A Wolf or Other

Capitolul 2

Valerie petrecuse o noapte mai mult decat ingrozitoare, se trezise cu o durere de cap teribila, iar gandul ei era in permanenta la cuvintele Radellei.
-Esti in regula? intreaba Rigby, barbatul care era invitat dintr-un motiv cu totul deosebit.
Valerie isi indreapta privirea spre el de parca atunci l-ar fi vazut pentru prima data.
-Da, ma gandeam totusi la cina de ieri.
Rigby o privea intens, avea un fel aparte de a vorbi, in permanenta calm  si atat de relaxat in propriul corp. O indeamna sa continuie cu o miscare din cap.
-Drace, am fost complice la o crima, ma gandeam ca dupa ani petrecuti in salbaticie nu pot fi doborata asa usor. Si stii ce ma frustreaza? Ca nu-i pasa nimanui! Toata lumea e asa relaxata si fericita  de parca tocmai au castigat la loto si nu au luat viata unui om...
-Valerie, spune Rigby razand, te cunosc de o zi si deja pot admite ca esti cel mai bun om prezent in casa asta infecta. Si legat de comportamentul lor, nu puteai face o comparatie mai buna. Oamenii astia chiar au castigat la loto, isi impaca constiinta cu falsul sentiment de nevinovatie si accepta banii ca pe o recompensa in schimbul faptului ca au fost trasi pe sfoara.
-Esti amabil, dar mi-e teama ca nu poti intelege, tu nu esti aici pentru ca ai ucis un om.
-Mai bine as fi contribuit la o moarte decat sa vin aici pentru matrimoniale.
-Matrimoniale? intreaba  ea razand
Era o conexiune inexplicabila intre ei, se cunosteau doar de cateva ceasuri dar Valerie se simtea de parca ar fi vorbit cu un vechi prieten din copilarie.
Usa bucatariei se deschide iar Ibis se tranteste furioasa pe cel mai apropiat scaun.
-Vorbim mai tarziu, ii sopteste Rigby si se strecoara afara din incapere simtind ca n-o sa faca fata unei crize de isterie.
-Radella? intraba Valerie in timp ce se apropie nesigura de Ibis.
-La naiba, da! spune ea aproape strigand, e mama si stiu ca trebuie sa o iubesc dar pur si simplu nu vrea sa ma inteleaga.
Valerie asaza o mana pe umarul ei.
-Nu te condamn, Ibis, nu? dupa ce primeste un raspuns afirmativ din partea fetei continua; am auzit  remarcile pe care ti le-a facut aseara, pariez ca e mai rea in privat. Nu-mi place sa ma ascund dupa deget Ibis, mama ta e o femeie rea pe care nu o pot agrea si care face parte dintr-o categorie sociala de care am fost nevoita sa fug toata viata si crede-ma Ibis, sunt multumita ca am 29 de ani si singura mea casatorie e cea cu Amazonul. N-o lasa sa te indispuna, si apropo, mie chiar imi place parul tau, lovind-o prieteneste in umar.

Nigel Felton isi asaza carnetul si creionul in buzunarul interior al hainei, constientizand aproape cu regret ca nu avea sa le foloseasca pe durata sederii sale acolo. Isi arunca privirea pe fereastra deschisa cu priveliste spre biserica din gradina, locul era fascinant, in mijlicul padurii si lipsit de civilizatie, vacanta perfecta pentru un ziarist obligat sa auda zilnic aberatiile oamenilor: "sotia mea a inviat din morti", "sunt bantuit de o fantoma", "un varcolac mi-a mancat fratele" astfel de prostii nu exista, iar nigel era extaziat la gandul ca avea sa lucreze cu oameni mai putin mediocrii odata ce va primi suma de bani.
-V-am adus prosopul, domnule. Se aude o voce groasa din spatele usii.
Nigel deschide usa iar in incapere isi face aparitia un barbat tanar, exagerat de aratos dar cu o expresie modesta
-Mai aveti nevoie de ceva, domnule?
Nigel il admira in tacere apoi raspunde cu un suras:
-Sa stii ca ar fi ceva.
Servitorul il priveste intrebator.
-Cum te cheama?
-Stokely, raspunde el simplu.
-Stokely, sopteste Nigel visator dupa ce aude usa inchizandu-se.

Rufus, fostul sef al oficiului postal, imbracat modest si avand in permanenta o expresie obosita era exact opusul lui Oliver, profesorul universitar, care purta un costum negru scump, radiind de fericire.
In ciuda faptului ca se plimba alaturi de el, Rufus trebuia sa recunoasca faptul  ca Oliver il dezgusta, zambea si discuta cu atata entuziasm despre rezervatiile naturale din Marea Britanie, de parca nu aflase cu o zi in urma ca cel mai bun prieten al sau a fost ucis. Cel putin el era lefter,  avea dreptul sa se simta mai putin vinovat pentru ca el fusese tras pe sfoara, sau cel putin asa credea el.
-Am atatea amintiri in conacul asta, spune Oliver in timp ce se intorceau din biserica. Eu si Peter am crescut impreuna aici, locuiam in satul aflat la 2km, parintii mei erau saraci, insa eu aveam visuri marete. M-am cunoscut cu Peter cand isi vizitase o verisoara din sat, impartaseam aceasi pasiune pentru carti, bineinteles el avea cu sutele iar eu furasem doua de la cei mai bogati decat mine. Oricum, din acea zi am ajuns sa ne petrecem tot timpul impreuna. Mama lui ne numea cele doua mici genii ale ei, iar pentru prima data simteam ca am o familie cu care sa ma mandresc.
-Asta inainte sa fie ucis, remarca Rufus cu dezgust.
Radella avea dreptate, Oliver era un barbat inteligent dar demn de mila. La remarca lui Rufus, intra cu o expresie jignita in casa ciocnindu-se de Ibis in salon.
-Tu, maraie ea.
-Ce aveti toti azi? ii reproseaza Oliver deja scos din sarite.
-Esti un jeg, scuipa Ibis cuvintele.
-Nu-ti permit sa-mi vorbesti asa, AS PUTEA SA TI FIU TATA, tipand ultimele cuvinte.
-Da, ai putea, PENTRU CA AL MEU E MORT.
-Nu l-am ucis eu, pentru numele lui Dumnezeu.
-Nu, spune Ibis cu dezgust, dar ii ucizi amintirea cu fiecare clipa pe care o traiesti in plus, avar nenorocit!
In salon isi fac aparitia Fern si Leonardo.
-Si eu consider comportamentul tau unul gresit, domnule Oliver, spune Fern pe acelasi ton visator, avea mainile pline de vopsea si isi intoarce peivirea spre Leonardo cerandu-i aprobare.
-E intr-adevar o dovata de ipocrizie, nu dansezi pe mormantul prietenului tau.
-Rade ciob de oala sparta, avocatul lui peste, la cate faradelegi ai
comis tu, Leonardo, mi-as tine gura.
Cei patru incep sa se certe iar Oliver o impinge pe Fern aproape daramand-o din picioare, urcand furios scarile.

*
Valerie privea zambind amar fotografia inramata a unui barbat inalt si desirat ce tinea in brate un coala. E trezita din propriile ganduri de un tipat de la parter. Asaza fotografia pe noptiera si se ridica fara graba, mai aude un tipat urmat de inca doua iar Valerie iese in fuga pe coridor, da cu ochii de Rigby care iesea atunci din propria odaie si coboara impreuna scarile. Toata lumea era adunata in salon privind spre locul unde ar trebui sa se afle masuta de cafea, Valerie isi face loc prin multime si scoate un tipat la vederea trupului mort a lui Oliver.