Povești de viață

Rivalul-Partea 2

92 de zile până la explozie...

-Oare cum am ajuns aici?, o auzisem pe Lenuța întrebând, pe glasul ei care acum nu îmi mai părea așa de suav, în timp ce în jurul nostru se auzea non-stop sunetul unei alarme.
Toți patru: eu, Maria, Lenuța și iubitul Lenuței, stăteam înghesuiți într-un lift blocat la etajul 3 al unui bloc unde era unul dintre ele mai frumoase restaurante ale orașului, în timp ce din ușa întredeschisă a liftului ieșea puțin fum. În mod normal, acum o săptămână, m-aș simți în al nouălea cer dacă Lenuța, pe care o consideram mai demult o zeița căzută din Olimp, ar sta așa de aproape de mine. Dar, având în vedere circumstanțele din ultimele zile, emoțiile mele față de Lenuța erau mai mult decât tumultoase.
-Și când te gândești ca seara asta a început așa de bine!, o completă Maria pe Lenuță.
-Hei, tu cu cine ții?, am întrebat eu.
Oare acesta era sfârșitul nostru? Oare acestea erau ultimele momente pe care le voi petrecere alături de Lenuța, muza mea, iubitul acesteia și Maria, una dintre cei mai buni prieteni ai mei.
Ca să înțelegeți cum am ajuns aici, este nevoie să ne întoarcem înapoi în timp. După cum știți, la sfârșitul zilei trecute Sofrone m-a lasăt singur la concursul de skateboard și m-am făcut de râs în față la toată lumea pentru că nu știam să fac nimic. Pe parcursul nopții precedente, am trecut prin noaptea neagră a sufletului, punându-mi zeci de întrebări referitor la iubirea mea față de Lenuța și dacă chiar merită să fac atâtea ca să îi câștig dragostea. Dimineața, vorbind cu Maria și spunându-mi că și ea se despărțise de iubitul ei acum o lună și nu avea pe nimeni, așa că i-am propus să ieșim amândoi la o întâlnire la "Above the Clouds". Fast-forward înainte, se făcu ora 8 seara iar noi ne-am întâlnit la parterul restaurantului.
- Hei, îmi spuse Maria când ne întâlnisem. Cum mai ești?
Maria era foarte diferită în această seară față de cum o știam pe ea în mod normal. Era machiată foarte frumos, avea o rochie lungă, până la genunchi și puțin mulată și cu genele pensate. Nu o văzusem niciodată în acest fel. Într-adevăr era foarte frumoasă.
-Ahh, îmcepusem eu. Atâta timp cât cât sunt departe de Sofrone și de Lenuța, sunt foarte bine, spuse-i eu mințind.
Am intrat cu Maria în interiorul blocului unde era restaurantul iar în mai puțin de cinci minute am ajuns cu liftul la etajul 10. Ușa se deschisese într-un camera imensă, înconjurată de niște ferestre în loc de pereți. Am pășit în față spre recepție pentru a spune că am făcut programare, dar tocmai când am vrut să deschid gura să vorbesc, m-am uitat în dreapta, văzând negru în fața ochilor. Lenuța era la o masă din capăt, sărutându-se cu iubitul ei.
-Domnule, puteți să îmi ziceți numele pe care ați făcut rezervarea? Domnule, sunteți bine?, se auzea vocea lui pe fundal.
Eu am întors capul și i-am spus, fără să îmi dau seama că o să regret asta mai târziu.
-Tocmai ce am văzut negru în fața ochilor.
Se făcu un moment liniște, Maria făcând ochii mari la mine. Se pare că omul de la recepție avea pielea mai închisă la culoare, foarte întunecată.
-Faci cumva mișto de mine?, veni replica lui.
-Popescu e numele de pe rezervare, spuse Maria repede, bărbatul uitându-se în continuare urât la mine. Într-un final, ne spuse unde era masa, eu plecând de acolo foarte fericit că am scăpat de el. Totuși, cu, totul este trecător, fericirea mea nu avea să țină mult deoarece am realizat imediat că masa noastră era exact lângă cea a Lenuței. Când mă văzu, Lenuța îmi făcu cu mâna, zâmbind.
-Matei, Maria, nu știam că sunteți împreună, veni replica ei detașată.
-Noi... doar am zis să încercăm ceva nou, a spus Maria.
În următoarele cinci minute, Lenuța ne făcu cunoștință cu prietenul ei, pe care îl chema Mark. Mark veni cu propunerea să ne mutăm toți la o masă în apropiere, de patru persoane, care nu avea nicio rezervare pe ea, și care era aproape de o fântână de ciocolată. A fost cea mai frumosă propunere din ultima perioadă, dar și cea mai urâtă. Gândurile îmi erau din nou zbuciumate, sigur destinul se juca cu mine. Dar nu aveam să pierd la acest joc, nu de data asta.
Trecu jumătate de oră iar noi am început să râdem și să glumim împreună. Chiar dacă Maria a fost prietena mea pentru atât de mult timp, nu observasem niciodată felul cum fața ei se schimba atunci când zâmbea, sau strălucirea din ochii ei, din spatele ochelarilor. Aproape că nu mai era colega mea de clasă pe care o știam.
La un momentdat, Mark veni cu o propunere să spunem fiecare replicile de agățat pe care le folosim cel mai des. El spuse niște replici în engleză la care toată lumea începu să râdă, apoi veni rândul meu.
-Haide Matei, fii natural, care e primul lucru pe care i l-ai spus Mariei când ai chemat-o la întâlnire
Toată lumea se uita la mine. Era necesar să salvez situația cumva.
-Ah...Ah..., apoi mă gândisem la domnișoara de chimie Voicu care era singură. Vrei să fii pământul de pe mormântul meu?
O femeie de la o masă de lângă noi se înnecă cu o măslină și începu să tușească, iar ceilalți de la masa mea începură să se holbeze la mine, inclusiv Maria. Toată lumea tăcu, iar apoi Mark începu să râdă, determinându-i și pe ceilalți să facă la fel, mai puțin Maria, care râdea forțat.
-Ce mai face Sofrone?, mă întrebă Lenuța. Nu am mai vorbit de mult cu el.
-Matei e supărat pe el din cauza a ceva a ce a făcut Sofrone în episodul trecut, spuse pentru că eu ezitam prea mult. Acum toți ne uitam la ea. Oare ce a vrut să zică? Seara devenea din ce în ce mai palpitantă.
-Cum adică în episodul trecut?, am întrebat eu. Ai citit-o și pe asta într-o carte de psihologie?
-Ah, scuze. Sofrone l-a lăsat singur pe Matei să participe la concursul de skateboard, iar ei doi nu mai vorbesc acum.
Dacă prin nu mai vorbesc ea se referă la: respins toată ziua toate apelurile, șters toate mesajele și blocat de pe toate rețelele de socializare, atunci da. Maria avea dreptate, nu mai vorbim.
-Ce trist, spuse Lenuța. Voi doi erați prieteni buni.
-Stai liniștit, Matei, începu Mark. Nu a râs nimeni de tine acolo. Ne-am dat seama că e prima dată când participi la o chestie de genul. Și eu am căzut la primul meu concurs de skateboard.
-Mulțumesc, i-am spus eu.
-Uite, dacă vrei, putem ieși toți cu următoarea ocazie în parc și să te învăț niște (...)
Mark nu apucă să termine propoziția. În momentul acela, femeia din apropierea noastră care se înnecă cu măslina țipă. Pe partea cealaltă a geamului era o siluetă misterioasă, de culoare neagră, care făcea o gaura rotundă cu unghiile.
-E Missy!, strigară cei trei de la masa mea în cor.
Missy tăie geamul în formă de cap de pisică, iar apoi vorbi, vocea fiindu-i alterată, probabil de un dizpozitiv pe care ea îl avea.
-Coborâți toți! Repede! A avut loc un incendiu la etajul 5, deasupra voastră, iar focul se întinde până aici. Nu pot să stau aici să vă ajut! Fugiți!, spuse ea după care dispăru.
Toți au început să fugă pe scări, iar eu am luat-o pe Maria de mână, și, împreună cu Lenuța și Markus, văzând că ceilalți oameni se lovesc între ei să coboare, ne-am îndreptat spre lift, la sugestia mea. Am intrat toți, am apăsat butonul de parter, iar la etajul trei ne-am blocat toți. Așa am ajuns toți, patru persoane, blocați.
-Și când te gândești că seara asta începu așa de bine!, spuse Maria.
-Hei, tu cu cine ții?, am întrebat eu.
-Nu vă mai certați!, spuse Mark. Matei, ajută-mă să deschid ușa.
Markus își puse mâinile pe ușile blocate, întredeschise, trăgâng cu putere. Le-am pus și eu pe ale mele împreună și am început să tragem amândoi. Ușile se deschiseră.
-Repede, să fugim!, spuseră Markus.
Mark ieși primul și se împiedică de o eșarfă căzută pe jos, căzând în față, cu brațele pe niște farfurii. Eu ieșisem ultimul și le-am văzut pe Lenuța și pe Maria în timp ce îl ajutau să se ridice. Îl întrebară dacă este bine, apoi toți începurăm să coborâm scările cât de repede am putut. În mai puțin de treizeci se secunde, am ajuns la parter, ieșind pe ușa principală, afară unde era toată lumea.
Toți începurăm să ne tragem răsuflarea, iar apoi Lenuța veni ațintindu-se direct spre mine,
-Matei, ai grijă!, țipă ea după care mă împinse, în timp ce o cărămidă de la penultimul etaj cădea direct spre mine. Lenuța stătea peste mine și mă ținu tare îm brațe.
-Mulțumesc... , i-am spus eu în timp ce mă străduiam să înțeleg ceea ce se îmtâmplă.
-Sunteți bine?, întrebară Mark și cu Maria în timp ce ne ajutau să ne ridicăm de pe jos.
Trecu jumătate de oră, iar noi patru stăteau jos, pe marginea bordurii, pe partea cealaltă a străzii, în timp ce pompierii veniseră să stingă focul iar poliția lua niște mărturii.
-Mulțumesc că m-ai salvat, i-am spus eu Lenuței. Și Mark, am spus eu, văzându-l că își trase cămașa, puțin roșie de sânge, acolo unde căzuse pe farfurii, scuze că am venit cu ideea să intrăm în lift.  Ești sigur că cotul tău e bine? Putem să te ducem la spital.
-Sunt bine. Doar câteva julituri, nimic mai mult. Nu ai de ce să îți ceri scuze. Acum am căzut și eu în fața mai multor persoane. Suntem chit.
Lenuța cu Maria începură să râdă cu gura foarte mare, după care și le-am urmat și eu.
-Eu o să o duc pe Lenuța acasă pentru că e târziu, a spus Mark.
Eu și Maria ne luasem la revedere de la ei și le făcurăm cu mâna în timp ce se îndepărtau spre stația de autobuz.
-Deci, îmcepu Maria după câteva momente de tăcere. Cum te simți?
-Nu știu, am spus eu. Mă chinuisem toată săptămâna să mă apropii de Lenuța, iar ieri când am aflat că are iubit parcă a căzut pământul sub picioarele mele.
-Dar Mark e un tip super de treabă și are grijă mult de Lenuța.
-Am observat în seara asta lucrul asta. Se comportase frumos și cu mine, chiar dacă mă așteptam să nu fie așa. Probabil că i-am judecat greșit. Eram puțin supărat pe Lenuța, dar atunci când mă salvase de la cărămida aia care stătea să îmi cadă în cap...
-Mai ai sentimente pentru ea?, mă întrebă Maria pe un ton calm.
-Nu știu.
-Cred că e nevoie să nu mai încerci atât să îi faci pe plac. Las-o o perioadă. Se vede că se înțelege foarte bine cu Mark. Dăcă Poate că încă mai ai niște lucruri de rezolvat cu Lenuța, dar poți să rezolvi ceva chiar aici, în seara asta. Maria se uită înainte și îmi făcu și mie semn să fac la fel. În fața noastră, la vreo douăzeci de metri era bărbatul de la recepție.
-Stai aici, vin imediat, i-am spus eu Mariei.
M-am dus până la el, și privindu-l direct în ochi, i-am cerut scuze pentru ce i-am zis. El mi-a prins mâna, dând noroc în semn că nu este nimic. M-am întors apoi la Maria.
- Încă nu mi-ai spus cum ți se păruse seara asta, mi-a zis ea. Deci?
Am tăcut câteva momente.
-Ai... Ai fost foarte frumoasă.
Maria roși, după care îm dădu un pupic pe obraz, făcându-mă și pe mine să roșesc.
-Ne vedem mâine atunci, la liceu?, spuse ea.
-Da, i-am răspuns eu, încă gândimdu-mă la pupicul ei.
Fata se ridică, îmi făcu cu mâna și plecă. Eu m-am ridicat, mă întorsesem spre partea cealaltă a străzii, apoi un gând îmi tresări în minte.
-Ah! Maria! Te duc eu acasă! Stai puțin!, apoi am alergat după ea.