Moştenirea: Mâna dreaptă a Lui Dumnezeu (I)

V. Profeție

~Athos~

  Fiica mea este tot ceea ce mi-am putut dorit vreodată; darul suprem pe care doar El putea să mi-l ofere. Când am ales această viață știiam că a fi binecuvântat cu un copil nu va fi doar o bucurie ci și o responsabilitate, cu atât mai mare în cazul ei. Timp de 15 ani i-am ascuns adevărul, i-am ascuns un destin de care nu va putea scăpa niciodată și, din păcate... singura moștenire pe care i-o pot lăsa.

  Acel moment de slăbiciune pe care l-am avut în fața ei mi-a demonstrat că nu am fost niciodată pregătit pentru această zi. Indiferent de cât de mult m-am luptat să țin trecutul departe de ea, nu am reușit, deși El m-a avertizat. Sper doar ca ea să fie pregătită...

***

~Rin~

-Nu este posibil! Tată - îngeri, demoni, Dumnezeu -  toate sunt doar în Biblie, o carte cu povești...nimic mai mult.

-Totul e adevărat. Totul a fost scris de la crearea lumii, "Facerea-Vechiul Testament" și până în prezent...

-Și de ce îmi spui toate astea acum, tată? am zis cu voce subțire, în timp ce mi se strângea un nod în gât. Ce înseamnă toate astea? Mama știe...

  Nodul din gât s-a mutat cu repeziciune în stomac. Mama...Oare ea știa lucrurile astea? Oare și ea mi-a ascuns asta toată viața? Un alt val de gânduri mi-a invadat mintea. Eram copleșită și tot ce mă ținea in acel moment să nu plâng era doar incertitudinea din spatele rațiunii.

-Rin...îmi pare rău! Știu că e mult de înțeles și totul pare aievea, însă sunt aici, eu sunt real și vreau să îți spun tot ce ți-am ascuns în toți acești ani...

-De ce acum? De ce sunt urmărită? am țipat. Eram pe marginea unei prăpăstii emoționale și, deși doar eu trebuia să fiu cea afectată, pe chipul tatălui meu au apărut adânci semne de regret. Expresia feței lui trăda amalgamul de sentimente din interiorul meu.

-Pentru că nu te mai pot proteja de destin, Rin!  Am făcut tot ce am putut, însă poate nu a fost suficient...în acea clipă ura la adresa propriei persoane i-a străfulgerat chipul. Nu am vrut niciodată să îmi iei locul, însă drumul tău fusese deja scris.

-...să îți iau locul? am repetat inconștient. Nu înțelegeam ce se petrece. Vedeam doar în alb și negru, iar ce îmi spunea el părea desprins din basme.

-Da, Rin. Tu ești singurul meu urmaș, iar eu nu sunt doar un înger oarecare. După ce misiunea mea va fi încheiată, tu vei deveni Mâna Dreaptă.

  Imaginea de pe retină mi s-a spart în bucățele. În interiorul meu călcam doar pe cioburi în jalnica încercare de a găsi o scăpare din acest coșmar. În sticla spartă îmi vedeam imaginea reflectată: eram doar o adolescentă mediocră, cu părinți mult prea ocupați ca să îmi observe existența și o pasiune eternă pentru dans, sau cel puțin așa crezusem...până azi. Fără să îmi dau seama m-am auzit întrebând:

-Ce misiune? cu frica de răspuns săpându-mi în oase.

-De a opri Apocalipsa...l-am auzit pe Mihail răspunzând. 

  Toată tensiunea dintre mine și tatăl meu m-a făcut să uit de el. Intervenția lui m-a trezit la realitate. Abia acum am conștientizat că nu doar eu, ci și tatăl meu era copleșit de aceste confesiuni. Știu că mă iubește enorm și nu îmi pot decât imagina cât de greu i-a fost să recunoască în fața mea atâția ani de ascunzișuri. Am încercat să mă liniștesc și să îmi pun ordine în gânduri. Chit că eram rănită sufletește mi-am dat seama că nu sunt singură în această "nouă viață": îl aveam pe tata, persoana pe care mă puteam baza oricând și, pe deasupra, cu noi era și Mihail, cel mai bun prieten al tatei. Nu încercam să ascund teama totuși; îmi era frică, poate chiar eram traumatizată dar, nu puteam purta o mască în fața...celor doi îngeri.

  Acest cuvânt "apocalipsă"  îmi suna atât de cunoscut. Citisem în Biblie câteva pasaje, însă numai gândul mă înfiora:

-Apocalipsa, adică...? întrebarea mi s-a stins pe buze, amândoi știind ce gândeam. Ca să îl scutească pe tata de un efort ce urma să îl sece de putere, Mihail a luat-o înainte ca să îmi explice:

-Cred că ești destul de familiară cu termenul cotidian dar, în realitate cuvântul provine din termenul grecesc"apokalypsis" care înseamnă "descoperire". Mai mult ca sigur știi de "Alfa și Omega; Începutul și Sfârșitul". În această lume, încă de la întemeierea ei au existat rădăcinile răului. Profeția spune că acestea se vor revolta și vor porni un război în Ceruri, iar pentru a împiedica asta, eu - alături de cele 9 Cete Îngerești pe care le antrenez - Athos și, implicit tu, va trebui să restabilim echilibrul prin biruință, luptând unul pentru celălalt. Așa se va  încheia profeția: "În mod sigur aşa se va întâmpla! Amin!" (Apocalipsa 1:7)

  Un moment de liniște a învăluit toată încăperea. Probabil toți trebuia să procesăm ceea ce tocmai auzisem sau poate doar mi-au dat mie o pauză, după expresia feței mele palide (pe care o puteam bănui) crezând că o să leșin sau să am o cădere nervoasă. Surprinzător, de această dată doar am ascultat fără să îmi mai răsune în spatele timpanului întrebarea "De ce?". Disecam cu atenție fiecare cuvânt rostit de cei doi de până acum. Bineînțeles că lacune și îndoieli persistau în jurul meu dar, am încercat să le ignor. Mintea mea era prea îngreunată ca să mai încerce măcar să găsească explicații logice, așa că am preferat să adopt motto-ul: Crede și nu cerceta. Deși asta doar adâncea și mai mult misterele, părea cea mai bună soluție, momentan.

  Văzând că timpul parcă se oprise între noi, am vrut să sparg tăcerea, însă nu am apucat să deschid bine gura că, de pe holul etajului, din spatele ușii de la intrare, s-a auzit un scârțâit asurzitor. Schimbul de priviri dintre Mihail și tata a continuat cu un urlet strident, familiar care acum îmi îngheța sângele în vene. Știam cu toții...demon-soldat.

  Nu am avut timp să reacționez căci în secunda următoare așchii și balamale, într-un nor de praf, zburau aruncate prin încăpere. Corpul îmi paralizase pentru a doua oară. Tot ce am putut să disting a fost vocea hotărâtă a tatălui meu și o undă de lumină albastră, celestă, la fel de familiară:

-Mihail, protejeaz-o!