''Prietena'' Supranaturalului //pauză

•Al treilea capitol•

-Aveai îndoieli? Chiar așa tare m-am schimbat de când am devenit o stafie?

-Ugh, nu. Bine, poate.

-Pa.

Sărăcuța Cath' nu mai înțelegea nimic. Era bulversată de tot ce se întâmpla. Se holba ba la mama ei, ba la tatăl ei.

Dintr-o dată ea se ridică în picioare, s-a dus lângă geam și a început să se uite la vremea de afară. Camera ei era situată la primul etaj, la șapte metri înălțime.

-Vreau să zbor asemeni unei vrăbiuțe. Și pot s-o fac.

Cei doi au rămas șocați total, rămânând fără cuvinte.

Se urcă pe biroul ei din lemn, atinsese cu picioarele pervazul ferestrei abia vopsite și se aruncă în gol fără a se gândii la moarte.

-Cath', nu...

Dar nu se auzii nici un zgomot. Într-o secundă, fantoma și omul erau lângă fereastră pentru a vedea ce se întâmplase. Catherine primise o falnică pereche de aripi, neagră ca smoala iadului pe o parte, iar pe cealaltă argintie ca mantia unui înger.

-Cum e posibil?...

-Sunt eu cum sunt, dar nu am văzut asta vreodată...

-Pot să vin alături ție?

Maddison se uita în gol. Nu știa ce să-i răspundă. Nu știa ce e mai bine pentru el.

-Nu.

-De ce nu? Fiindcă tot o să fim, amândoi lângă ea.

-Niciodată nu mă asculți până la capăt! Nu putem fii doar lângă ea tot timpul. Iisus și Lucifer ne vor lua și nu ne vor mai lăsa să o vedem vreodată dacă stăm prea mult sub forma unei fantome.

-Dar vreau să te simt, din nou! Ca în vremurile bune!

-Nu ne vom putea culca unul cu altul. Nu vom simții nimic. Noi suntem morți, nu simțim nimic. Avem doar sentimente pentru cei rămași în urmă.

Cath' intră în cameră și se așeză enervată pe birou. Încă avea aripile, dar mai nou avea urechi de pisică și o coadă la fel, iar irișii ei erau roșii ca al unui demon.

-Tati, dacă mă lași, îți voi mânca sufletul.