O singură noapte i-a schimbat viața lui Callie Reed fără ca aceasta să își poată da seama.
Crede că va uita, că următoarea zi va aduce totul la normal, dar el va fi acolo să îi aducă aminte întotdeauna tot ce i s-a întâmplat între acele blocuri.
Î...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cine ar vrea în preajmă un om ca tine?
Tresar și încerc să alung vocea din capul meu, continuând să mă uit în oglindă în timp ce mă pieptăn.
Fii serioasă, pieptănatul nu te salvează de lumea reală. Chiar crezi că ar vrea cineva să-și irosescă viața salvând-o pe a ta?
Continui să mă pieptăn, deși încep să tremur ca și când în încăpere ar fi câteva grade cu minus, iar eu aș avea numai un costum de baie pe mine.
E doar în capul meu.
E doar în capul meu.
Nici dacă mă ignori nu te ajută. Trezește-te la realitate! Nimeni nu o să vrea o ruină. Revino-ți!
Las pieptănul să facă contact cu podeaua, un sunet asurzitor făcându-și imediat loc in urechile mele. Asta e realitatea. Nimeni nu o să vrea o ruină. Privesc în gol. Nu mă mai recunosc. Cum s-a ajuns până aici așa de repede?
Nimeni nu o să vrea o ruină.
Deci? Mai stai mult și privești pieptănul ăla sau faci ceva cu viața ta? Știi, nu o să mă pot privi veșnic cum mă distrug.
Înghit în sec, rămân o clipă cu mâinile agățate de blatul de granit al chiuvetei, iar dintr-un impuls lovesc –cu toată puterea pe care o mai am– oglinda ce reflecta imaginea deplorabilă a persoanei mele.
— Atunci nu o mai face! țip exasperată și mă dau mai în spate, privind în jos la cioburile care au căzut.
Se simt ca mine. Distruse și însângerate. Mă aplec și iau o bucățică în mână. Aș putea foarte bine să o folosesc și să scap de povara asta. Nu mi-aș face doar mie o favoare, ci tuturor celor în ochii cărora nu am fost altceva decât un gunoi. Mama.
Cam impulsivă, nu crezi? Eu voi fi în tot ce vezi și nu cred că vei putea distruge tot în jurul tău.
Arunc ciobul și îmi las durerea să iasă din mine. Imediat lacrimile încep să se elibereze pe obrajii mei înflăcărați. Nu mai suport!
— Nu trebuie să distrug tot ce se află în jurul meu, e de ajuns că mă distrug pe mine!
Cu corpul tremurând ies din baie, mă duc în cameră și mă îmbrac cu ceva la nimereală. Am nevoie de aer, de spațiu până nu fac ceva necugetat. Ies rapid din dormitor, trântind ușa în urma mea.
Înghit în sec când îmi văd ambii părinți stând pe canapea, în living. Știu sigur că nu arăt ca o persoană normală în acest moment, tremur și sunt îmbrăcată aiurea. Ar fi credibil că m-am plictisit și ies să mă plimb puțin? Nu tocmai, dar tata nu mi-ar pune prea multe întrebări dacă ar vedea că ocolesc subiectul. Știe că îi explic ulterior. Aproape că trec neobservată, aproape că îmi reușește, dar în momentul în care apăs clanța ușii, glasul dur al mamei mă oprește și rămân exact cum sunt, nu vreau să mă vadă așa. Tata. Tata nu merită să mă vadă așa.
