Poveștile de dragoste încep întotdeauna frumos, totul fiind un basm la care orice prințesă visează. Însă finalul poate fii devastator mai ales când iubirea vine de la o singură persoană, agățându-se disperată de orice gest, mai mult sau mai puțin ta...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dean își privi paharul pe jumătate gol, încolăcindu-și degetele, lungi și subțiri, pe toată suprafața acestuia până când au prins o culoare albicioasă. În curând avea să se spargă, însă lui părea că nu-i păsa câtuși de puțin. Era o după-amiază liniștită și călduroasă, razele soarelui intrau blânde printre gratiile geamurilor pe care Dean le inspecta absent de ceva timp, evitând să privească încăperea în care se afla. Barul era aproape gol ceea ce îi crea un dezgust mult mai profund în comparație cu zilele lui bune. Absența clienților evidenția aranjamentul sărăcăcios al cafenelei, acesta fiind motivul pentru care Dean prefera să-și focuseze atenția asupra geamului de lângă masa pe care a ales-o. Era un loc pe care îl vizita destul de des formând astfel un tabiet însă nici el nu înțelegea de ce alegea un asemenea loc în schimbul unuia mai elegant, mai distins sau, cel puțin, cu un personal mai vesel. Poate de vină era gloata gălăgioasă de oameni care se aduna adesea, în special seara, pentru a bea câte ceva, pentru a agăța sau pentru a-și pierde tot salariul la jocurile de noroc. Poate băutura care avea un gust aparte în ambianță cu imaginea dezolantă a camerei nespațioase.
Înghiți rapid lichidul din paharul de sticlă și ceru, cu un gest al mâinii, încă unul. Nu obișnuia să consume băuturi alcoolice în timpul zilei, dar acea după-amiază părea că îl instiga la cât mai mult alcool cu putință. Nu avea de gând să se îmbete, dar nici treaz nu dorea să rămână. Voia să se detașeze de realitate, atât cât îi oferea posibilitatea acea poțiune amețitoare și pe care o considera singura metodă rapidă de scăpare. Chelnerița și-a făcut apariția în cel mai scurt timp umplându-i robotic paharul, însă Dean îi ceru să lase sticla pe masă și să-și vadă de treaba pe care o avea de făcut. Expresia dezgustată a femeii îl lăsă impasibil, însă se abținu de la orice comentariu irelevant. Cămașa îi era șifonată, iar pantalonii negri se decoloraseră o dată cu trecerea timpului de parcă ar fi fost singurele haine pe care le avea. Nu părea să aibă mai mult de douăzeci și cinci de ani și nici o viață prea fericită. Dean se gândi că, probabil, locuia într-un apartament micuț prin apropriere, împreună cu alte persoane pe care nu le cunoștea, salariul nu părea să fie unul demn și îndeajuns, dar era tot ce avea. Ridică din umeri după acel moment de reflexie, devenind cu adevărat nepăsător. Ea se retrase la bar la fel de repede cum a apărut. Dean atinse din nou paharul dorind să-l apropie de buze, însă atenția i-a fost atrasă de bărbatul care intră pe ușa metalică. Se opri preț de câteva secunde analizând încăperea, iar un zâmbet melancolic îi apăru în colțul gurii atunci când găsi persoana pe care o căuta.
— Nu crezi că este prea devreme? îl întrebă pe Dean în timp ce ocupă scaunul din fața acestuia.
— Servește-te, veni răspunsul lui Dean după ce își analiză camaradul.
Era înalt și slab, mult prea slab pentru înălțimea sa, însă figura luminoasă îți acapara privirea. Părea un copil închis într-un corp de adult , doar fața îi trăda adevărata identitate, având ochii mari, genele dese și urechile lunguiețe, ascuțite. Dacă îl privea din profil, avea impresia că semăna cu Austin Butler în rolul lui Wil Ohmsford. Îi lipsea doar armura, arcul cu săgeți și determinarea unui elf de a-și proteja regina.
