Logodnic de închiriat

Capitolul 6

      – Și e frumos, nu?

     Danny stă la mine pe pat și îmi împăturește hainele, așezându-le în valiză.

     – E drăguț, zic în timp ce aleg între o pereche de blugi negri și alții tot de culoare neagră.

     – Din răspunsul tău înțelegem că ți-o picat cu tronc, chicotește Will din fotoliu.
      
      – Nu e adevărat, zic întorcându-mă înspre el pentru a-l speria.

      Nu găsesc altceva decât niște ochi albaștri înlăcrimați de atâta râs.

      – William, îl ceartă Danny.

       Îi scot limba și îmi îndrept atenția din nou înspre blugii mei.

       Nu știu dacă v-am zis ceva despre Will. Mereu mi se păruse frumos, dar niciodată îndeajuns pentru a mă îndrăgosti de el. Are un păr brunet intens, lung până puțin mai sus de baza gâtului și niște ochi albaștri care seamănă cu două bucăți de gheață.

      E și în momentul de față bun prieten cu Mark și îmi amintesc mereu de momentele petrecute împreună în tabăra mătușii Beatrice. Nu era mătușa mea de sânge, dar îmi plăcea să-i spun așa. Am locuit împreună câțiva ani înainte să se mute și Danny acolo.

      Povestea lor de dragoste a început destul de ciudat, dar s-a terminat printr-o iubire sinceră care durează deja de șase ani.

      Relația mea cu Mark a început odată cu a lor, dar spre deosebire de ei, a noastră a durat cinci ani. Will a primit și el ofertă în Madrid. Putea munci alături de Mark ca și antrenori, dar a refuzat. Nu o putea părăsi pe Danny, dar el a putut…

      Înainte de despărțire mi-a spus așa: “Întotdeauna am să te iubesc, chiar dacă va trebui să închid ochii ca să te strâng în brațe”.

      A vrut să uit de el și să arunc la gunoi totul dintr-o dată încât l-am urât la început, dar acum nu o mai fac. Sunt doar dezamăgită că m-a părăsit cu prima ocazie pe care a avut-o de a-și schimba viața.

      Îmi amintesc cu drag de părul lui blond și ochii căprui și blânzi de care m-am îndrăgostit. Avea un zâmbet contagios și nu voi uita niciodată momentul în care ne-am jurat iubire.

      – Hei, ești bine?

     Will stătea în fața mea și flutura din mâini.

      – Da, sunt aici.

      – Iar ai adormit. Ești bine?

      – Da… Sunt emoționată doar. Mă văd cu mama după un an, zic zâmbind.

      – Eu zic că de altceva ești tu emoționată.

      Râd și îl împing la o parte. Îmi va fi dor de amândoi.

      Sunt în sfârșit în aeroport. După sute de îmbrățișări și sfaturi am reușit să plec. Deja îmi e dor de ciondănelile lor, dar acum trebuie să aștept un întârziat. Ca de obicei….

      Mă uit după un părul creț, dar nimic. Cinci fără douăzeci…

      Băiatul ăsta e mai întârziat ca mine.

      E cinci fără un sfert. Dau să plec când îi aud vocea în spatele meu. Mă întorc și mă lovesc de el la propriu.

      Nu exagerez niciodată, dar jur că era să o iau peste bagajul din spatele meu când m-am retras de pe el.

     – Doame, scuze, zice fix când împiedica căzătura prinzându-mă de mână.

     – Am o întrebare. Niciodată nu ești punctual?

     – Teoretic…. Niciodată, zice râzând.

     Își trece mâna prin păr și cu greu mă abțin să nu mă uit.

      Ultimul apel pentru avionul nostru se făcea fix în momentul în care am urcat.

     Ne-am ocupat locurile și spre bucuria mea, se simte ironia, stă lângă mine.

     Va fi un drum lung….

     Bună!!!
     Probabil după cum o faceți și voi, plâng. Maine începe școala... Sunt de acord că școala e bună, dar după o vacanță de trei săptămâni... Cred că înțelegeți ce vreau să spun așa că trec la subiect. Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru încurajări. Vă sfătuiesc să vă  lăsați în continuare părerile în comentarii și lăsați și un vot dacă v-a plăcut.
      Puteți citi mai multe despre povestea de dragoste dintre Will și Danny în cealaltă carte a mea "Aproape de tine", în care protagonista este Danny.
      V-am pupat!!! :))))