rămână ziua cu ochii deschiși.