Ion Luca Caragiale (1852-1912), dramaturg și prozator, a fost un observator lucid al societății românești din vremea lui, un scriitor realist și moralizator, un excepțional creator de oameni și de viață. Comediile sale: "O scrisoare pierdută", "O noapte furtunoasă", "D-ale carnavalului", "Conu Leonida față cu rațiunea" ilustrează un spirit de observație necruțător pentru cunoașterea firii umane, de aceea personajele sale trăiesc, în orice epocă, în vicii, impostură, ridicol și prostie. Folosește satiră și sarcasmul pentru a ilustra moravurile societății românești și pentru a contura personaje dominate de o tară morală reprezentativă pentru tipul și caracterul uman ale acestora, întrucât Caragiale a dat viață unor tipologii umane memorabile ale literaturii române, Garabet I. Brăileanu afirmând că dramaturgul face "concurență stării civile", iar Tudor Vianu consideră că formulă artistică a lui Caragiale este "realismul tipic".
*Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri față de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptățită în timp, comedia „O scrisoare pierdută" fiind actuală și pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. Ambițiile, dorința de avere, privilegii sau ascensiune socială nu țin doar de mentalitatea unei epoci. George Călinescu susține acest lucru: "Precum există categorii individuale, există și tipuri sociologice. (...) situațiile sunt eterne și se rezolvă în limbaj". În plus, "Caragiale are o dublă intuiție a individului: a categoriei sociale și sufletești. Comedia de moravuri se împletește cu aceea de caracter"(Pompiliu Constantinescu)
Comedia "O scrisoare pierdută" a fost jucată pentru prima dată la 13 noiembrie 1884 la Teatrul Național din București și a avut drept sursă de inspirație farsa electorală din 1883, fiind o comedie de moravuri care surprinde viziunea lui Caragiale asupra lumii și societății în care trăiește.
Comedia este o specie a genului dramatic care provoacă râsul, prin surprinderea unor moravuri sociale sau unor defecte general umane, având un final fericit și, deseori, un caracter moralizator. Tarele sociale surprinse în comedie sunt sancționate prin intermediul ironiei care reflectă contrastul dintre aparență și esență.
Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenești, tema surprinde dorința de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea unui nou deputat. Pe fondul agitației oamenilor politici aflați în campania electorală, se nasc conflicte între reprezentanții opoziției și membrii Partidului de guvernământ, personaje ridicole puse în situații comice, cu scopul satirizării moravurilor politice și ale vieții de familie ale vremii.
Titlul ilustrează simetria clasică a piesei și totodată reprezintă intriga acesteia. *Pretinsa luptă pentru puterea politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic.* Din punct de vedere morfo-sintactic, titlul este alcătuit din articolul nehotărât "o", substantivul " scrisoare" și adjectivul participial "pierdută". Banalitatea întâmplării este constituită de pierderile succesive ale scrisorii, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu aceeași efect. Scrisoarea de amor este găsită de Cetațeanul Turmentat, furată de Cațavencu, pierdută de acesta și găsită în final tot de Cetățeanul Turmentat care i-o înapoiază Zoei, asigurându-se astfel circularitatea operei. O altă scrisoare aparținând unei doamne din înalta societate este pierdută și găsită de Dandanache care o folosește și nu o înapoiază după ce obține favorul dorit. În ambele cazuri ea este o armă politică, fiind pierdută de persoane influente din viața politică și găsită de politicieni dornici de a parveni, fiind un obiect important și eficient prin care pot obține funcțiile pe care și le doresc.
Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici dintre personaje. Fiecare personaj este menționat pe nume și cu statutul său social în cadrul comediei, perspectiva spațială fiind reală și deschisă, precizată de autor, iar timpul în care se petrec întâmplările este plasat în secolul al XIX- lea, "în capitală unui județ de munte, în zilele noastre". Reperele temporale sunt în mare parte cronologice, iar în câteva situații perspectiva temporală este discontinuă și în care se remarcă alternanța temporală a întâmplărilor, prin flashback.
