E doar un suflet fără corp, fără un scop anume în viață, căci e inutilă. Nu mai poate merge, nu se mai poate mișca, nu mai poate face nimic.
Era oare visând? Își imagina ea, oare, lucruri care nu existau? Era, de fapt, nebună?
Apoi realiză.
Tot ce...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În urmă cu șase luni
— Ce să ne facem cu ea, John? spuse Rebecca.
Tatăl Opheliei își ținea mâinile împleticite, ca la rugăciune, sprijinindu-și privirea în ele. Avea capul plecat în jos de rușine.
— Ce or să spună cei de la Biserică? zise el, ridicându-și ochii doar cât să o vadă pe Rebecca. Fiica noastră suferă de o boală a necuratului, ne vor mai crede ceilalți la fel după toate acestea?
Mama fetei oftă.
— Cred că în momentul acesta este mai importantă soarta ei decât ce crede Biserica.
Cei doi stăteau nemișcați pe scaunele din bucătărie. John avea fața îngropată în palme de câteva zeci de minute, iar Rebecca bătea cu unghiile în masa de lemn. Era stresată. Ophelia zăcea în camera ei, dormind.
Ceasul indica ora șapte dimineața. Cei doi se treziseră înainte de a suna alarma, datorită neliniștii acumulate.
— Trebuie să facem ceva, John, continuă Rebecca. Nu ne mai permitem mult timp ședințele la psihiatru, iar boala ei se înrăutățește. Am vorbit cu medicul...
