58

126 7 0
                                    

  - Foarte bine, ora s-a terminat. Zece puncte Gryffindor, și ne vedem mâine.spun zâmbind

  Ma așez înapoi pe scaunul de la biroul meu, și privesc copii din anul trei cum ies din clasa, și zâmbesc. Îmi aduc aminte de mine și de prietenii mei, atunci când eram mici... Se apropie vacanta de iarnă, ceea ce înseamna ca se apropie și nunta lui Amy cu Fred. Zâmbesc ușor la acest gând, dar decid ca ca trebuie sa  încep sa corectez testele fulger date azi, la toate orele avute.

  - Cum a fost azi, doamna profesoară Black?se aude vocea mea preferată

  - Foarte bine, la tine cum a fost?întreb zâmbind, ridicând privirea din foi

  O stare de bine mă cuprinde când vad ca în fata mea stă Teddy, cu parul lui albastru obișnuit și ochii verzi-albaștrii. Ma ridic de la birou, și merg spre el, ajungând să-l sărut.

  - Bine, mi-a fost dor de tine.

  - Și mie de tine.spun și îl iau în brate

  - Am văzut un grup de trei copii din anul întâi, și m-am gândit la viitor.sopteste el în parul meu

  - Oho, stai ușor. Mergi cam departe
Stai sa ne facem nunta, și după o sa avem și copii, dar nu o echipa de Quidditch.spun râzând, rupând îmbrățișarea

  - Dar o echipă proprie de Quidditch era drăguță!spune el și face botic

  - Da, dar și pentru mama ta o sa fie mult de lucru... O sa pot sta acasă o perioada, dar după trebuie sa ma întorc la școală, nu?întreb eu râzând

  - Ești rea!se plânge el ca un copil mic

  - Asta este abilitatea mea, nu am ce sa zic.raspund râzând, și merg înapoi la birou

  Înainte ca Teddy sa mai spună ceva, niște bătăi se aud în usa deschisa, pe ea intrând Scorpius, împreună cu Rose și Albus.

  - Bună.spune Rose zâmbind

  - Oh, bună, ce faceți?întreb eu zâmbind

  - Am scăpat și de ziua de azi, voi? C sunt orele?întreabă Scorpius

  - Sunt ok. Maine vezi ca am ora la clasa voastră.spun și ma uit la Albus și Scorpius

  - Am înțeles, doamna!spune Albus, și eu scot limba la el

  - Ma bucur ca va avem și acum lângă noi, chiar dacă nu putem sa facem caterinca cu voi în ore.spune Albus

  - Dar facem după. Maine este sâmbăta, hai la trei maturi, ce ziceți? Ne strângem mai mult, refacem grupul.spun zâmbind

  - Sigur! Discutam mâine restul! Pa!spune Rose și fuge din clasa, urmata de cei doi băieți

  Eu cu Teddy ne uitam unu la celalalt și începem sa radem, după ma ajuta și el sa corectez lucrările pentru a termina mai repede.

***

  Afară deja era întuneric, și stelele își făceau simțită prezența. Toate cele 102 teste erau corectate, și spre fericirea mea, erau doar note bune. Ies din clasa împreună cu Teddy, și mergem spre camera comună, unde îi găsim pe Remus și Neville vorbind.

  - Bună.spun eu zâmbitoare

  - Chris, bună. Cum a fost azi?întreabă Neville zâmbind înapoi

  - Foarte bună, la voi?întreb în timp ce ii iau în brate pe amândoi

  - A fost ok. Sirius este sus și doarme, este obosit.spune Remus râzând

  - Mai este o săptămână și scăpăm, ceea ce ne duce spre nunta lui Amy și Fred.spun eu

  Eu stăteam între Remus și Teddy, în timp ce Neville stătea pe fotoliul din fata noastră. Ne-a explicat cum l-a preferat pe Remus ca profesor, decât pe Moody, ceea ce era imposibil sa nu razi. Am aflat despre copilăria lui, și cum a crescut fără părinți, și atunci cred ca l-am înțeles.

  Ne-a întrebat cum de au revenit Tonks, Remus și Sirius, și când i-am explicat, părea sa fie atât de magic, încât ziceai ca nu este adevărat. Recunosc, nu prea am fost atât de interesata la început de cum s-au întors, atata dimp cât este bine...

  - Voi ați fost unii dintre cei mai buni elevi ai mei. Ma bucur ca pot sa va fiu coleg.marturiseste acesta

  - Și noi gândim asa, Neville.

  După ce am mai stat puțin de vorba, am decis sa mergem fiecare în camera lui, fiind deja târziu.

  M-am întins lângă Teddy, și am pus capul pe pieptul lui, mana lui stand în gurul meu. Închid ochii, și las somnul sa ma cuprindă, ajungând sa întru în lumea viselor.

O Noua Generație -Hogwards Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum