Tot ce poți cunoaște în Rusia e frigul. Atât a simțit el.
Era înghețat și rece.
I-au arătat cum să ochească și să tragă, dar a ratat adesea ținta.
Era tot ce l-au învățat ei să fie.
Și cu toate astea el a tins spre mai mult.
S-a întins avid după că...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
┏━━━✦❘༻༺❘✦━━━┓
Am venit pe lume nepregătit. Gol și complet străin față de acest mediu înconjurător.
Nu am plâns nici atunci. Nu am plâns nici mai târziu.
Nu pentru că nu aș fi avut motive. Nu pentru că neapărat n-aș fi vrut. Ci pentru că nu am putut. Ceva din mine m-a împiedicat întotdeauna.
Să fi fost mândrie? Să fi fost teama că odată ce-aș fi dat frâu liber emoțiilor, aș fi cedat de tot? M-aș fi prăbușit și nicio forță omenească sau supraomenească n-ar mai fi avut puterea să mă ridice.
Orice ar fi fost, cert era că această incapacitate nu mi-a fost neapărat benefică. Căci a dus, în timp, la acumularea tuturor trăirilor, suferințelor... Le-am strâns pe toate în mine, iar când au izbucnit n-au fost întocmai prietenoase și nici ușor de dominat.
M-am născut prematur și asta a dus la o serie de complicații care aveau să se înmulțească pe viitor. Factor ce n-a ținut deloc de mine, dar care m-a nenorocit. Care a făcut din viața mea ceea ce era în ziua de azi. Cea în care, în sfârșit, apucam să-mi pun ordine în gânduri.
În urma stresului cauzat de muncă și al celui din familie, mama a intrat mult prea devreme în travaliu. Fapt care a grăbit totodată apariția mea într-un univers care nu era încă pregătit să-și deschidă porțile pentru mine. A trebuit să forțez eu intrarea și să pătrund, să-mi fac loc și să supraviețuiesc. Să trăiesc. Să-mi dau singur o șansă acolo unde nimeni nu era dispus să-mi ofere una.
Era luna mai când mama a trebuit să se oprească brusc din treburile casnice, deoarece i se rupsese apa.
S-ar fi putut spune că era deja primăvară și destul de cald, deși, chiar și în mai, în Sankt Petersburg temperaturile nu urcau mai sus de douăzeci de grade.
În acea zi, însă, cea cu numărul zece, cel care avea să-mi decidă nu doar prezentul, ci și viitorul, era foarte frig și ploua abundent. De parcă până și natura îmi deplângea soarta care avea să-mi fie hărăzită de ursitoare.
M-am întrebat adesea dacă pe tot globul acesta pământesc era posibil să existe cineva mai ghinionist decât mine. De foarte multe ori mă îndoiam. Apoi existau dăți când speram din toată inima să nu fiu singurul. Și nu neapărat pentru că le-aș fi dorit și altora răul meu, ci pentru că, în mintea mea, o situație similară ar fi făcut-o puțin mai suportabilă pe cea pe care trebuia să o îndur eu. Aș fi știut, cumva, că nu eram complet singur cu durerea mea.
Tata nu era acasă. Își făcuse o obișnuință din a fi plecat mai mereu. Tot ce știa mama era că el umbla după contracte, în realitate niciodată n-a aflat vreodată pe unde s-a perindat el cu săptămânile, cu lunile, adunate toate ar fi însumat ani.
