Ascultă-mi ultima suflare

Gaseste-ma

Scrisoarea mea de dragoste nu avea sa fie citită de nimeni. Era un simplu mod de a ma descarca si de a încheia orice sentiment pe care il aveam si care punea stăpânire pe mine. Intr-un fel, aceste cuvinte scrise pe foaie m-au linistit pentru ca m-am răzbunat, știind ca anonima nu o va citi niciodata. M-am întins pe masa de piatra acoperită pe ici pe colo de frunze împestrițate, langa scrisoare, uitându-ma la cer închizând-mi ochii de fiecare data cand umbra crengilor imi descoperea fata si lasa razele puternice de lumina sa-mi pătrundă irisul. Respirațiile mele erau lente si-mi induceau viata simpla pe care o trăiam. Fara griji, fara frustrări, fara suferinta. In ciuda faptului ca o scrisoare de dragoste m-a înnebunit pentru cateva saptamani, mintea mea începea sa fie din ce in ce mai limpede si mai luminata. M-am trezit din atipeala ce m-a furat pentru zece minute întregi si am pornit cu ghiozdanul catre un magazin sa-mi iau o apa. Vânzătoarea era o femeie acra si arțăgoasa. Nu era mulțumită de nimic, dar, fara sa ma fi gandit vreodată, acel nimic era totul pentru ea. Era doar o femeie ce-si dorea o floare neașteptata, un gand frumos spus cu voce tare, o zi in care sa nu simtă durere sau un simplu salut mai luminat ce-i strălucea întunericul pe care-l trăia zi de zi. Nu aveam de unde sti. Dar am ales sa cred ce spuneam.

-Buna ziua! Ce faceti? Am intrebat pe un ton cat se poate de exuberant.

-Buna ziua, ce vrei?

-As vrea o apa plata la temperatura camerei, va rog frumos ca aceasta zi!

Stiam ca aveam un exces de politețe însă am incercat pe cat posibil sa o fac sa rada de stângăcia mea.

-Serveștea-te din dozator, te rog.

-Care dintre ele? Cel albastru sau cel negru?

-Pe care vrei, nu stiu.

-Alegeți dumneavoastra!

-E, nu stiu alege tu.

-Simt ca vreti sa alegeți albastru. Am dreptate?

     A schițat un gest de zâmbet pe care a incercat sa-l deghizeze intr-o grimasa provocată de o mâncărime la colțul gurii.

-2 lei si 50 de bani.

-Poftiți, imediat vi-i dau.

Am căutat ambulant cinci zeci de bani prin buzunare, prin geaca, prin ghiozdan. Vânzătoarea imi vedea stresul si rușinea de pe fata si m-a oprit spunându-mi ca, atunci cand voi mai veni pe la ea, ii voi da cei cinci zeci de bani inapoi. I-am mulțumit cu un zâmbet larg si plin de recunoștință. Eram atat de fericit si împlinit. Am facut pe cineva sa se gândească la orice altceva decat ce-i bântuia mintea. Era o zi buna.

Nu aveam ce sa fac pentru restul zilei decat sa astept sa se sune de ieșire, așteptându-mi prietenii in fata liceului sa mergem impreuna acasa. Mai erau patru ore in care urma sa astept si sa astept. M-am întors in parcul de la salcie. Ochii mi s-au facut mari si pielea imi transpira din toate părțile atunci cand nu am simtit scrisoarea pe care am facut-o, in ghiozdan, unde trebuia sa fie. Trebuie sa o fi lasat pe masa in părculeț. Sau nu? Am luat-o si am pus-o undeva. Nu sunt eu atat de iresponsabil. Nu-mi spune ca tocmai am facut o greseala colosala ce poate sa-mi anuleze orice viitor si orice speranta ca voi trece peste ea. Unde e? Unde am pus-o? Cum sa fiu atat de neatent? Pe masa trebuia sa fie. Alergam atat de repede de parca o haita de câini ma alergau ca sa-mi înfulece carnea. Ajuns in parc si dezechilibrat de inertia vitezei, am fost atat de ușurat sa vad scrisoarea neatinsa in locul unde am pus-o. Am mototolit-o si am pus-o in buzunar. Scrisoarea merita sa fie făcută bucatele sau arsa sau făcută bucatele si arsa. Nu merita sa fie in posesia si grija mea. Ce sa fac cu ea? Ce era in capul meu sa fac o scrisoare de dragoste pe care sa nu o arat niciodata? Dar sunt sigur ca anonima s-ar oftica sa stie ca i-am scris o scrisoare însă nu vreau sa i-o dau. Am scos scrisoarea din buzunar de dragul răzbunării si am întors-o sa i analizez mototoleala pe care i-am facut-o cand am vazut ceva ce mi-a facut privirea neagră.

Găsește-ma.

Este omniscienta? Omniprezenta? Ce se petrecere? Nu vreau sa-mi recunosc faptul ca aceeași persoana care mi-a scris scrisoarea tocmai m-a binecuvântat cu ale ei cuvinte. Eram asa fericit încât imi venea sa urlu atat de tare sa ma audă. Eram atat de aproape de ea! Atat de aproape sa o prind si sa-i vad chipul ce-mi lumina viata fara ca vreodată sa-l vad. De ce sunt atat de prost? Ce e in capul meu? Se pare ca ma urmarea. Poate e si acum alături de mine. M-am uitat jur împrejur printre mașinile parcate, pe dupa copacii groși, însă nu am vazut nimic. Oare anonima era o fantoma? Deviam de la subiect. Dar daca era doar un copil rătăcit pe strada care a gasit aceasta foaie, a citit-o si a scris "găsește-ma" pe ea de parca ar fi trait toata aceasta poveste alături de mine. Da, era o prea mare coincidenta. De ce nu vine la mine? Ce i-am facut? Acest simplu cuvânt m-a răscolit atat de tare încât mi-a dat doza de curaj sa ma duc inapoi la Alina si sa continui căutarea. Cu frica in mana stânga si scrisoarea mea in mana dreapta, am intrat pe porțile școlii, am urcat pana la etajul trei, am intrat in clasa in pauza de dupa a patra ora si m-am dus direct la Alina.

-Da, sunt îndrăgostit de o scrisoare.