Povești de viață

Prima oră de chimie

95 de zile până la explozie...

Era o dimineață însorită de joi, brize ușoare de vânt trecând prin tot orașul. Toată lumea se trezi să se ducă la liceu, servici sau orice altă treabă mai aveau în această zi. Această zi era una foarte specială, deoarece va avea loc prima oră cu noua lor profesoară de chimie, venită după ce ultima, doamna Jenica, a ieșit la pensie.
Sofrone se trezi înaintea alarmei, deoarece uitase să tragă draperiile și razele soarelui îi băteau peste ochi. Matei, se trezi relativ ok, gândindu-se mai puțin la Lenuța decâ de obicei. Mirabela, după o noapte tumultoasă la muzeu, când un răufăcător necunoscut voia să îi fure unghiile, se trezi cel mai târziu, amânând alarma de câteva ori până să se dea jos din pat de-abinelea. Ea ajunse dintre toți cel mai târziu la școală în acea zi, întâlnindu-se cu Paula chiar înainte să se sune de intrare, la ora opt. Paula îi făcu cu mâna și se îndreptă către ea.
-Mirabela, bună dimineața, colega! Ce faci?
Mirabela stătu pe loc perplexă. Paula nu vorbea niciodată cu ea, ele nefiind prietene. "Sigur vrea ceva. Just play it cool", se gândi aceasta.
-Neața, uhm... Paula.
-Du-te repede la vestiar să te schimbi, avem prima oră de sport și îți aduci aminte doar că profei nu prea îi place de tine. Îți zicea mereu că ai unghiile mari.
"Da, sigur asta era. Voia să fie răutăcioasă. Aș putea chiar acum să scot unghiile și să îi tai părul chel, dar nu o să fac asta pentru că nu sunt eu personajul negativ aici".
-Paula, începu Mirabela. Poți să încetezi să mai fii idioată pentru o secundă?, după care se întoarse cu spatele și intră în liceu, îndreptându-se spre vestiar. Paula, rămânând în urma ei, roși, iar un grup de elevi din apropiere începu să râdă.
Între timp, Sofrone și Matei, deja schimbați în haine de sport, patrulau holurile din jurul sălii de sport cu scopul de a se întâlni "accidental" cu fetele pe care le plăceau. După ce Clara se supărase pe Sofrone acum două zile, aceasta îi trimise o scrisoare care ajunse în cutia poștală abia dimineață, în care îi spunea că nu așa se comportă un iubit și că nu mai vrea să audă niciododată de el (și să îi dea, de asemenea, selfie stick-ul de ziua lui, pentru că avea nevoie de el), așa că Sofrone se considera un bărbat liber, așa că aștepta o fată din clasa a 12-a pe care o plăcea. Matei, pe de altă parte, o aștepta nerăbdător pe Lenuța să intre în sala de sport, întrucât cele două clase diferite aveau ora de sport de joi dimineață în același timp, cu profesoara Mîrîilă.  Fata nu se lăsă așteptată mult, dar nici nu îl băgă în seamă pe băiat. În urma ei, Mirabela și cu Maria, prietena cea mai bună a celor doi, mergeau împreună una lângă alta, râzând împreună.
-Neața băieți, spuseră cele două la comun. Ce faceți?
-Nemaipomenit, spuseră cei doi împreună. Voi?
-Mirabela tocmai ce îmi povestea cum a pus-o pe Paula la punct mai devreme pentru că nu își vedea de treaba ei.
În acel moment, profesoara de sport venea din capătul holului spre ei.
-Ups, uite că vine profa, spuse Matei. Eu zic să intrăm, așa că cei patru intrară împreună.
Ora de sport începu repede. Profesoara făcu prezența, apoi îi puse cele două clase să facă niște exerciții. De fiecare dată când Mirabela trecea pe lângă ea, se uita urât.
-Draga mea, spuse aceasta, unghiile tale sunt chiar prea mari. Te rog, înțelege, că nu am nimic personal cu tine, deoarece ești o fata foarte drăguță. Dar, unghiile tale sunt prea mari.
Mirabela nu o ascultă, dar i se păru ceva ciudat în glasul femeii, sau poate era în cuvintele pe care le-a rostit. Îi erau foarte familiare.
Între pauza dintre ora de sport și ora de chimie, băieții își petrecură timpul pentru a se uita după fete, în timp ce fetele râdeau și glumeau între ele. Pauza trecu foarte repede, iar toți intrară în clasă înainte să se sune, dornici de a vedea cine e noua lor profesoară de chimie. Când intră în clasă, Sofrone se puse în bancă,  punând capul pe aceasta, între brațe. Matei îl urmă și se așeză lângă el.
-Ce este? Ai pățit ceva?, îl întrebă Mirabela.
-Ioana, spuse Matei, i-a zis...
-Mi-a zis că sunt prea mic pentru ea, spuse Sofrone, ridicându-și capul de pe bancă. Și că vrea pe cineva mai matur cu care să se ducă la facultate la anul. Auzi tu la ea, cineva mai matur.
-Sofrone, cred că e nevoie să te liniștești, îi spuse Maria. De-abia ce te-ai despărțit de Clara, mai bine las-o puțin mai moale cu fetle, vrei?
Sofrone făcuse ochii mari.
-Clara! Datorită ei este asta!
-Din cauza, continuă Matei. Folosim datorită când e ceva de bine și din cauza când e ceva de rău. Mă rog, știi, în cazul tău nu sunt convins că e nepărat de bine . Ar putea să fie(...).
-Vreu să mă scutești cu toate prostiile astea, Matei!!! Parcă ești o moară hodorogită. Ce mă interesează pe mine?! Da unde te crezi? La Litere! Clara mă blestemase și de aia nu mai am noroc cu fetele.
Maria se duse la ea în bancă iar Matei îsi petrecu următoarele câteva minute să îl consoleze pe Sofrone. Apoi, intră ea. Profesoara de chimie. Ea trânsi ușa în spatele ei. Avea niște tocuri moderat de înalte, o rochie albastru închis, mulată. La ochi purta niște ochelari nu foarte largi ce îi evidențiau ochii impunători. Părul îi era de un negru profund. Femeia era de o statură medie, dar modul a cum se îmbrăca și felul a cum mergea o făcea să pară o fire dură. După înfățișare, se părea că avea aproape treizeci de ani.
-Bună ziua, spuse ea după ce scăpă catalogul pe catedră. Eu sunt noua voastră profesoară de chimie, Voicu. Colega mea se pensionase și eu am venit în locul ei. Anul trecut am predat la Colegiul Național Tudor Mincescu.
La auzul acestor cuvinte toată clasa rămase surprinză. Cuvintele interzise au fost spuse din nou, a doua oară, în decursul a mai puțin de o săptămână.
-Sunt o femeie dură, exigentă, care o să vă învețe chimie. Anul ăsta o să facem chimie. Multă chimie, spuse ea accentuând pe cuvântul multă. Vreau să văd dedicare din partea voastră, corectitudine și am pretenția să învățați tot ce vă predau. Fără scuze, fără plânsete, fără minciuni. M-am făcut înțeleasă?
Toată lumea tăcu mută.
-Acum, are cine vreo întrebare?
-Doamna profesoară, începu Paula din penultima bancă, voiam să vă zic că(...)
-Domnișoara profesoară!, o corectă aceasta. Atâta impertinență din partea voastră. I-am zis dirigintei voastre că sunt domnișoară, dar și ea se pare ca a uitat. Unde nu-i chimie, vai de picioare.
-Cred că expresia era, începu Matei dar nu putea termină.
-La tablă! Amândoi! Acum!
Paula și Matei ieșiră din bănci, așezându-se unul lângă celălalt în fața clasei. Femeia începu să le dicteze.
-Într-o soluție alcalină de concentrație 1000mg potasiu și 50 grame sodiu (...) Calculați concentrația molară a acestor compuși.
Paula, pe lângă afinitatea ei pentru matematică, îi plăcea să facă probleme și la chimie, așa că ea termină relativ repede, în vreo zece minute. Matei, nu așa de bun la chimie, reuși să termine și el, uitându-se din când în când și la ce aplică Paula pe tablă.
-Hmmm... îm place, spuse femeia. Aveți mici greșeli, dar aveți potențial. O să trec cu vederea comportamentul ăsta de data asta. Păcat că vă strică liceul ăsta oribil. O să las așa, de la mine. Dar să nu se mai repete. La loc!
În următoarele douăzeci de minute, femeie le predă elevilor prima lecție, care nu era foarte dificilă. Ora trecu repede, iar cu câteva minute înainte să se sune, aceasta începu să vorbească din nou.
-Semestrul acesta o să mergem în laborator și o să facem și experimente. O să vă dau să semnați niște foi de protecție a muncii. Dar să nu vă treacă prin minte, și repet, să nu vă trecă din minte să amestecați reactivi să faceți cine știe ce ciudățenie. Că știu că pe la voi pe aici, se întâmplă mai  des lucruri de genul pentru că nu aveți disciplină. Iar eu o să vă învăț disciplină.
Se lăsă o pauză.
-Tema, spuse ea rapid. Scrieți.
Ora se termină, iar toată clasa ieși în pauză.  Nu se întâmplă foarte des asta, dar acum toată lumea chiar simțea nevoia. Tema pentru prima săptămână era, să zicem... Nu foarte scurtă, iar duritatea profesoarei îi sperie puțin, așa că niciunul dintre ei nu voia să mai stea în clasă.
-Care credeți că e problema ei?, îi întrebă Sofrone pe Maria și Matei în timp ce erau își umblau în vestiarele de pe hol, scoțându-și cartea și caietul pentru următoare oră și punându-și chimia departe, într-un loc ascuns.
-Eu cred că urăște totul, spuse Matei.
-Probabil e o femeie foarte de treabă în interiorul ei, continuă Maria. Poate nu a avut un.p model feminin de la care să învețe până acum în viața ei. Dacă o întrebăm care este relația cu mama ei poate o să se deschidă și o să ne vorbească despre sentimentele ei profunde și uitate, pe care le-a băgat sub preș.
Sofrone și Matei se uitară unul la altul cu o privire întrebătoare, iar apoi înapoi la Maria.
-Ce este?, le răspunse aceasta. Am citit asta aseară, în "Psiholog într-o zi", continuă ea după care ridică în mână o carte albastră cu același titlu.
-Brusc mă gândesc că e mai bine acum, în inima munților, unde este Mircea, le spuse Matei celor doi.
Toți trei începură să râdă în timp ce se îndreptau spre curtea școlii să socializeze cu colegii lor, apoi după terminarea pauzei, la următoarea oră.