Un trecut paralel: Primul război

•Capitolul 3•

 

      Cei doi se uitau la mine confuzi și nu îi pot judeca pentru că, și eu eram confuză! Ideea de a ne întoarce în pădure a venit pe moment, gura a vorbit înainte ca, creierul să gândească. Nu știam de ce ar trebui să ne întoarcem, dar trebuia!

     — De ce în pădure? Adică locul ăla este cel mai ciudat de până acum! întreabă ochi albaștri.

     — Tocmai de asta trebuie să ne întoarcem! De acolo, într-un fel, a început totul! spune ochi căprui, aproape entuziasmat.

      Îl înțelegeam, toți trei doream cu tot sufletul să aflăm ce se întâmplă, și pădurea era cea mai mare șansă a noastră!

     — Atunci, hai să mergem! Dar să luăm apă cu noi! spun amintindu-mi cum am ajuns aici.

     — Știi, ar trebui să ne spunem numele, noi încă nu l-am aflat pe al tău! Eu sunt Aresh și morocănosul de aici este Zaphir! spune ochi albaștri numit și Aresh.

     — Eu sunt Agnes! le spun puțin rușinată, nu îmi plăcea numele meu.

...

      Un lucru ce l-am învățat despre Aresh și Zaphir, în scurtul timp petrecut împreună, este că sunt foarte diferiți! Zaphir este o persoană serioasă și iute la mânie, pe când Aresh era copilăros și avea o plăcere să îl enerveze pe celălalt bărbat!

      M-am mirat cum aceștia nu au început o luptă pe drumul de la pădure până în sătucul ăsta.

     — Nu observați ceva ieșit din comun? ne atrage Zaphir atenția.

      Mă uit în jur, văzând oamenii având diverse ocupații, copii se jucau, femeile trebăluiau prin curte și făceau cumpărături și bărbații lucrau pământul.

     — Nu, pare normal! spun eu confuză.

     — Epoca medievală este cunoscută pentru războaiele dese, cum se face că nu am văzut nici un cavaler până acum? Și uite! spune întorcându-mă spre doi bărbați ce se țineau de mână.

     — Ești homofob, morocănosule? îl întrebă Aresh, eu începând să înțeleg ce vrea să zică.

     — Până și în timpul nostru, nu poți fi homosexual fără a fi privit urât de uni, cum se face că aici asta pare normal pentru cei din jur? îl lămureasc eu, acesta se uită în jurul nostru la oamenii ce își vedeau de treburile lor.

     — Bohur! strig eu când privirea îmi cade pe el.

     — Fetițo, ați terminat? întreabă acesta cu un zâmbet pe față.

     — Da, vreau să te întreb ceva, unde sunt cavalerii? îl întreb văzând cum fața acestuia devine confuză.

     — Cavalerii?

     — Da știi tu, cei care apără regatul, oamenii regelui! Luptătorii neînfricați! îi spune Aresh.

     — Regat? Rege? Copii, voi sunteți ciudați! Despre ce tot vorbiți acolo? spune lăsându-se cu gurile căscate.

     — Hai să mergem! spune Zaphir pornind spre porțile satului.

     — La revedere! îi spun lui Bohur, îmbrățișându-l.

...

     — Deci, după ce ne uităm? întreb eu când ajungem în pădure, aceștia dând din umeri.

     Mergeam căutând ceva, dar nu știam ce! Chiar dacă se întunecase, în pădurea ciudată încă era lumină, de parcă avea propriul său soare!

      Ajunsesem într-o poiană, iarba fiind aici roșie, nu aurită cum era în toată pădurea! În mijlocul ei se afla o femeie îmbrăcată într-o rochie albă.

      „ Război! Război crunt se va porni când el va sosi! Venit din alt timp, din altă lume, ce cunoaște numai războaie, răutate și dezastru, cu gândul să distrugă o lume pură!"

      Cuvintele îmi răsună în urechi, obligându-mă să mi le acopăr! Zaphir și Aresh făcând același lucru. Femeia în alb se apropie de noi ținând în mâini ceva acoperit de o pânză neagră.

     — Ce ați auzit este Blestemul Sângelui! Creatoarea lui este sora mea mai mare! spune aceasta parcă tristă.

     — Nu înțeleg, cine ești tu? Și ce se întâmplă? o întreb.

     — Pentru a înțelege, trebuie să ascultați! spune ridicându-și mâna dreaptă din care iese o lumină albastră.

    „Acum două nopți am văzut-o pe sora mea în timp ce făcea o vrajă, era ceva ciudat în legătură cu ea. De obicei vrăjile noastre sunt luminate, dar aceasta era întunecată, așa de întunecată încât a transformat toată iarba din Poiana Vrăjită într-o culoare sângerie!

      Ce ați ascultat este Blestemul Sângelui, un blestem ce aduce nenorocire. Este foarte puternic și cel care îl execută va muri la terminarea lui. Sora mea, mereu a urât lumea, motiv pentru care am creat această pădure, să locuim departe de oameni! Dar ura ei dintr-un motiv necunoscut a crescut și a crescut până a făcut-o să aducă o nenorocire!

      A adus un om din lumea voastră, o lume ce seamănă cu a noastră doar că e mai întunecată. Lumea mea este pură, egalitatea există aici și nu am avut niciodată războaie, oamenii nu s-au luptat unul cu altul pentru conducere! Oamenii nu știu ce sunt alea băi de sânge, care se formează după un război.

      Acest om va porni toate aceste lucruri și trebuie oprit! De aceea v-am adus pe voi, trei suflete pure legate unul de altul, venite din aceeași lume cu sufletul întunecat. Nu trebuie să lăsați să se întâmple și aici ce sa întâmplat în lumea voastră! Nu trebuie să lăsați ca războiul și ura să fie ceva normal! Pentru a vă aduce aici mi-am dat toate puterile, pentru că vraja a fost mai mult decât puternică. Mi-am lăsat amintirea în urmă pentru a vă transmite mesajul meu și cele trei arme în care mi-am pus câte un pic de putere!

      Săbile Gemene, diferite dar indentice, ca viitori stăpâni! Vor lupta cot la cot, inimă la inimă pentru a proteja Pumnalul Purității!

      Pumnalul Purității, va purifica din nou, revenindu-i unui suflet ce va putea purifica și cel mai întunecat suflet!

      Voi trei sunteți stăpâni acestor arme!Voi trei veți păstra puritatea acestei lumi!

      Voi trei sunteți legați unul de altul încă din momentul în care ați murit!"

     — Eu,suflet pur? Femeia asta e nebună, nu am fost pur de când mă știu! spune Aresh atingând sabia.

     — Măcar știm că suntem morți și nu avem nicio șansă să ne întoarcem înapoi! spune Zaphir atingând cealaltă sabie, acestea începând să strălucească!

      — Ce vom face acum? întreb eu și iau pumnalul în mână, acesta la rândul său începând să strălucească.

      — Încercăm să ne pierdem prin mulțime și începem o viață nouă aici! spune blondul, aruncând sabia pe iarba.

      — Da ,nu am de gând să mă amestec în războiul ăsta, am murit o dată, nu vreau să mor a doua oară! spune ochi căprui, făcând același lucru.

      Amândoi se îndreaptă spre ieșirea din această pădure, eu rămânând blocată în loc ținând pumnalul în mână.

     — Dar, trebuie să îi ajutăm! Știm toți ce urmări au războaiele! strig eu dar aceștia nu se opresc.

     — Nu e războiul nostru! spune Zaphir.

     — Nu am luptat niciodată de partea binelui, sunt cel care face decât rău! strigă Aresh.

      Rămăsesem singură, și până la urmă aveau dreptate! Ce am putea să facem noi? Eu sunt decât un copil de cincisprezece ani, ce nu se poate apăra pe ea însăși, ce s-a sinucis pentru a scăpa de calvarul prin care treceam! Cum aș putea să apăr o lume întreagă de răutate când nu m-am putut apăra pe mine?

Vrăjitoarea a gresit!