E doar un suflet fără corp, fără un scop anume în viață, căci e inutilă. Nu mai poate merge, nu se mai poate mișca, nu mai poate face nimic.
Era oare visând? Își imagina ea, oare, lucruri care nu existau? Era, de fapt, nebună?
Apoi realiză.
Tot ce...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ー Cât de bun a fost tata cu mine... Și uite-mă unde zac acum. Sunt captivă aici, în carcera asta și tot aici voi și muri, rostea Ophelia cu lacrimi în ochi.
Vocea i se subția pe măsură ce vorbea. În gât simțea o răgușeală amară. Îi păsa doar de părerea altora; nu voia să o creadă toți o nebună ce aiurează și vorbește singură, cel puțin nu cât era încă lucidă. Știa că era trează, trebuia să fie trează...
Asta era tot ce i-a mai rămas. Vocea și lacrimile ei sunt tot ce i-au mai rămas. Nu mai are nimic și pe nimeni, căci ar fi venit aici, după ea, cu mult timp în urmă. I-ar fi observat cineva lipsa.
Șiroaie lungi injectate cu teroare îi părăseau ochii, curgând rapid pe fața ei, pe gât, iar mai apoi se uscau pe rochia-i albă. Deși murdară, era încă frumoasă.
Nici măcar nu putea suspina. De fiecare dată când voia să își exteriorizeze plânsul, respirația i se oprea, simțind că se sufocă.
Era paralizată.
Din nou.
Își simțea capul vâjâind, imaginea învârtindu-se în jurul ei. Totul era neclar. Stătea țeapănă pe patul de spital, cu mâinile pe piept, de parcă ar fi murit.
Dar se simțea vie. Știa că este vie dintr-un singur motiv; o durea. Și simțea această durere străpungătoare până în măduva oaselor.
Nu se putea apăra cu nimic. Nu putea să își ducă mâna la cap pentru a se obișnui cu durerea. Nu putea să își mute picioarele amorțite pentru a le familiariza cu mișcarea. Nu avea nici măcar un reflex. Se simțea ca și cum, în loc de a-și trage degetul din acul în care-l înfipsese, îl împinse și mai tare. Simțea totul așa cum era și i se părea că era neputincioasă.
