Ceai cu apă sărată (pe drum)

O noapte la spital

Dacă primii 3 ani de facultate te simți elev de clasa 15 păi din anul 4 brusc începi să fii doctor. Rețeta se simplă, te îmbraci frumos în halat și costum chirurgical, iai fonendoscopul în gât și mergi încrezut pe coridoare. Desigur că medicii, asistenții medicali și pacienții cu experiență știu de la o poștă care e student și care nu, dar nu toți pacinenții au experință, așa că se mai nimerește câte un om rătăcit prin secție care așa sfios întreabă când vin rezultatele investigațiilor sau altceva și tu nu trebuie să arăți prost. Deja cu timpul începi să înveți cât mai mult și mai dai niște consultații.

Viața în spital e veselă din punctul de vedere a studenților. Profii nu prea au timp, au pacienți. Au de băut ceai și de spus bancuri, dar de studenți se izbavesc ușor, și îi trimit la pacienți.

Probabil cel mai urât lucru pentru ea era să deranjeze oamenii. Făcea asta doar pentru că proful a zis, nu pentru că ea dorea. Deși părea curajoasă și foarte corectă, fusese educată să respecte regulile, să fie cuminte, să fie respectuoasă. Ei îi place să vorbească cu oamenii, să îi susțină, dar uneori i se pare prea mult. Are impresia că nu se merită să deranjezi omul atâta timp cât nu este necesar. Se gândea că atunci, când va fi doctor, atunci o să aibă dreptul să intre în viața pacientului, să îl deranjeze, că ea are nevoie atât ea cât și pacinetul. Ea știe că unii oameni, în special pacienții în vârstă se internează cu diagnosticul de singurătate, iar toate arteriopatiile, insuficiențele lor și hipertensiunea sunt secundare, sunt neimportante pentru ei, vor doar comunicare, un cuvânt bun și niște urechi care o să le asculte păsul.

Din anul 4 încep gărzile pentru studenți, pentru multe catedre este doar o formalitate dar nu la chirurgie. Avea de făcut 2 gărzi a câte 12 ore, totul depindea de medicul de gardă, el decidea când trebuie să plece studenții acasă, de fapt trebuia să le semneze fișele de gardă ca să aibă o dovadă că au fost acolo, că au văzut pacinenți, că au muncit și ei, era o pierdere de timp întot sensul cuvântului, poate interesant, poate mai învățau câte ceva nou, dar de obicei gărzile erau în cursul săptămânii, iar a doua zi erau lecții, teme de minim 30 de pagini și proful întreabă pe cine vrea el, și după cum crede că este mai bine. Tu trebuie să știi tema, nu are importanță că ai îndeplinit programul universitar, trebuie să reușesti, să îți organizezi timpul, iar somnul este un lux la medicină, dacă nu ai știut.

Uite așa în tipul unei gărzi la chirurgie în secție se internează un bărbat tânăr, aproximativ 24-25 de ani cu acuze de dureri colicative în regiunea hipocondrului drept cu senzație de amarăciune în gură și multe alte simptome și investigații în mapă care indicau clar un diagnostic concret. Medicul de gardă, un tânăr specialist care recent a terminat rezidențiatul le ia pe cele 2 fete studente la gardă și le duce la pacinetul respectiv. Au intrat toți 3 în salon.

Medic: Bună seara, sunt medicul Cerbu, chirurgul de gardă și colegele mele, cele mai bune studente de la medicină. Medicul stânse mâna bărbatului pe a cărui față apăruse cumva un zâmbet și le analiza pe cele 2 domnișoare.

St: Bună seara, au zis ambele fete sfioase.

Medicul se așezase lângă pacient pe un scaun și uitânduse cu un ochi în fișă cu unul la pacinet nu zicea nimic, de parcă ar fi așteptat ceva. Tânărul bărbat se uita nedumerit la medic, medicul la el și acestă tăcere stupidă fusese ruptă de o voce feminină.

St1: Puteți să imi spuneți cum vă numiți? Se adresă fata către pacinet, iar acesta zâmbise din nou.

Medicul zâmbise și el, aștepta ca tinerele studente să ia în serios rolul de medic, doarece peste puțin timp ele aveau să fie în locul lui, medici de gardă și tot o să aibă studenți lângă ele și vor trebui singure să pună un diagnostric, să prescrie tratament și să externeze un pacinet sănătos și recunoscător, asta în ideal evident.