Poveștile de dragoste încep întotdeauna frumos, totul fiind un basm la care orice prințesă visează. Însă finalul poate fii devastator mai ales când iubirea vine de la o singură persoană, agățându-se disperată de orice gest, mai mult sau mai puțin ta...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pătura aurie se potrivea ca o mănușă peste corpul ce părea inert, întins pe canapeaua de culoare gri din livingul înghesuit. Apartamentul nu era destul de spațios și toate obiectele, deși erau puține, îl făceau să pară și mai mic. Atât mobilierul cât și parchetul erau în nuanțe de alb și gri creând privitorului o senzație ștearsă, anostă, tristă, de parcă s-ar fii aflat într-un spital. Totul era aranjat perfect, amețitor de ordonat ceea ce aprofunda melancolia în care se afunda Bill de fiecare dată când își petrecea serile în propria casă. Îi plăcea acea senzație doar în momentul în care găsea puțin timp pentru a-și înșira gândurile pe foaie, scriind în jurnal, sau când doar privea în gol zeci de minute fără să aibă vreo reacție. Însă, în acel moment, se simțea ca o bombă cu ceas și universul părea că voia cu disperare să-l facă să explodeze. A aruncat o ultimă privire către prietenul său care dormea adânc și s-a întors în dormitor hotărât să-și continuie somnul care a dispărut complet în momentul în care ochii lucioși și plini de lacrimi ai soției sale l-au privit cu dispreț.
- Mereu va fii vorba de familia asta, nu? Îl întrebă ea în șoaptă, într-un final.
Bill răsuflă încercând să-și controleze emoțiile.
- Știi ceva? Nu e nevoie să răspunzi, știu deja răspunsul.
Hellen s-a ridicat de pe pat îndreptându-se către șifonier, aruncând prin toată camera cu hainele lui Bill, ceea ce a făcut ca răbdarea acestuia să ia sfârșit.
- M-am săturat de toate astea, m-am săturat de tine, de el, de ea și de coșmarul ăsta!
Țipetele lui Hellen au devenit mai puternice de parcă ar fii venit din adâncul plămânilor, alături de lacrimi amare. Durerea din sufletul ei o ardea mult prea tare, iar tot ce făcea Bill era să intensifice acea durere. Certurile între cei doi erau rare pentru că Bill reușea cumva să-și păstreze calmul de fiecare dată sau de multe ori ajungea acasă mult prea târziu, găsind-o pe Hellen deja dormind. Știa că singura modalitate de a câștiga o ceartă este să o eviți așa că el o evita pe ea cât de mult putea. A avut bune perioade în care a încercat să-i acorde o șansă, să treacă mai departe întemeiându-și propria familie, însă de fiecare dată se simțea mai gol și mai nefericit și tot ce făcea Hellen era să pună accent pe acel sentiment de pustietate deoarece îi amintea tot timpul de ea, femeia pe care nu a încetat niciodată să o iubească cu toată inima.
Era o altă seară în care Bill savura un pahar devin, pe balcon, privind stelele. Hellen era plecată la una din surorile sale și avea să se întoarcă a doua zi așa că Bill se putea bucura din plin de liniștea casei sale. Câteva lumânări aprinse în jurul său îi luminau calea către împlinire deoarece mâna lui scria liberă versuri în jurnalul verde. Era secretul lui, nici măcar Dean nu știa de el. Acolo îi închina ei cele mai dulci cuvinte, declarându-i dragostea eternă. Poeziile sale erau fără noimă, fără rimă sau muzicalitate însă pentru el, toate acele cuvinte aruncate însemnau mult mai mult: legământul sfânt pe care jurase să nu-l încalce vreodată. Inspira adânc aerul rece al nopții pentru a se cufunda în liniștea orașului sub privirea stelelor ce îl păzeau de pe cerul senin. Și-a dres glasul, după un timp îndelungat în care mâna sa a continuat să jongleze cu literele albastre, pregătit sufletește pentru momentul preferat din acel ritual.
