Ascultă-mi ultima suflare

Cine esti?

Inca din primele randuri mana mi se abate din a-ti scrie aceasta scrisoare. Nu stiu cum si de ce. Nu stiu de cand sau pana cand. Si nu stiu ce vei face cu aceasta scrisoare insa am ales sa-mi fac curajul de a ma descarca persoanei la care ma uit cu cea mai multa admiratie. Ma faci fericita cand zambesti si umplii holurile scolii cu buna ta dispozitie. Ma simt bine in preajma ta, iar cand nu sunt, ma gandesc cum ar fi sa fiu. Nu sunt cea mai frumoasa fata, nu am cel mai frumos corp, nu sunt cea mai inteligenta, dar spune-mi ca nu e gresit sa visez ca poate, intr-o zi, Dumnezeu ne va apropia si va da ca glasul tau sa vorbasca ochilor mei asa cum inima mea o face pentru a ta.

Ce se intampla? Ce e asta? Cine e fata asta? De ce mi-a scris? Ce simt? Cine ar avea un limbaj asa de expresiv si sa-l foloseasca intr-o scrisoare dedicata mie?

Mintea mea era plina de intrebari. De la cele legate de anonima care mi-a scris pana la nedumeririle sentimentelor pe care le traiam. De ce tot parul de pe mine s-a indreptat dintr-o data? De ce imi bate inima atat de ambulant si aritmic? Ce e cu durerea asta de cap? Ce este cu roseala asta din obraji? De ce sunt in flacari? Am recitit-o de cel putin zece ori. Gaseam tot mai multe mesaje, intelegeam tot mai mult din scrisoare, savuram si ma bucuram de fiecare cuvant scris in carte atat de liniar, egal si caligrafic. Gustam din frumusetea fiecarui cuvant. De ce acestei fete i-ar fi frica de mine? Cine e aceasta fata? Ma indragosteam de fiecare cuvant scris pe acea foaie, de cinci ori acelasi cuvant, de zece ori acelasi cuvant si vedeam tot mai multa iubire cum se strecoara printre semnele de punctuatie. Ce e asta? Doar nu e iubire. Eram intr-o continua negare. Nu simt nimic. Nu am nici macar un sentiment trezit. Doar delirez. Cum sa cad in capcana pe care am prevazut-o atata vreme in fata ochilor mei? Doar cuvinte scrise pe o foaie A4 de romana. Nu. Nu.Nu.

M-am dus direct acasa, dupa ce mi-am luat catrafusele din clasa. Eram intr-o fuga isterica insa nu intarziasem nicaieri. Parca ma alergau cateii. O frica de nedescris. Cine e fata asta? De ce vorbeste atat de artistic? Dragostea trebuie sa fie patetica si cliseica. Nu asa. Asta nu e dragoste. Atunci ce e? Fetei ii placea de mine insa intr-un mod mult mai sincer si plin de franchete si pasiune. Am luat douazeci si cinciul, m-am asezat pe bancheta si am meditat. M-a vazut prin holuri, inseamna ca e din scoala cu mine. Se simte bine in preajma mea, inseamna ca face parte din viata mea. Cine o fi? Dar de ce se gandeste la actul primitiv de a vorbi cu o persoana ca fiind o aspiratie gandita inca de la varste fragede ca un copilas de sase ani care isi doreste sa devina balerina.

Cine esti ca sa-ti judeci aparentele? In calitate de ce esti in stare sa te compari? Poate esti cea mai frumoasa. Poate ai cel mai frumos corp si poate esti cea mai inteligenta. Totusi, daca-ti doresti atat de mult sa fim impreuna, de ce te ascunzi de mine? Iarasi delirez. Eu eram cel ce se ascundea! Cine e ea sa-mi fi furat locul? De ce ma tachineaza? Vrea, dar se ascunde? Unde esti? Cine esti? Te voi cauta, si te voi gasi. Dar nu-ti garantez ca va fi ceva intre noi. Ei bine, dupa cum probabil nu stii, nu cred in dragoste, dar am fost atins de scrisoarea ta. Sunt atat de confuz... Imi auzeam gandurile ravasite prin fiecare coltisor a capului meu si se reflectau fizic prin grimase nedumerite. Ochii stransi si sprancene incordate. Unghiile imi erau roase de emotii.

Foaia era sacra. Mai valoroasa decat o diploma, cec, buletin sau vreun contract. Era un obiect neinsufletit care mi-a facut, prin cine stie ce vrajitorii, inima sa bata mai alert decat de obicei. Mirosul trairilor acestei fete se simtea clar prin spatiile dintre cuvinte, de parca a lasat textul porozitat sub motivul de a-i simti iubirea. Un amalgam de litere care formau compunerea ca un zid puternic care ne tinea completi separati unul de altul. Cine se credea acea foita subtire ca sa stea intre noi? Puteam sa o rup, insa cu ce scop? Nu ne apropia. Deci, vina a fost a ei. Nu ma voia intr-atat de tare ca sa ma caute. Sau a vrut ca eu sa o caut? De ce sa caut eu iubirea cand eu eram cel care fugea de ea. Fata asta ma da peste cap. Imi strica toate planurile si principiile dupa care m-am ghidat toata viata. Nu e cinstit.

Reciteam scrisoarea pana am ajuns sa o invat. Asa cum inima mea o face pentru a ta... Urat din partea ei sa se joace asa cu mine. Am ajuns acasa, iar singurul schimb de replici pe care l-am avut cu membrii familiei a fost un simplu "buna". Despre scrisoare stiam doar eu si geniul din spatele ei. M-am asezat in pat, m-am pierdut in tavanul inalt al camerei mele si lasam gandurile sa ma framante. Nu-mi intelegeam sentimentele si emotiile, nu stiam ce se intampla cu mine insa ce stiam a fost ca m-am indragostit de persoana ce mi-a scris o scrisoare de dragoste, fara sa am vreun habar despre cine era vorba. Si asta m-a speriat cel mai tare.