Eclipsa reginei

Prolog

Amboise, Franța
Chateau d'Amboise, Angers Cathedral
13 Decembrie 1470

Este liniște când pătrund, temătoare, în catedrală. Mă uit în stânga și în dreapta după Isabel, sora mea, însă nu o găsesc. Cu un an în urmă ne aflam la nunta ei, cu planuri mărețe de viitor și zâmbind. Acum sunt singură, aruncată în brațele fiarei, pe care părinții mei m-au instruit, din pruncie, să o urăsc. Cum s-a ajuns la asta? Oare ambiția tatălui meu a devenit mai puternică decât iubirea lui pentru noi? Răspunsul acestor întrebări nu îmi va fi dezvăluit niciodată.

Edward mă așteaptă lângă altar, îmi zâmbește timid. Cum poate un chip atât de plăpând să ascundă un spirit atât de monstruos? Cu o seară în urmă răcnea prin palat că această căsătorie este o formalitate, că el nu mă va iubi vreodată și că își va lua câte țiitoare va dori. Desigur, mi s-a spus să nu dau crezare acestor vorbe, iubirea este mult mai complicată decât acest tânăr necopt crede.. Însă l-aș putea vreodată învinovății, dacă nu mă va iubi? Nu. Cu certitudine nu, pentru că tatăl meu le-a furat atât lui, cât și familiei sale dreptul divin de a conduce Anglia.

Margaret, sora mea vitregă, îmi poartă trena, lucru pe care, în visele mele, Isabel l-ar fi făcut, însă ea nu îmi este alături. Are propria familie acum, amândouă avem. Nu mai suntem ficele făuritorului de regi, ci suntem doamne de rang înalt. Isabel este ducesă de Clarance, este a doua femei după regină, și este înainte mamei regelui. Eu sunt prințesă sau voi fi după această ceremonie. Sunt viitoarea regină a Angliei, dacă planul tatălui meu va da roade. Însă ce rost au toate astea când eu am devenit rivala surorii mele, ea aparține casei York, în vreme ce eu mă alătur, din porunca tatălui meu, casei Lancaster.

Tata nu mă privește, iar acest lucru îmi crează un gol imens în stomac. Este prea ocupat să discute cu Margaret d'Anjou, regina înfiorătoare și viitoarea mea soacră. Pare că între ei are loc o discuție aprinsă, așa că mă uit în spre mama care se îndreaptă cu repeziciune spre soțul ei.

Îmi întorc din nou privirea spre Edward. Nu și-a dezlipit nici un moment privirea de pe trupul meu. Mă simt goală, umilă, sunt ochii lui care mă judecă în tăcere. Este asemenea unui leu care își așteaptă prada, din care urmează să se înfructe fără să clipească vreo secundă. Îmi este teamă.

Însă continui să înaintez spre cel pe care de azi voi fi nevoită să-l numesc soț, cel al căror copii îi vor purta în pântece. Acest gând mă înspăimântă. Nu am vrut să îmi fie smuls dreptul de a-mi alege soțul, tata îmi dăduse autonomie totală atunci când l-am întrebat dacă mă va lăsa să-mi aleg bărbatul. Acelea erau vremuri bune, momentele de glorie ale tatălui meu, probabil îmi spusese ce voiam să aud. Probabil au fost vorbe aruncate-n vânt. Fetele sunt sortite să lege alianțele pe care părinții lor le fac. De ce aș fi fost eu mai specială?

Drumul spre altar pare mai lung decât am crezut, însă când ajung în dreptul lui Edward și acesta îmi prinde mână în a lui, îmi lăcrimează ochii. Nu îmi doresc să devin rivala familiei mele. Nu vreau să fiu cea care va săpa mormântul casei York, pe al surorii mele.. pe-al lui Richard. Richard.. Dacă ar știi el toate gândurile care mă frământă, dacă ar știi că mi-aș dori să evadez, să mă înalț spre cer asemenea domnului nostru Iisus și să devin slujnica lui Dumnezeu, să scap de acest loc oribil în care mă aflu. Sunt în casa Domnului, însă nu mă simt deloc în siguranță, mă simt lipsită de apărare, aruncată drept momeală.

Sunt doar un pion, care trebui să își execute cu precizie rolul, pentru că altfel va distruge structura care se clădește pe spatele lui. Încerc să îmi reprim lacrimile, este îngrozitor ceea ce urmează să fac. Aș putea oricând să spun nu și să fug. Dar unde m-aș putea duce? Tatăl meu m-ar dezmoșteni, și aș ajunge un nimeni, un paria al unei lumi necunoscute, căci nici măcar nu sunt în țara mea natală.

Atunci când Margaret dă drumul trenei mă trezesc la realitate. Sunt aici, trebuie să respect planul, totul trebuie să funcționeze conform planului. Cele ce urmează sunt clare, nu mă împotrivesc, zâmbesc și accept. Mă comport ca o fiică ascultătoare, dresată, ca o soție. Acest eveniment îi va aduce tatălui meu puterea de care are nevoie, pe baza suferinței mele, pe baza viitorului meu acum sortit lui Edward. Știam, în momentul acela, că nu voi deveni niciodată regina Angliei, la brațul acestui bărbat, că totul a fost degeaba. Doar că am ales să mă ofer, cu totul, acestui vis, să cred că poate într-o zi coroana pe care toți adulții se bat, va sta pe capul meu. Știam, desigur, că acest drum pe care tatăl meu îl pavează nu va ducea nicăieri, că era de fapt un dum spre pierzanie.