Dragoste sau Răzbunare

Primul Pas

Thomas A. Bryan

Mă simt obosit cu toate că am fost inconștient și pe deasupra mă doare și tot corpul, încerc să-mi deschid ochii și trebuie imediat să-i închid. Lumina e puternică și întâi trebuie să-mi acomodez ochii cu ea. Odată ce mă obișnuiesc, mă uit prin cameră și privirea mea rămâne ațintită spre partea laterală unde peretele este format doar dintr-o bucată mare de sticlă cu o ușă tot din sticlă care dă spre un balcon - parcă aș fi într-o vitrină. Văd plaja - nisipul parcă e de aur în lumina strălucitoare a soarelui de amaiză - și oceanul care nu pot să-i văd capătul - e de-un albastru deschis cu valuri care răzbesc și se izbesc cu putere de stâncile insulei. Cred că știu unde mă aflu, am mai fost aici de multe ori când eram mic, e insula lui Roberto pe care a primit-o cadou de la părinți lui . E splendit aici - mai ales priveliștea - și veneam măcar o dată pe an aici - însoțiți de cineva când eram mici. Privirea mea este atrasă instantaneu de către o femeie care intră în cameră. Este Charlotte Delores, o prietenă de-a mea și a lui Roberto pe care o cunoaștem de când eram mici și ne jucam toți trei împreună. Familia ei a fost din generație în generație prietenă cu familia Benone. Este mai mică decât mine cu un an, dar a crescut și e mai înaltă față de când ne-am întâlnit ultima dată, iar părul îi ajunge aproape până la talie - e blond și strălucește în lumina soarelui - și caracterul i se potrivește.
- Bună! îmi spune ea uitându-se la mine. Te simți mai bine? Când a ajuns Roberto erai ud leoarcă de la transpirație și de la o febră foarte mare. A trebuit să scoatem imediat glonțul din brațul tău și să tratăm rana ca să nu faci vreo infecție și să ne părăsești atât de repede.
- Bună! îi răspund eu. Desigur mă simt mai bine. Mulțumesc că ați avut grijă de mine cât am fost inconștient. Cât am dormit? o întreb la urmă.
- Nu prea mult - pe față îi apare un zâmbet - doar o zi. Mi-a povestit Roberto ce sa întâmplat și nu era de mirare dacă te trezeai mai târziu. Cred că ești lihnit după tot prin ce ai trecut, așteaptă puțin.
Plecă și reveni-se după 5 minute cu o tavă plină cu mâncare.
- Poftă bună! spuse în timp ce îmi dă tava și părăsește camera fără vreo altă vorbă.
După ce termin de mâncat - in vreo 20 de minute deoarece gâtul mă ustură la fiecare înghițitură - apare Roberto cu un zâmbet larg pe față.
- Hei, am crezut că nu te mai trezești frățiorule, spuse el în timp ce se apropie și mă îmbrățișează. Nu te-ai schimbat deloc, zici că nici nu ai fost acolo - referindu-se la închisoare.
- Trecând la subiect, cea fost mai greu a trecut, dar tot trebuie să avem grijă la fiecare pas pe care-l facem. Sigur va pune o recompensă pe capul meu și i-o va acorda celui care fie că mă duce viu fie mort.
- Am crezut că poate renunți la răzbunare, fiindcă ai trecut prin multe. M-am gândit să plecăm undeva departe, unde nimeni nu știe despre tine.
- Toată lumea știe, numai că unii nu bagă în seamă. Și cum să renunț la libertatea mea? Niciodată! Îmi voi arăta nevinovăția fiindcă nu vreau să fug de el, nu mă tem, ci vreau să-l înfrunt. Ce idei ai? Cum ne putem apropia de el? îl întreb la urmă.
- Nicio șansă să te apropi de el. Este o singură metodă - așteaptă să vadă dacă zic ceva, însă continuă când vede că nu întreb - să-ți faci o operație estetică la față. Nu vei fi recunoscut și astfel te vei apropia de el foarte mult.
Stau și mă gândesc. Nu-i răspund pe moment. Ar fi o idee - și singura idee - dar ar însemna că sunt slab, că nu-l înfrunt în față, dar este singura posibilitate ca să nu fiu recunoscut. După 15 minute de gândire îi răspund ferm și hotărât.

Roberto Benone

- Îmi pare rău, dar trebuie să găsim altă idee. Vreau să vadă lumea că sunt nevinovat și că nu mă ascund în spatele unei măști, ar însemna că sunt chiar vinovat, spuse Thomas hotărât și clar.
Mă gândesc puțin ca să caut alte șanse în mintea mea. Însă nici o idee nu e la fel de bună ca prima. Nu știu cum să ne apropiem de Nicholas dacă Thomas este recunoscut de toată lumea.
- Atunci nu găsesc altă idee cum ne-am putea apropia. Toate sunt mai rele una față de cealaltă. Cad din prima dacă le luăm cu detali, nu sunt rezistente, îi răspund.
Cât stăm în tăcere și ne gândim de vreo 10 minute la alte idei sau planuri simțim cum timpul ne presează fiindcă va trebui să ne mutăm de aici - deoarece Thomas va fi o țintă sigură și va fi vulnerabil în acest loc -cât mai repede.
- Scuzați-mă că vă întrerup și v-aș ruga să mă iertați că am tras puțin cu urechea , dar s-ar putea să am o idee. Bine, o parte mică dintr-un plan atât de mare cu care să vă ajut, spuse Charlotte în timp ce intră în cameră, spărgând liniștea mormântală ce se făcu printre timp.
- Te ascultăm, spuse Thomas. Orice idee este bine venită fie că e rea sau bună.
- Am o prietenă care lucrează pentru firma lui Nicholas și poate obține niște informați pentru voi. Știu că e riscant și foarte periculos dacă va fi prinsă, dar să sperăm că nu vor reuși - adaugă ea ridicând mâna ca să nu o opresc.
- De unde vom ști că e de încredere? Dacă nu va chema imediat autoritățile cel va vedea pe Thomas? o întreb crezând că planul ei deja începe să cedeze, terminându-se înainte să înceapă.
Scoate cu grijă din buzunarul hainei un bănuț-zălog și mi-l aruncă. Îl studiez și văd că pe față este sculptat o pasăre - un phoenix - cu grijă, evidențiind fiecare detaliu, iar pe spate sunt sculpate două litere mari și clare "AD". În rest bănuțul-zălog este din lemn având pe margine diferite forme mici - sau poate sunt litere - însă nu sunt interesat. După ce termin de studiat bănuțul Charlotte spune:
-Îmi este datoare cu o favoare, iar bănuțul acela e dovada. Familia ei nu oferă oricui un astfel de bănuț, dar eu l-am primit - nu mă întrebați în ce împrejurare fiindcă oricum nu vă voi spune - de la ea înainte să ne despărțim "Ai fost cea mai bună prietenă a mea, ai fost ca o soră, ținel și când vei avea nevoie de ceva voi fi gata să te ajut! " citez din vorbele ei.
- Și dacă nu mai are valoare? o întreb eu.
- Familia ei a prețuiește acești bănuți de foarte mult timp în urmă. Este o onoare pentru ei ca după ce l-au dăruit să își respecte decizia făcută și promisiunea. Înseamnă că mă vor ajuta fiindcă doar așa au ajuns de un rang înalt în societate.
- Unde locuiesc? întrebă pThomas.
- Locuiesc în orașul Phoenix. De aceea este sculptat pasărea phoenix pe bănuț, spuse Charlotte . Facem 3 ore cu avionul până acolo. E bună partea asta de plan? ne întreabă.
- Lasă-ne puțin singuri Charlotte ca să discutăm și te vom anunța dacă aplicăm planul tău, îi spun.
- Bine, răspunde ea și i-a tava cu resturile de mâncare rămase de la Thomas, închizând ușa după ea.
Stăm în liniște până când Thomas vorbește primul.
- Alte șanse nu avem, trebuie să ne încredem în ea și-n acest bănuț, dar eu nu vreau să mai implic pe cineva. Nu vreau să pățești nici tu și nici alții ceva rău din cauza mea. Îmi fac griji pentru voi.
- Vom avea grijă, nu te teme. Mă duc s-o anunț pe Charlotte că aplicăm planul ei. Odihnește-te, mâine în zori plecăm ca să ajungem tot ziua, vom avea nevoie de energie, îi spun și părăsesc camera.