Lucas
Privesc fix drumul și încerc să nu mă uit în direcția ei. Gândurile îmi zboară aiurea și unele nu au nici o coerență. Mă întreb cine o fi acel Connor și dacă are vreo legătură cu acele momente în care o găsesc pe Ally plângând.
Nu în înțeleg de ce nu îmi zice ce i se întâmplă. Vreau să știu. Vreau să știu al naibii de tare, dar în același timp nu vreau să o presez.
Îmi păstrez privirea asupra drumului și câteodată mai arunc un ochii înspre pasagerul din dreapta mea. Zâmbește privind pe geam. Se joacă cu telefonul mic învârtindu-l pe toate părțile.
Îi sunt recunoscător pentru ajutorul oferit pe parcursul vizitei, dar nu vreau să încep eu o discuție. Îmi dă indicații din când în când, spărgând liniștea. Jane a fost drăguță lăsându-mi mașina pe mână. Cu greu a convins-o pe Ally să rămână acasă și îi sunt recunoscător oarecum.
“Ai grijă. Îți citește în suflet”, mi-a zis Alysson înainte să plecăm. Zâmbesc când îmi amintesc fața ei și zâmbetul blând și natural. Ador acel zâmbet. Semnifică atât de multe… Promisiuni, amuzament, afecțiune…
Îi observ mereu stările și felul în care acționează. Nu ne cunoaștem de prea mult timp, dar nu îmi pot opri acea pornire de a ști mai multe. Faptul că era să sară la bătaie m-a uimit și m-a amuzat în același timp. Fața ei când a văzut-o lângă mine, și felul în care se uita la ea când își ridica rochia pe picioare, dar nu a observat că mă uitam doar la ea.
Ah, nici măcar nu mă privește în acel mod. Nici eu nu știu mai exact ce am în cap. Mă joc cu degetele pe volan și mă întind ca să aprind radioul.
Când ajung cu mâna la buton mă trezesc plesnit peste ea.
– Nu îndrăzni să te ascunzi, tinere.
Mă uit pierdut la ea și îmi întorc capul spre drum.
– Cum adică, doamnă.
– La naiba cu formalismul. Spune-mi Elly. Nu sunt chiar așa bătrână, zice și rânjește.
Mă pufnește râsul și îmi las capul pe spate.
– Bine, doamnă. Elly, scuze.
– Îmi plece de tine, zice uitându-se la mine.
– Ă, mulțumesc, zic încurcat.
Nu mă așteptam la o asemenea mărturisire.
– Păcat că nu ești împreună cu Ally…
– Mda… Stai, ce, întreb și încep să mă panichez.
– Nu te panica. Nu spun la nimeni.
– Eu și Lissy suntem împreună, zic strângând volanul.
– Ba nu, nu sunteți, zice și face semn spre degetele mele albite de la strânsoarea. Ochii mai mint, dar mâine niciodată, zice privindu-mă.
– De unde ști, o întreb.
– E oarecum simplu. O știu pe Ally și te simt și pe tine. Te cunosc mai bine decât crezi.
Mă uit ciudat la ea și încep să râd. “Îți citește în suflet”.
– Erau gesturi care vă dădeau de gol, continuă ea. Spre exemplu ezitarea când v-am cerut să vă sărutați. Asta a fost momentul în care am știut exact.
– Wow… Te pricepi, îi zic.
– Eh, mă flatezi, zice și flutură din mână.
– Și atunci de ce nu ai spus nimănui nimic?
– Eu știu ce e mai bine pentru Alysson. E o fată minunata, dar prea închisă în ultima vreme. În ultimul an mai exact.
– Ce s-a întâmplat mai exact, întreb.
– Nu știu… Nu vrea să vorbească despre asta. A avut o relație de cinci ani și s-au despărțit. Atâta știu.
– A… Înțeleg.
Nu, nu înțeleg! Țip în sinea mea. Ce i-o fi făcut nenorocitul?
– Fă stânga, zice și eu mă conformez.
Mai stăm o perioadă în tăcere până mă decid să sparg tăcerea.
– Ai de gând să spui cuiva?
– Nu, dragule. Nu voi spune. Știu că Ally a făcut asta cu un scop anume. Și până la urmă îmi ești simpatic, zice și zâmbește.
– Mulțumesc mult, înseamnă mult pentru noi.
– Ehe, tinere. Ușurel. Nu sunteți “noi” încă.
Râd și mă concentrez din nou la drum.
– Cu soții Ross care e faza?
– Ah, înțepați ăia, zice și se strâmbă. Niște afurisiți lăudăroși. Nimic mai mult. Jane a fost colegă de clasă cu Anabelle și Alysson cu Vanessa.
– De acolo neînțelegerile lor.
– Ești isteț, zice și zâmbește. Acum oprește că am ajuns.
Opresc motorul și cobor. Ocolesc mașina și îi deschid portiera înainte de a-i întinde mâna ca să o ajut. Își dă ochii peste cap, dar totuși îmi acceptă ajutorul.
– Vă conduc, o întreb.
– Tinere, nu sunt așa bătrână, te rog frumos. Mulțumesc că m-ai adus, îmi zice și mă strânge în brațe.
O îmbrățișez la rândul meu pe femeia firavă și îmi iau la revedere.
– Să ai grijă de ea, îmi șoptește atât de încet încât aproape juram că mi se pare.
O privesc până intra în complexul de apartamente și zâmbesc ușor înainte de a intra în mașină. Sunt aproape înghețat. Nu mi-am dat seama că am plecat în cămașă cu un pulover tras peste.
“Ai grijă de ea”, mi-a zis și asta am să fac. Răsucesc cheia în contact și pornesc spre casă.
Casă… Ce ciudat că după o săptămână îi zic casă… Se pare că oriunde e ea e acasă.
Hey, hey!!!
Sper că v-am pus un zâmbet pe față cu acest capitol. Mie îmi sunt așa de dragi cei doi.
Lăsați un vot și un comentariu dacă v-a plăcut.
V-am pupat :)))))
CITEȘTI
Logodnic de închiriat
Romance"Când nici bandajele nu îți mai ascund rănile, cum te mai aștepți să creadă lumea că ești bine?" O relație de lungă durată se poate sfârși brusc, cauza fiind un job mai bine plătit. Asta a învățat și Alysson Scott, o tânără recunoscută atât p...
