Dragoste şi război

Capitolul 1

Rusia...aprilie 1941
         — Ești nebună dacă ai impresia că te voi lăsa să îl urmezi pe Mihailov, spune Agafia, mama Zashei! Ce vrei tu nu este posibil! Să uiți de asta, fetițo! , rostește ea cu un glas acid, aruncând o privire aproape dușmănoasă. Nu pot să cred și nu pot să concep că poți face una ca asta! Uită-te la tine, copilo! spune mama, mâinile ei zgâlțâindu-i trupul firav și plăpând. Privește-te, draga mea copilă, grăiește ea slăbind-o din strânsoarea mâinilor ei puternice și bătătorite de atâta muncă.
         Mama este o femeie măruntă și corpolentă. Pare un om dur dar în spatele acestei măști dure Agafia este de fapt o simplă mamă ce își adoră familia și își înfruntă demonii trecutului. Are părul alb, nins parcă, viața și greutățile prin care a trecut punându-și amprenta pe chipul ei brăzdat de tristețe. Numai biata femeie știe prin ce a trecut atunci când copilul ei cel mai mare s-a dus, a murit departe de ei într-un accident de muncă. Lucra într-o mină, iar din păcate, patruzeci de mineri au fost prinși în ghearele morții atunci când un cutremur i-a prins la locul de muncă și le-a răpit viața într-un mod violent, făcându-i una cu pământul.
        Aparatul de radio merge continuu în bucătăria mică și ponosită, dar știrile sunt atât de neclare, dar Zasha nici nu știe dacă într-adevăr dorește să afle tot adevărul.
         Degetele fine și lungi ca ale unei pianiste bat în masa de lemn veche de care s-au bucurat generații întregi.  Ochii ei mari și rotunzi sunt pironiți asupra străduței pustii pe care ea se plimba cu Mihailov atunci când se duceau la biblioteca ce a fost vandalizată de nemți cu puține ore înainte de a se anunța că vor fi recrutați pentru a-și apăra patria și neamul.
         — Nu, mama! E decizia mea și te rog să mi-o respecți.  Vreau să nu mă mai tratezi ca pe un copil, te rog din suflet.  Sunt deja o femeie, mamă! Spune-i, tată! rostește fata cu un glas dulce, întorcându-se spre eroul ei, tatăl ei. Mamă, nu mă mai trata cu atâta grijă, îi spune ea părintelui ei, aruncându-i o privire ce o îngheță pe biata mamă. Piotra  este fratele pe care l-am pierdut încă de când eram mică și toate acestea numai din cauza ta!, țipă ea,moment în care lacrimile îi țâșnesc din ochii ei mari de un azur perfect. Doamne, cât mi-am dorit un frate mai mare de care să mă bucur, rostește ea cu un glas plin de tristețe și frustrare. Frustrare din cauza mamei ei pe care o consideră vinovată de moartea fratelui ei. Îmi doream să mă bucur de Piotra,  să mă simt protejată de către el, dar tu nu, tu ai vrut toată bogăția din lume, continuă ea pe un ton glacial, plin de durere, lacrimile conturându-i chipul îmbujorat, gesticulând spre ea cu ură. Da, mamă! Tu l-ai omorât! Indirect, tu ai fost cea care l-a condus spre moarte, ducându-l spre mina aceea blestemată,  termină ea întorcându-se apăsat pe călcâie nu înainte de a-i arăta cu degetul poza de deasupra canapelei. Vezi, mamă? Atât ne-a mai rămas:o poză blestemată, rostește ea cu glasul plin de amărăciune. Uite! Aici era fericit, aici avea toată viața înainte. Vezi? Atât ne-a mai rămas! Un chip vesel si frumos într-o poză.  Acum...Acum e una cu pământul, spune ea, clipă în care glasul i se frange. Era fericit! Nu își dorea bani sau avuții, ci doar pe noi, mamă!,spune ea ridicând mâna în semn de lehamite.
       — Zasha, te implor! Așteaptă! Nu pleca!, glăsuiește mama curgându-i lacrimile șiroaie căzând ca niște picături de rouă pe palmele muncite și bătătorite și muncite! Nu este corect ceea cefaci, Zasha Karenina!, rostește mama în urma ei aruncând la rându-i cu cuvinte grele.
         Mama rămâne cu ochii ațintiți asupra pozei lui Piotra, lacrimile curgându-i pe obrajii brăzdați de riduri:
         — Are dreptate Zasha, fiule! Te-am condus spre moarte!, termină ea cu durere în glas.
          Zasha urcă spre camera ei cu pași greoi, inima plângând-i, parcă curgând sânge din propriul corp. Durerea este prea mare. Lemnul vechi al casei scârțâie sub pașii grei ai fetei. Întregul trup și-l simte paralizat.  Fratele ei a murit înainte să se bucure de el, înainte să își fie alături unul altuia.
       Ajunsă în fața ușii, o deschide rapid si se aruncă în patul acoperit de o lenjerie roșie de cașmir și însfacă perna albă pe care doare, îngropându-și astfel chipul în ea jurându-și că nu va sta departe de Mihailov, omul care o iubește ca o soră. El este cel care a ocrotit-o și pe care ea îl va ocroti la rându-i. Lacrimile de foc parcă topesc perna în care îi este îngropat chipul. Dacă va fi nevoie, va fugi în această noapte negreșit.
         Se ridică în capul oaselor și se uită la singură poză a lui Mihailov, secundă în care lacrimile îi țâșnesc din ochii ei cristalini.
               
        ▩━━━━━━◈━━━━━━▩
         Din clipă în clipă așteptăm  ca nemții să pătrundă din nou în oraș având să pornească un adevărat masacru. Instrucţia ne este făcută cu exactitate în cazul unui inamic: omoară că să nu fii omorât , asta ne învăţă cei de acolo. În acest moment este o linişte asurzitoare, apăsătoare, parcă ceva rău având să urmeze, ceva ce ar putea tulbura liniştea taberei ce are să erupă ca un vulcan.
         Zasha patrulează fără frică lângă o mamă cu fetița ei ce își sapă singură gropile. Această scenă este macabră: o mamă săpându-și propriul mormânt. Ochii Zashei sunt îndreptați către locotenentul ce le supraveghează pe cele două. Nu vrea să dea nimic de bănuit deoarece ar putea fi executate și ea și oamenii ce sunt în jurul lui, aces lucru făcându-o pentru o clipă să icnească, dar când observă că acest neamț se apropie de fetiță, se repede la el cu o falsă prietenie. Cu inima bătând într-un ritm alert, pășește către el, luându-i palma cu care voia să o smulgă pe mamă de lângă fiica ei.
       — Hey, doar nu ai de gând să faci așa ceva, rostește Zasha, dregându-și glasul, moment în care locotenentul își îndreaptă atenția spre ea.
         — Tu! Tu ești rusoaică, spune el scoțând din teacă pistolul, îndreptându-l către ea, clipă în care Zasha înghite în sec, ațintindu-l demn cu privirea.
            — Da, sunt! Sunt mândră de mine, mândră că pot să îmi apăr țara de gunoaie ca tine, nemernicule, sunt al naibii de mândră de mine, moment în care se apleacă și scoate cuțitul ce îl are la bocanc, luândul și amenințându-l, îndreptând lama către el. Dacă nu lași femeia și copila în pace te tai, gândacule, rostește ea printre dinți, încercând să nu sperie copila. Întorcându-și capul spre cele două, le face semn să plece. Acum! Plecați! Fugiți! Salvați-vă viețile, termină ea cu un glas plin de duritate, vrând parcă să le îndepărteze de ea.
         Cele două dau afirmativ din cap, sufletul parcă spunându-le să rămână, să o cunoască,  dar totodată se gândesc și la familia lor, așa că au luat-o la goană unde au văzut cu ochii. Peisajul este unul macabru. Este o imagine  plină de cadavre, unele ce încep să intre în procesul de putrefacție, unii încă cu trupurile calde. Tați, mămici, fii, fiice. Priveliștea este îngrozitoare. Toți morții sunt ai unor familii. Fiecare mort nu este doar un nume sau un număr, ci cineva important dintr-o familie umilă.
          — Nu o să  rămână așa, puștoaico, spune el, împingând-o pe turnul de cadavre, secundă în care se apropie încet de ea, clipă în care trupul ei este inert. Deci unde am rămas?, rostește el, zâmbind malefic, aplecându-se spre ea, lama cuțitului aterizând pe unul din nasturii de la haina ei.
          — Omoară-mă, nenorocitule!, țipă ea, întinzându-și gâtul, fiind parcă invitat să o omoare.  Mai bine moartă decât să mă atingi tu! termină ea, glasul ei fiind frânt.
           
        În tot acest timp Demetri patrulează. La ceea ce vede, viitorul este sumbru. Până și cerul parcă devine unul negru, soarele intrând în nori. În timp ce Demetri își aruncă privirea în toate cotloanele, o zărește pe Zasha la pământ. Un nod în gât i se instalează, nemaiputând să mai articuleze nici un cuvânt. Poate rosti numai un singur nume: Zashaaaaaaaa! Atât poate articula.
      Demetri începe să alerge spre gară, scoțându-și pistolul din teacă, țintindu-l pe omul ce o amenință pe frumoasa lui Zasha și apasă pe trăgaci fără să se gândească de două ori înainte să o facă, secundă în care bărbatul cade ca secerat.
        Zasha este femeia pentru care Demetri  începe să nutrească  sentimente de iubire, sentimente ce îl  fac să reziste în tot acest coșmar. Zasha lui!