Dragoste şi război

Capitolul 2

       Zasha stă întinsă în pat, ochii fiindu-i scăldați în lacrimi. Pentru un moment , prin fața ei derulându-se întreaga scenă ce a avut loc în micuța lor bucătărie. O doare fizic fiecare cuvânt pe care i l-a adresat mamei ei, iar asta o face să izbucnească în lacrimi, plângând în hohote, trupul zgâlțâindu-se din toate încheieturile. A aruncat cuvinte grele, dar știe că nu îl poate lăsa de izbeliște pe Mihailov. Mihailov...fratele ei de suflet. Nu ar mai putea suferi încă o pierdere deoaece sufletul îi este făcut bucățele.

       Stând în pat o căldură în palme o ard, parcă. Unghiile îi sunt intrate adânc în palmele ei micuțe fără să își dea seama, moment în care vede că sângele i se prelinge pe lenjeria ei.

Fata cu părul bălai, ochi albaștri și tenul alb ca spumă laptelui plânge necontenit, inima bătându-i într-un ritm alert. Se ghemuiește într-ul colț al patului, gândurile ei fugind în toate părțile. Își șterge lacrimile cu podul palmei, după care închide ochii. Încearcă să adoarmă, dar nu reușește.

     Își iubește mama, Dumnezeu îi este martor, dar îl iubește și pe vărul ei, pe Mihailov.

     Se ridică în capul oaselor încercând să stea dreaptă. În aceste momente somnul nu îi este deloc prieten, ba dimpotrivă, îl consideră cel mai mare dușman deoarece inima ei este împărțită în două. Pentru a-și limpezi gândurile, vrea să iasă în curtea lor spațioasă. Își trage pe ea halatul alb din mătase, scoțându-și cosițele bălaie pe deasupra gulerului. Coboară încet pentru a nu face zgomot. Coboară încet, liniștea făcând-o să îi ardă sufletul.

     Liniștea nopții este atât de apăsătoare pentru sufletul ei, făcând-o pe tânăra Zasha să plângă în hohote, ingropandu-și chipul în palmele ei mici.Nimic nu mai are sens pentru ea. În câteva zile viață lor se va schimbă radical. Închide ochii, iar prin față ochilor i se derulează toate clipele pline de fericire alături de familie. Deschide ochii, moment în care își dă seama că în aceste momente numai greierii îi sunt prieteni.

      Pași greoi se aud în spatele fetei, clipă în care simte o mână caldă pe umărul ei mic, atingere ce o face să tresară, simțind-o ca un electrosoc, tressarind. Fata se întoarce încet, atunci văzându-l pe Mihailov, văzându-i silueta înalta, cu umerii lați. Este Mihailov, minut în care își drege glasul. Când îl zărește pe vărul ei, ochii i se umplu de lacimi, inima începând să îi bată alert. Se aruncă în brațele lui, cuibărindu-se ca atunci când era mică și el o alintă mereu. După mult timp în care i-a simțit lipsa, acum își revede fratele ce îi lipsește atât de mult. În aceste clipe îi trece prin fața ochilor întreagă copilărie atunci când se juca cu ea, când o plimba pe străzile boeme ale Moscovei. Îi cumpăra înghețată, dulciuri, haine. Îi făcea toate poftele pentru că o vedea cât de îndurerată era după pierderea fratelui ei. O îmbrățișează și îi mângâie părul că atunci când era copila și voia să o protejeze.

     — Mihailov! rostește ea cu un glas plin de entuziasm, totodată alergând în brațele lui, încrucișându-și mâinile la gură vrând totodată să nu facă gălăgie. Își încolăcește mâinile în jurul gâtului lui, moment în care el îi sărută fruntea părintește. Mirosul de copil încă i-a rămas pe pielea ei.

       — Ce dor mi-a fost de tine, pitico! rostește el cu împingându-i ușor cu degetul arătător vârful nasului, făcând-o să radă. După mult timp Zasha zâmbește, moment în care se uită în sus, zâmbind către stele "zâmbește în sfârșit, Piotra", după care își întoarce privirea către ea.

       — Mihailov, rostește ea privindu-l fix în ochi, fără să clipească, după care vocea i se frânge. Nu vreau să pleci pe front, în prima linie, în bătăile pustii, acolo unde mii de soldați, comandanți și toate națiile își găsesc sfârșitul, rostește fata, uitându-se cu ura la el. Urăște aceste lucru și știe că niciodată Zasha nu o face fără motiv, dar totodată îl îmbrățișează ca atunci când era o copilandră naivă și inocența.