Războinicul

Capitolul 4

Dimineața următoare, o bătaieputernică în ușă mă face să tresar, m-am ridicat repede înpicioare și am deschis ușa în fața mea era un soldat care venisesă ne trezească, l-am înghintit pe Tom și l-am făcut să setrezească. Cel mai rău este dacă nu te trezești și mai ales cândo persoană cu un rang mai mare ca tine este în fața ta, vei fibiciuit de douăzeci de ori în curtea interioară a Academiei, ceeace nu este foarte plăcut deoarece vei fi umilit, pe lângă durereaprovocată de lovituri. Am mers iar la alergare, în dimineațaaceasta va fi de 10 km continu, după care vom merge la pădure săsăpăm gropile și să ne îngropăm colegii, un lucru deloc plăcut.Alergarea a pornit din același loc ca dimineața anterioară, amplecat de pe loc plin de energie, eram în frunte, pe Tom nici nu îlmai vedeam, frigul se mai domolise dar zăpada era la fel de mare, cugreu am reușit să termin dar nu m-am lăsat ușor. După ce amterminat alergarea, m-am îndreptat către pădure, pe drum amîntâlnit doi soldați care urmau să ne supravegheze, ei au fostmirați când au văzut că am terminat foarte repede și nu m-aucrezut că am reușit să termin și din această cauză m-am ales cuo pedeapsă, zece lovituri peste tălpi cu un bici din piele,pedeapsa o voi primi după ce terminăm treaba. Cei trei băiețicare fuseseră uciși erau complet desfigurați, nici nu puteam săîmi dau seama cine sunt. Eu am săpat alături de Tom și un altbăiat iar restul s-au grupat așa fel încât să terminăm treabacât mai repede. Noi am reușit să săpăm groapa destul de repede,Tom și celălalt băiat l-au târât pe unul dintre băieți îngroapă, imaginea lui m-a marcat, nu îmi doream să ajung ca ei, eierau cei mai slabi dintre noi. Corpul avea numai urme de mușcăturiiar în rest era vânăt, o imagine oribilă. Am început să punempământ peste corpul firav al băiatului, mă gândeam numai lafamilia lui care nu știa nimic de el, nu știau că nu mai este înviață, acest gând mă tulbura deoarece eu puteam să fiu înpielea lui.

Am terminat treaba în jurul prânzuluiși am mers la bucătarie să ajutăm la organizarea mesei. Dar eupe de altă parte am fost luat de unul dintre soldați și am fostdus într-o cameră întunecată unde eram doar eu și el, mi-a smulsopincile din picioare și a început să dea cu biciul, durerea erauna insuportabilă, sângele a țâșnit după a treia lovitură,curgea pe cimentul rece în timp ce eu mă tăvăleam pe josîncercând să scap din prinsoare dar nu am reușit. La finalulpedepsei am fost trimis la grajduri fără opinci, mi le-a luatsoldatul, pe unde călcam lăsam dâre de sânge, zăpada se topeasub rănile provocate de bici. M-am dus târâș la grajd și m-amapucat de treabă în timp ce ceilalți băieți luau micul dejun,mizeria de pe jos mi-a intrat în răni, abia mai puteam să calc,durerea mă termina, tot ce îmi doream era să ajung acasă, daracest lucru era imposibil. Am terminat jumătate din treabă pânăs-au întors Tom și Henry. Când Tom m-a zărit s-a schimbat imediatla față.

-Ce ai pățit? m-a întrebat Tom peun ton speriat.

-Am fost biciui... am reușit să zicprintre suspine.

-De ce? Ce s-a întâmplat?

-Unul dintre soldați a crezut că atrișat și nu am terminat alergarea și am fost biciui.

Fața lui Tom era toată încruntată,era supărat, s-a oferit el să facă el parte mea din treabă întimp ce eu mă așezasem pe o buturugă unde se potcoveau caii, ammers afară ca să iau zăpadă, să îmi curăț rănile în timp ceTom a făcut partea mea de treabă care îmi mai rămăsese.

Am terminat treaba pe înserate, ne-amîndreptat către sala unde luăm masa dar eu am fost oprit să intruîn sală și am plecat în odaia mea. M-a așezat pe salteaua receși am început să plâng, emoțiile și durerea m-au făcut săplâng din toți rănunchii. Am ațipit plângând, în vis mi-aapărut mama care îmi bandaja rănile, visul era atât de realist,dar când m-am trezit am realizat că eram în aceeași camerăîntunecată și rece, iar mama era de negăsit. Tom m-a trezitdeoarece a trebuit să mergem la alergarea din fiecare seară încare suntem fugăriți de câini, rănile mă dureau foarte tare dartrebuia să reușesc să termin. Am început să alerg, zăpada desub picioare, îmi degera piciorele și nu le mai simțeam ceea ce afost un mic avantaj deoarece puteam să alerg mai repede deoarece nusimțeam la fel de mult durerea am terminat alergarea pe locul alpatrulea, dar era bine pentru că eram în viață. Am așteptat cafiecare coleg să ajungă după care am fost trimiși la camerelenoastre, eram toți bine, niciun coleg nu mai fusese ucis. Noaptea afost una foarte grea, nu am putut să dorm mai deloc, tălpile mi seumflaseră și dureau îngrozitor iar stomacul mi se strângeadeoarece nu mâncasem nimic toată ziua, eram atât de slăbit.

 Toate zilele au trecut în acelașiregim dimineață alergat, masă, muncă la grajduri, fuga de câiniși iar masă. Rănile mi s-au vindecat destul de greu dar am reușitsă trec de probe fără prea multe probleme, mi-am primit opincileînapoi după o lună în care a trebuit să suport frigul năpraznic.