psychopath×JJK×

2-New Life

   Ne-am grăbit sa plecam cât de rapid putem numai ca un tip înalt de 1,80 ne oprise.Avea aceeași ținută ca noi și un păr creț dar negru ca pana corbului, o figură luminoasă dar totuși o privire a intunericului. Mi-am ridicat puțin privirea și am putut vedea clar ca e Anton(scuze Antonio :)) *)

    - Vreau să vin cu voi.
    Înainte să spun ceva Soiy o luase înaintea mea.
   - Ești nebun? Noi am pregătit totul! Avem acte și am șters filmările am...
     Soiy nici nu terminase bine când Anton i-a pus un deget pe buze.
   - M-am ocupat de tot! Știam de planul tău de mult! Data viitoare sa nu îți mai lași jurnalul pe masă.
   - Dar-
   - Și înainte să mai spuneți ceva.
    Acesta a făcut o pauza lunga și își scărpina ceafa.
   - ZI!
    Cred ca deja Soiy înnebunise.
   - Ok.. Ok! Cred că ar fi mai bine sa aveți pe cineva ca mine!
   - Cum așa?
   - Dragă... Eu am fost închis acum un an! Știu cum să mă descurc, și am un apartament în care putem sta.

    Înainte ca Soiy să mai spună ceva am intervenit foarte nervoasa
   - OK! Dacă aveți de gând sa fim prinși și să ne petrecem mai mult timp aici e problema voastră, eu plec!
    Am plecat cu toți de acolo cât de repede am putut și am ajuns în centrul Seoul-ului.
    - Ok și acum?
    - Și acum furăm.
    - Anton, nu! Eu nu mai vreau să fiu închisă!
    - Stai calma, ma descurc.
    - Și cum dracu "te descurci" ai fost închis, eu cred ca nu te descurci!
    - Am fost închis din cauza mamei,bine, pe vremea aia eram destul de mic.
    - Ai fost închis la 16 ani... Stai.... TU CREZI CA SUNT MICA! YAAH!
      Soiy încerca să se calmeze.
      Între timp mă uit la Anton.
    - Acum?
    - Mergem la stațiile de metrou de jos, chiar dacă nu avem abonament o să sărim...
    - Metrou?
    - O să vă explic totul după ce terminăm!
    - Ok.
    - Pentru ca este foarte aglomerat putem fura mulți bani.
    - Dar eu nu știu să fur.
    - Eunji, ai evadat în cel mai renumit spital de psihopati din seoul și îmi spui mie ca nu poți fura un amarat portofel?
    - Da bine, ok, hai să o facem.

     Am mers în cel mai pustiu punct al orașului și am început treaba. A fost destul de ușor spre surprinderea mea. Oamenii chiar nu mai au grija de obiecte în zilele de azi.

     Anton face semn sa ieșim din stație și să ne îndreptăm într un punct în care nu era multă lume.
    - OK eu am strâns 60000 de woni(în jur de 217 lei)
    - Eu nu am strâns așa de mult... Dar sigur am strâns mai mult decât Eunji.
    Soiy face o pauză lungă și se uită cu o față glorioasă la mine.
    - 27000 de woni(98 de lei)
    Anton o felicită pe Soiy și se îndreaptă spre mine.
    - Eunji?
    - 50000 de woni (în jur de 181 de lei)
    - OH! Este foarte bine pentru început.
    - Început?
    - Păi din ce crezi că o să trăim?
    - Nu știu... Dar nu furt...
    - Ok, ce ai spune de trafic de droguri?
    - nu!
    - Arme albe?
    - Uite Anton, eu și Soiy nu suntem genul...
    Soiy îmi pune mâna pe umăr și ma întrerupe.Pe expresia ei se poate citi tristețea și dezamăgirea.

    - Uite, Eunji...Anton are dreptate. Pana când ne punem pe picioare trebuie să furam..
    - Ok, bine*fac o pauza și mă uit spre Anton*Și acum?
    - Mergem la cumpărături.
    - Nu ar trebui să ne căutăm un adăpost?
    - Ți-am zis, am un apartament mare. Acum trebuie să ne luăm haine rapid pentru ca sunteți îmbrăcate în robele astea și eu în pijamalele astea.
      Dau afirmativ din cap și ne îndreptăm spre un magazin.
     Eu mă îmbrac cu ceva de genu